Rusia lovește ținte energetice ucrainene la câteva ore după promisiunea lui Putin de a opri astfel de lovituri

Your browser doesn’t support HTML5

Ucraina a acuzat Rusia că i-a atacat infrastructura energetică miercuri noapte, pe 18 spre 19 martie, la câteva ore după ce președintele rus, Vladimir Putin, a fost de acord - în cadrul unei convorbiri telefonice cu președintele american, Donald Trump - să oprească astfel de atacuri.

Două spitale din regiunea ucraineană Sumî, dintre care unul cu secție pentru copii, au fost, de asemenea, lovite. Moscova, între timp, a declarat că dronele ucrainene au lovit un depozit de petrol rusesc din Krasnodar.