Ana Birchall atrage atenția în documentul menționat că în atribuțiile legale și constituționale ale CSM ”nu intră și supervizarea modului în care reprezentanţii autorității executive înțeleg să își îndeplinească rolul constituțional, inclusiv în asigurarea funcţiei de reprezentare externă”, iar un demers de genul acesta însemnă încălcarea ”principiul separaţiei și echilibrului puterilor în stat, definit de art. 1 alin. (4) din Constituţia României, precum și principiul cooperării loiale între autorităţile statului”.
Ministrul îi acuză pe unii membri CMS, adică Lia Savonea, Victor Alistar și Gabriela Baltag, că încercarea de a-și ”aroga un veritabil drept de veto cu privire la acţiunile externe ale ministrului justiţiei este o imixtiune gravă şi inacceptabilă în activitatea puterii executive. Atitudinea acelor membri este de neînțeles, cu atât mai mult cu cât aceștia pun în discuţie relaţia cu unul dintre partenerii strategici ai României și o propunere vizând consolidarea statului de drept”.
În contextul în care unii membri CSM a făcut ulterior ședinței CSM o serie de afirmații publice ” într-un limbaj şi de o manieră cel puţin discutabile din perspectiva compatibilității cu deontologia profesiei de magistrat”, Ana Birchall atrage atenția că aceștia au ”obligația e rezervă”. În concluzie, ministrul justiției îi "invită" pe membrii Consiliului Superior al Magistraturii "să își desfășoare activitatea în limitele misiunii esenţiale pe care acest for o are în arhitectura constituţională a României" și speră "că astfel de conduite nu vor fi perpetuate sau tolerate la nivelul membrilor CSM".
Îți mai recomandăm Birchall își pune în cap partidul din cauza Secției Speciale și a vizitei în SUA. Gruparea Olguța Vasilescu-Iordache cere sancționarea sa
Scrisoarea Anei Birchall vine după ce, la ședința CSM din urmă cu două săptămâni, Lia Savonea, Gabriela Baltag și Victor Alistar i-au cerut ministrului să spună dacă a semnat o ”foaie de parcurs” privind statul de drept cu procurorul general al SUA, William Barr și au întrebat-o dacă a avut mandat din partea premierului în acest sens.
Discuția din CSM a pornit de la validarea Adinei Florea în funcția de procuror șef al controversatei Secții Speciale, validare care a fost amânată deja de cinci oari. În acest context, ministrul Birchall a fost atacată direct de șefa CSM, Lia Savonea, nemulțumită de criticile aduse de aceasta Secției Speciale. Savonea a întrebat-o dacă e adevărat că a semnat o ”foaie de parcurs” . "Foaia de parcurs, doamna ministru!", insista Savonea.
Este vorba de ”foaia de parcurs” pe care a anunțat-o ambasadorul American la UE, Gordon Sondland. Potrivit acestuia, procurorul general William Barr (cel care și-a arătat susținerea față de Ana Birchall în contextul iminentei ei schimbări din guvern și a invitat-o în SUA), a contribuit la o ”foaie de parcurs” cu rol consultativ privind statul de drept din România, care cuprinde ”prevederi și măsuri adecvate – în opinia SUA – care să fie introduse în legislație și în ordonanțe pentru a asigura un stat de drept puternic și consistent”.
Îți mai recomandăm EXCLUSIV. Judecătorii cer ca veniturile partenerilor de viață să fie secrete și să nu fie verificate averile soților cu bunuri separate
Statele Unite, a spus Gordon Sondland la o conferință de presă de la Ambasada SUA la Bucuresti, sunt preocupate de statul de drept din România ”din motive evidente, nu poate exista o societate civilă fără stat de drept, e foarte dificil să creezi un climat investițional favorabil în orice țară unde cei care își riscă banii nu știu care sunt regulile sau – și mai important – dacă regulile se schimbă de la o zi la alta. Statul de drept e esențial”.
Ministrul Birchall a spus cu acea ocazie în plenul CSM că un raport interministerial arată că Secția Specială nu trebuie să funcționeze în această formă.