Este al doilea atac cu rachete rusești din februarie, notează Reuters. Forțele ruse au vizat șapte regiuni ucrainene din întreaga țară, inclusiv capitala Kiev și orașele Dnipro, Zaporojie și Liov, a declarat armata ucraineană.
„Încă un atac cu rachete asupra Ucrainei. În special, inamicul a vizat Kievul”, a declarat Serhi Popko, șeful administrației militare de la Kiev.
El a adăugat că rachetele s-au apropiat de capitala ucraineană din direcții diferite. Popko a declarat că apărarea aeriană a doborât toate rachetele care vizau capitala și că nu au existat pagube majore sau victime la Kiev.
În orașul Liov, în vest, lângă granița Ucrainei cu Polonia, au fost avariate case, mașini și infrastructură, a declarat guvernatorul regional, Maxim Kozițki. Potrivit acestuia, trei persoane au fost rănite în atac.
Potrivit primarului Liovului, Andrii Sadovîi, în oraș au fost avariate două școli, o grădiniță și 18 clădiri rezidențiale, peste 400 de ferestre fiind distruse ca urmare a atacului rusesc cu rachete.
Potrivit acestuia, forțele rusești au lansat zece rachete asupra orașului, în cursul nopții de miercuri spre joi. Principala zonă avariată a fost strada Naukova, conform autorităților ucrainene.
În regiunea Hmelnițki, din partea central-vestică, și în orașul Zaporojie, din sud-est, infrastructura a fost de asemenea lovită, au declarat oficialii regionali.
Patru persoane au fost rănite, iar o școală și un magazin au fost avariate în Zaporojie, potrivit oficialilor orașului.
Alertele aeriene au durat peste două ore în toată Ucraina. Rusia a lovit în mod repetat infrastructura din Ucraina. Oficialii ucraineni afirmă că forțele ruse încearcă să repete atacurile din iarna trecută, când sectorul energetic ucrainean a fost grav avariat, ceea ce a dus la pene lungi de curent pentru milioane de oameni.
Situația de pe linia frontului a devenit „extrem de dificilă”
Noul șef al forțelor armate ucrainene a avertizat că situația de pe linia frontului a devenit extrem de dificilă, deoarece Rusia trimite trupe și echipamente suplimentare după luni de zile în care a încercat să captureze bastioanele din estul Ucrainei Avdiivka și Kupiansk.
Ucraina, dependentă de ajutorul economic și militar din partea aliaților săi occidentali, se confruntă cu lipsa de muniție și echipamente militare pe câmpul de luptă. De asemenea, are insuficiente sisteme de apărare aeriană pentru a-și proteja civilii și infrastructura lovită zilnic de bombardamente și atacuri cu drone.
„Mediul de operare este extrem de complex și intens. Ocupanții ruși continuă să-și intensifice eforturile și au un mare avantaj în ceea ce privește numărul de personal”, a scris Oleksandr Sîrski pe Facebook pe 14 februarie, la o zi după ce a vizitat linia frontului împreună cu ministrul Apărării, Rustem Umerov.
Îți mai recomandăm Noul comandant al armatei ucrainene spune că este necesară „schimbarea metodelor de război”De altfel, Ucraina trimite întăriri la Avdiivka, unde luptele sunt într-o situație „extrem de critică”, transmite AFP.
O brigadă a armatei ucrainene a anunțat joi că a fost „redistribuită de urgență” și desfășoară contraatacuri în cartierele cucerite de ruși.
După o contraofensivă în mare parte eșuată anul trecut, forțele ucrainene se află desfășurate pe o linie de front de aproximativ 1.000 de kilometri.
Evaluarea lui Sîrski a venit în ziua în care 31 de aliați NATO și alți 23 de aliați ai Ucrainei s-au întâlnit la Bruxelles pe 14 februarie pentru a discuta despre asistența militară suplimentară pentru Kiev.
Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a deschis reuniunea Grupului de Contact pentru Apărarea Ucrainei, condus de SUA, cunoscut și sub numele de formatul Ramstein, spunând că Statele Unite vor „continua să sape adânc” pentru a oferi ajutor militar Ucrainei.
Austin a declarat că grupul de contact va lucra la satisfacerea unora dintre cele mai critice nevoi pe termen scurt ale Ucrainei, „inclusiv nevoia urgentă de mai multă artilerie, muniție și rachete de apărare aeriană”.
Îți mai recomandăm Senatul SUA aprobă un ajutor de 95 de miliarde de dolari pentru Ucraina, Israel și Taiwan. 65 de miliarde îi revin UcraineiÎn SUA, un proiectul de lege care include un sprijin pentru Ucraina de peste 60 de miliarde de dolari este suspendat în Congres.
Deocamdată este incert dacă Camera Reprezentanților va vota reînceperea finanțărilor pentru Ucraina, după ce Senatul a votat legea de sprijin pentru Kiev.
Uniunea Europeană a aprobat însă la începutul lui februarie un pachet de ajutor economic și militar de 50 de miliarde de euro. Pierderea livrărilor regulate de echipamente militare din Statele Unite are însă un impact semnificativ asupra câmpului de luptă.
Confruntându-se cu o apărare ucraineană care duce din ce în ce mai multă lipsă de muniție și de suficientă apărare aeriană, Rusia și-a intensificat în ultimele săptămâni bombardamentele și atacurile cu drone asupra așezărilor și infrastructurii civile ucrainene.
Pe 14 februarie, bombardamentele rusești au ucis cel puțin trei persoane, inclusiv un copil, și au rănit alte 12 în orașul Selidove din regiunea estică Donețk, potrivit autorităților locale.
Autoritățile locale au declarat că nouă blocuri de apartamente și spitalul orașului au fost avariate în timpul bombardamentelor.