Pe 24 februarie, Elena Pole (Lena) ducea o viață liniștită alături de soțul ei, Kiril, și fiica Ecaterina(Katia) în Odesa. Locuiau într-o casă pe care o construiseră cu ajutorul părinților și pe care se chinuia, ca orice tânăr, să o mobileze.
Erau la etaj, când la 5:00 dimineața, a auzit primele bombardamente. Dormeau.
Prima zi de război
„A fost foarte ciudat. Eu m-am sculat prima din somn, apoi l-am sculat pe soțul mei și i-am zis că ceva a explodat, că a început războiul. El mi-a zis nu are cum și s-a culcat la loc. Am intrat pe canalele de știri și după 15 minute am văzut titluri care spuneau că Rusia a început războiul. Era o poză cu un tanc la acea știre. Tancul acesta mi-a rămas în minte și el înseamnă pentru mine războiului”, își amintește Lena prima zi de război.
Elena și soțul ei, Kiril, pe vremea când celebrau Valentine's Day la Odesa.
Nici acum nu știe ce au bombardat în Odesa în acea noapte, dar ei au luat decizia să se mute de la etaj la parter. Părea mai sigur. Au improvizat un pat pe o saltea veche pentru care și azi își mulțumește că nu a aruncat-o. Pe Katia au culcat-o pe o canapeluța „mică, mică, să nu doarmă pe jos”. Au baricadat ferestrele să nu se vadă noaptea lumină și au dormit o săptămână cu o singură lumină slabă aprinsă.
„Am dormit îmbrăcați pentru că atunci când suna alarma, mergeam la un vecin care avea beci și ne ascundeam acolo. Eram noi, copilul și încă trei persoane.”
Așa au stat mai bine de o săptămână.
Plecarea
Cu două săptămâni înainte de noaptea cu bombele, Lena scosese toți banii pe care îi avea în bancă. Toată lumea se aștepta de mai bine de o lună ca războiul să înceapă. Nimeni nu știa când.
„Am fost foarte stresată în acea săptămână, am slăbit 5 sau 6 kilograme în săptămâna asta, soțul meu a înțeles că trebuie să plecăm undeva”.
Asociația la care lucrează Lena a aranjat să poată pleca cu Katia, în Moldova.
Kiril și Katia în ziua plecării din Odesa.
„Am plâns jumătate de oră. Era foarte greu. Nu am fost niciodată undeva singură, am fost mereu cu altcineva. Nu am fost niciodată afară din Ucraina, era prima mea călătorie. Soțul mi-au mi-a zis că sunt o femeie puternică și că trebuie să plec”.
Drumul
Seara, Lena a împachetat ce a încăput într-o valiză mare. A plecat cu Katia a doua zi. Primul autocar s-a stricat. Au așteptat un al doilea la gară, timp de cinci ore. Drumul de două ore până la graniță l-au făcut în 11 ore. Au ajuns în vamă la 4 dimineața. Au fost date jos în frig, iar vameșii s-au purtat urât cu ele, povestește Lena.
„Katia a foste eroina mea. Nu a plâns, nu a spus nimic. A dormit pe geamantan, la graniță. A fost foarte dureros pentru mine ca mamă.”
Drumul de două ore până la granița cu Moldova a durat 11. Katia a dormit incluziv pe valiza mamei.
În Moldova au stat câteva zile, într-un hotel pe care angajatorul Lenei în închiriase.
„Am înțeles că nu pot sta acolo pe termen lung, nu închiriau pe termen lung și am început să întreb pe toată lumea. Așa am aflat că Bucureștiul ar fi un loc sigur pentru mine și Katia.”
Singurul lucru pe care Lena îl știa despre România era despre Dracula și castelul său, chiar își propusese înainte de război să vină cu Kiril să viziteze castelul. A plecat din Chișinău spre București, via Constanța.
„Aveți cele mai curate toalete”
La Constanța a ajuns la un hotel unde a stat câteva zile. Era 8 martie și a fost primită regește.
