Președinții și premierii din țările Uniunii Europene au agreat conținutul celui de-al 12-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, a anunțat joi Consiliul European.
Noul pachet vine în principal cu o interdicție treptată a importurilor de diamante neindustriale rusești, care va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2024. Mai există și o interdicție treptată a importurilor de diamante din țări terțe începând cu luna martie.
În timp ce textul pachetului a fost convenit de toate țările la începutul acestei săptămâni, Austria a amânat să își dea aprobarea finală până joi seară, potrivit unor surse diplomatice ale Reuters.
Guvernul austriac declarase anterior că, deși nu s-a opus, avea nevoie de timp pentru a examina textele juridice.
Cu toate acestea, surse familiare acestui subiect au declarat că Viena a încercat să obțină radierea Raiffeisen Bank International, cea mai mare bancă occidentală din Rusia, de pe o listă neagră ucraineană, în schimbul semnării unor noi sancțiuni ale Uniunii Europene împotriva Rusiei.
Banca Raiffeisen apare în continuare pe lista Ucrainei, inclusiv după anunțul Consiliului European.
Îți mai recomandăm Ungaria blochează finanțarea UE de 50 de miliarde euro pentru UcrainaAlte măsuri includ înăsprirea dovezilor cerute companiilor care pretind că aderă la plafonul de preț al petrolului rusesc din G7.
În pachet au fost adăugate și măsuri care să împiedice Rusia să obțină bunuri cu dublă utilizare, obligând companiile din UE să solicite firmelor cu care au contracte ca pentru anumite produse să semneze hârtii adiționale care să interzică reexportul către Rusia.
De asemenea, a fost inclusă o procedură de notificare pentru cetățenii ruși sau entitățile din Rusia care doresc să transfere mai mult de 100.000 de euro în afara UE.
UE a adăugat sancțiuni individuale și împotriva mai multor domenii vitale ale Rusiei, după invazia sa la scară largă împotriva Ucrainei, în februarie 2022, în încercarea de a tăia veniturile și echipamentele militare care alimentează mașina de război a Moscovei.
Îți mai recomandăm V. Putin: războiul din Ucraina va continua. 600.000 de soldați ruși sunt pe frontPână acum diversele sancţiuni ale SUA, UE și G7 impuse Moscovei nu l-au făcut pe președintele rus Vladimir Putin să renunțe la războiul său împotriva Ucraina.
El a declarat joi că Rusia dispune de o „marjă de securitate suficientă” pentru a rezista şi „a merge înainte” în urma unei „consolidări puternice a societăţii ruse” și a „stabilităţii sistemului financiar şi economic al ţării” şi creşterii capacităţilor militare ruse.
Japonia impune noi sancţiuni
Japonia a anunțat noi sancţiuni împotriva Rusiei, din cauza invaziei Ucrainei, prin care vizează aproximativ 60 de întreprinderi şi organizaţii din Rusia, dar şi din câteva ţări.
Tokyo a introdus pe lista de sancţiuni 57 de organizaţii din Rusia şi din alte şase ţări, între care Emiratele Arabe Unite (EAU), Armenia, Siria şi Uzbekistan, a comunicat Ministerul japonez al Economiei, Comerţului şi Industriei (METI).
Japonia sancţionează, astfel, 494 de entităţi ruseşti, 27 belaruse şi şase din alte state.
Guvernul japonez a blocat active aparţinând câtorva sute de persoane şi entităţi ruseşti şi a interzis exporturile către Rusia de bunuri sau servicii susceptibile să contribuie la efortul de război al Moscovei.
Aceste sancţiuni anunţate vineri de Tokyo urmează să intre în vigoare pe 22 decembrie în cazul entităţilor ruseşti vizate, iar la 27 decembrie în cazul organizaţiilor din alte ţări.
Îți mai recomandăm Jurnalista Alsu Kurmașeva, noi acuzații. Guvernul rus o reține pentru că a scris despre război