Mihai Chirica a cerut luni sprijinul Ministerului Afacerilor Interne pentru ca prefecturile să nu permită, în plină epidemie de coronavirus, trimiterea de convoaie auto cu pelerini la Iași, cu ocazia hramului Sfintei Cuvioase Parascheva.
El a avertizat că la sărbătoarea din acest an vor lipsi celelalte evenimente de până acum: sărbătoarea vinului, târgul meșteșugarilor, focul de artificii și actele de comerț, nici masa pelerinilor de după slujba din 14 octombrie.
„În acest an nu organizăm Sărbătorile Iaşiului. Ceea ce se face este ca o formă de prevenţie care să preîntâmpine sosirea unui număr mare de pelerini. Este dreptul legitim al oricărui cetăţean de a se deplasa, dar noi luăm toate măsurile necesare pentru a evita riscul epidemiologic. Nu va fi foc de artificii, nu va fi sărbătoarea vinului, nici târgul meşteşugarilor. Nu se vor organiza acte de comerţ. Şi asta pentru că s-a constatat o creştere alarmantă a numărului de infectări. Vom lua măsuri pentru a preîntâmpina apariţia unor grupuri de cetăţeni din România sau din Iaşi care vor dori să ajungă pe la raclă. Am cerut Ministerului de Interne să transmită către toate prefecturile din ţară să preîntâmpine organizarea de convoaie care se îndreaptă spre Iaşi”, a spus luni primarul Mihai Chirica, citat de News.ro.
El a făcut un apel la credincioși să nu vină la Iași, pentru că nu vor avea nici măcar locurile de parcare asigurate ca până acum pentru autocare. În schimb, a dat garanții că vor fi asigurate materialele dezinfectante și că regulile sanitare vor fi respectate prin montarea, împreună cu Mitropolia Bucovinei, de corturi epidemiologice din 300 în 300 de metri, unde credincioșii vor primi apă şi hrană.
„Slujba se va desfăşura într-un perimetru închis şi nu vor fi decât 500 de scaune puse la dispoziţie de primărie. Facem apel la ieşeni să nu se îmbulzească în această perioadă spre Catedrala Mitropolitană. Să le dăm voie celor din afara Iaşiului, pentru că noi avem ocazia să ne ducem la sfântă şi în alte momente ale anului”, a mai spus primarul Mihai Chirica.
Pelerinajul religios de la Iaşi din luna octombrie nu va fi anulat, reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei (MMB) susţinând că vor fi luate măsuri speciale pentru a se evita aglomeraţia în jurul lăcaşului de cult.
Îți mai recomandăm Răspândirea Covid 19 aduce noi restricții, inclusiv la pelerinaje„Pentru a se evita o concentrare a închinătorilor de-a lungul a doar câteva zile, racla cu moaştele Cuvioasei va fi scoasă din Catedrala Mitropolitană şi depusă în baldachinul special amenajat încă din data de 8 octombrie şi va rămâne acolo timp de o săptămână, până pe 15 octombrie. Va exista un culoar de acces către sfintele moaşte care să asigure păstrarea distanţării fizice. După ce vor trece de baldachinul care va adăposti racla cu sfintele moaşte, tot printr-un culoar separat, pelerinii vor fi îndrumaţi către ieşirea din zona Ansamblului Mitropolitan. Vor fi puse la dispoziţia pelerinilor măşti oferite de voluntari la intrarea pe culoarul de acces şi pe parcursul rândului”, transmite Mitropolia Moldovei şi Bucovinei.
Racla cu moaștele Cuvioasei Parascheva va rămâne aşezată în baldachinul din curtea Mitropoliei o săptămână, urmând a fi create culoare speciale pentru pelerini.
De asemenea, de-a lungul traseului pelerinilor vor exista dozatoare automate cu dezinfectant pentru mâini, iar înainte de a se apropia de zona baldachinului, credincioşii vor trece şi peste covoraşe dezinfectante.
Fiecare credincios va primi un pachet ambalat şi oferit în condiţii stricte de igienă care va conţine câte o iconiţă, un acatist al Sfintei Parascheva şi o sticluţă de aghiasmă.
Sfânta Liturghie va avea loc pe 14 octombrie şi va fi oficiată pe un podium amplasat pe Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, în dreptul altarului Catedralei Mitropolitane.
În zonă vor fi amenajate culoare de acces pentru cei care vor dori să participe la slujbă şi care, în număr restrâns, vor putea să intre în spaţii delimitate – astfel încât să nu se creeze grupuri mari de persoane şi să se poată păstra distanţa recomandată de autorităţi.
În acest an nu vor fi aduse nici din ţară, nici din străinătate alte sfinte moaşte sau relicve sfinte.
Sfânta Cuvioasa Parascheva este considerată a fi ocrotitoarea Moldovei, iar ziua de 14 octombrie, când este hramul, transformă Iaşiul în cel mai mare centru de pelerinaj din România.
„Sfințenia nu este contagioasă”
„Sfinţenia nu este contagioasă. Pelerini sau nu, de aici înţelegem două lucruri. Primul: ceea ce este sfânt nu se află sub puterea stricăciunii, a răutăţii, a bolilor. Dimpotrivă. Cele sfinte sunt pentru creştini izvor de vindecare, de mângâiere, de întărire. Nu de azi, de ieri, ci de două milenii. Al doilea: de sfinţenie nu te poţi „molipsi”. Atingerea mecanică, atitudinea superstiţioasă nu ajută. E nevoie şi de o credinţă care, mai devreme sau mai târziu, să se vădească în fapte bune, bineplăcute lui Dumnezeu şi în folosul oamenilor. Aşadar, e nevoie de discernământ şi de evlavie înţeleaptă. Mai ales în aceste vremuri grele”, a declarat preotul Constantin Sturzu, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, citat de News.ro cu privire la pericolul infectării la racla Cuvioasei Parascheva.
Sute de persoane au format, luni, cozi pentru a se închina la moaștele Sfintei Parascheva.
Luni, județul Iași a înregistrat 116 noi infectări, plasându-se în urma Bucureștiului la numărul de cazuri noi. În consecința acestei escaladări a numărului de cazuri de Covid-19 autoritățile au decis suspendarea activității restaurantelor și a cafenelelor în perioada 6 - 12 octombrie, urmând să rămână deschise doar terasele. Pe lângă municipiul Iași, se închid restaurantele și cafenelele din comunele Aroneanu, Costești, Mădârjac, Miroslava, Moțca, Plugari, Răchiteni, Rediu, Tomești, Țuțora, și Valea Lupului, unde incidența cumulată a cazurilor în ultimile 14 zile este mai mare de 1,5/1000 locuitori.