Spor de 50% pentru șefii de CJ și primării care implementează proiecte europene

Marcel Boloș, ministrul responsabil cu implementarea proiectelor europene, spune că majorarea salariilor șefilor de CJ și ai primăriilor este necesară pentru a motiva demnitarii să obțină proiecte nerambursabile.

Salariile președinților și ale vicepreședinților de consilii județene, dar și ale primarilor și viceprimarilor care implementează proiecte finanțate din fonduri europene și prin PNRR vor fi majorate cu până la 50%, prevede o ordonanță dezbătută marți de Guvern.

În prezent, acest spor este de 25%, iar autoritățile române consideră că majorarea este necesară pentru a stimula șefii de consilii județene și primării să atragă fonduri europene.

Potrivit proiectului, majorările vor putea fi aplicate în cazul demnitarilor care implementează astfel de proiecte „în limita bugetului aprobat cu această destinație”.

Notă de Fundamentare a ordonanței privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice

Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației, dar și Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene vor elabora un regulament-cadru în baza căruia se vor stabili criteriile de acordare a sporului.

În nota de fundamentare a ordonanței se menționează că majorările sunt necesare pentru că „stimularea financiară a personalului este o măsură recunoscută pentru atragerea şi menţinerea specialiştilor în implementarea proiectelor cu finanțare din fonduri europene nerambursabile și/sau fonduri externe rambursabile.”

„Asigurarea capacităţii administrative a beneficiarilor de fonduri europene de la nivelul consiliilor județene, primăriilor și consiliilor locale, sau din cadrul instituțiilor și serviciilor publice de interes local și județean din subordinea acestora, astfel încât proiectele pe care le gestionează să fie implementate
corect și finalizate în termen este de o deosebita importanță”, se menționează în nota de fundamentare.

În același document se arată că proiectul are și scopul de a evita riscul ca „proiectele finanțate din fonduri europene nerambursabile să nu se finalizeze la termenul prevăzut”.

Îți mai recomandăm Educație, pensii speciale, taxe. Prioritățile sesiunii parlamentare în timpul căreia PSD preia șefia Guvernului

În prezent, sporul pe care șefii de instituții publice care implementează proiecte europene este de 25%, în condițiile în care personalul din consilii județene și primării poate primi o majorare de până la 50%.

Oficialii români au considerat că această situație este inechitabilă pentru președinții de consilii județene, primari și adjuncții lor.

Ministrul Marcel Boloș a declarat că proiectul a fost inițiat de Ministerul Fondurilor Europene, pe care îl conduce.

„Aceste sporuri sunt ca să avem o resursă umană bine pregătită care e implicată în procesul de absorbție. Ce e mai important? Să atragem 80 de miliarde de euro sau să ne plângem că se ia acest spor?”, a spus Boloș, la Digi24.

El a arătat că majorarea va avea loc doar în primăriile au consiliile județene unde sunt încheiate contracte de finanțare.

„Primarul care își face treaba merită cu vârf și îndesat acest spor dacă are contracte de finanțare și proiecte atrase. Muncă lui zilnică, faptul că renunță la multe lucruri din viață ca să o ducă mai bine comunitatea, asta ne motivează ca să acordăm acest spor”, a mai spus Boloș.

În România, primarii orașelor cu peste 100.000 de locuitori câștigă lunar un salariu de baza de 15.600 de lei, în timp ce edilii orașelor cu un număr de cetățeni între 50.000 de locuitori și 10.000 câștigă 14.560 lei.

Un primar de comună ajunge să câștige în fiecare lună între 8.400 de lei și 12.500, în funcție de numărul de cetățeni pe care le are localitatea pe care o conduce.

Sumele de mai sus sunt brute, iar lor li se adaugă și alte sporuri de care beneficiază edilii.

Vreți să citiți mai multe știri și articole de acest tip? Abonați-vă AICI la newsletter-ul Europa Liberă, „3 minute”.