„Am cunoscut o groază de oameni în viața mea, dar în România a fost foarte șocant că toate lumea voia să ajute, cel puțin pe acolo pe unde am trecut eu. Poate aveți și oameni răi, dar eu nu am dat de ei în drumul meu. La serviciul de emigrări, la magazin când oamenii îi cumpărau Katiei dulciuri, la Romexpo unde au făcut petreceri și dau mâncare în fiecare zi.”
Lena, sora ei, Tanya, și o prietenă pe care și-a făcut-o la București.
Din Constanța, Lena a ajuns în București. Din cele 100 de zile de război, 90 le-a petrecut la București. A lucrat de acasă, și-a făcut prieteni noi și a descoperit orașul. A mers la fântânile cu lumini de la Piața Unirii și la Zoo.
„Aveți cele mai curate toatele, peste tot unde am fost era curat, peste tot. În Ucraina nu găsești așa ceva, dar noi nu suntem în Uniunea Europeană…”
De Paști, a sărbătorit la distanță, pe telegram - ea cu familia care le găzduise în București, celelalte rude ale lor la Odesa.
Insomnia și Bucea
În primele săptâmâni, Lena se scula în fiecare noapte să verifice ce se întâmplă în Ucraina. A înețles că va înnebuni, că nu va reuși să stea pe linia de plutire așa că a luat decizia să verifice știrile doar o dată pe zi. În ziua în care au ieșit la iveală atrocitățile din Buche a plâns mult.
„Asta înseamnă o mare națiune? Asta însemna Marea Națiune Rusă? Să omori, violezi și să arzi oameni?”Elena Pole
„Ksiușa are 16 ani. Este nepoata mea. Mai sunt și nașa ei, mama spirituală. Atunci, când vedeam imaginile din Bucea, nu mi-am închipuit decât că Odesa va deveni ca Bucha și că i se va întâmpla și ei să fie prinsă, violată, omorâtă.”
Lena a luat decizia să-și convingă familia să o trimită pe Ksiușa la București. În zilele în care Odesa a fost bombardată și primii oameni au murit, toată partea feminină a familiei Lenei a plecat spre București. Trei femei cu două adolescente și un bebeluș. Au ajuns la București chiar în noaptea când cel mic împlinea un an.
Ksuișa și Lena după ajungerea primeia în România.
„Am o colegă din Harkov, fostă colegă, cu o fată de 17 ani. Au plecat la timp și acum stau lângă granița cu România, la Cernăuți. Acum, în casa lor stau orcii ruși, iar acolo fac aceleași lucruri pe care le-au făcut în Bucea. Omoară oameni, violează oamenii, le dau foc de vii.
O parte din familia Lenei s-a mutat în Praga la niște cunoștințe.
„Acum sunt mai liniștită, că Ksiușa nu mai e acolo, iar Timur (băiețelul de 1 an), a plecat și el cu mama lui. Îi mai am pe părinți și pe soț, dar sper ca, dacă se va înrăutăți, să plece măcar spre granița cu România, la Cernuți, să fie în siguranță. Nu știu dacă voi mai avea casă sau altceva după războiul acesta, dar nici nu contează, important este să fim în viață și să fim sănătoși”
Viitorul
În toamnă, Katia ar trebui să înceapă școala. Lena i-a trimis lui Kiril toate documentele completate pentru a o înscrie la școala din Odesa. Nu știe dacă Katia va apuca să învețe așa sau de la distanță. Era sigură că va pleca pentru două săptămâni și au trecut aproape trei luni.
Rămas în Odesa, Kiril ia lecții de folosire a armei.
Nu își mai face planuri pe termen nelimitat. De un singur lucru e sigur - că Ucraina va câștiga războiul, că vor urma niște ani grei pentru toată lumea, fără bani și cu sacrificii, dar știe sigur că Ucraina nu poate exista fără Europa și nici Europa fără ea pentru că ambele ar fi mai sărace și mai slabe.
„Putin trebuie să dispară. Și Orban la fel. Nu știu nimic despre unguri, poate sunt și ei niște oameni buni, ca voi românii, dar Orban și cu Putin trebuie să se ducă împreună undeva.”