USR l-a invitat în Parlament pe directorul Bibliotecii Naționale a României, Adrian Cioroianu, ca să dea explicații pentru blocarea accesului la tezele de doctorat.
Anunțul vine în contextul în care lumea academică s-a contrat pe demersul de a accesa teza de doctorat a ministrului de Interne, ajunsă la Biblioteca Națională la începutul acestui an.
Lucrarea poate fi consultată doar în format digital, fără a putea fi copiată, iar mesajul lui Adrian Cioroianu a venit ca răspuns la adresa Emiliei Șercan.
„Cartea ministrului L.N. Bode este la Biblioteca Națională a României, n-a fost nici o clipă secretizată, ci doar pe fluxul normal de prelucrare a datelor (foto 1-3). Dată fiind polemica lansată (fără voia sau implicarea BNaR) am dispus, în mod excepțional, prelucrarea cu prioritate a acestei cărți, din care un exemplar va fi, din zilele următoare, la dispoziția publicului. În mod normal, potrivit fluxului de lucru, cartea ar fi fost prelucrată în următoarele 6-8 săptămâni”, spune directorul Bibliotecii Naționale.
„În privința valorii sau originalității cărții, autorul și contestatarii săi pot discuta pe mai departe, dar rog să se rețină că BNaR e doar păstrătoarea cărților și nu are nici o atribuție de verificare, validare sau control a cărților depuse”, mai afirmă Adrian Cioroianu.
Replica sa vine după ce jurnalista Emilia Șercan a susținut, tot într-o postare pe Facebook, că accesul la tezele de doctorat la Biblioteca Națională este greoi.
Schimbul de replici a atras reacția lumii academice. Mai mulți profesori universitari și influenceri au sărit în apărarea unuia sau a altuia.
Mihai Demetriade, istoric și cercetător la CNSAS, spune că nu e nicio secretizare la mijloc, cum ar fi acuzat presa sau o parte a clasei politice, ci doar o procedură greoaie a cărei prezentare distorsionată e nedemocratică.
În schimb, profesorul de matematică Gigel Militaru, de la Universitatea București, îi reproșează lui Adrian Cioroianu un limbaj suburban după ce cel din urmă l-a jignit pe unul dintre susținătorii Emiliei Șercan.
„Mărturisesc că m-am îngrozit! Nu așa se adresează un profesor universitar, fost ministru de Externe! Cu un astfel de răspuns, si zecile de plagiate din sistem, nu e de mirare că opinia publică să aibă o părere foarte proastă despre noi (sunt profesor la UB, dar la Matematică - Emilia Șercan este colega noastră de la Jurnalism). Sunt extrem de trist, vă consideram un intelectual fin - răspunsul de mai sus e tipic mahalalei... În final, mă adresez strict la subiect: ideea de a NU pune la dispoziție liber (pe net, pentru oricine) fișierul tuturor tezelor de doctorat, de a interzice fotografiatul tezelor în BNaR, este ridicolă. Cine a avut ideea să pună teza lui Bode pe un calculator fără acces la net în BNaR (asta nu cred că e în lege)?”, afirmă profesorul.
Îți mai recomandăm One-to-One | De ce se gândește polițistul Marian Godină să demisioneze și ce sfat i-ar da ministrului de Interne: „Ne face de râs”Și polițistul Marian Godină a sărit în apărarea Emiliei Șercan: „Domnule Cioroianu, mi-a apărut comentariul dumneavoastră de dimineață devreme, apoi am stat să citesc tot șirul ăsta, în care ați intrat în polemici și ați continuat cu răspunsuri. M-a dus cu gândul la Putin. Înainte de a porni acel război, era văzut puternic, dar n-a avut el stare și a ținut să arate cine e de fapt”.
„La fel mi se pare că ați făcut și dumneavoastră, căci din imaginea omului sobru și foarte deștept pe care o aveam când mă gândeam la dumneavoastră, mi-a rămas acum imaginea unuia care mai dă rateuri gramaticale în scris uneori, care reacționează ca un puber tocilar în criza vârstei la critici și amenință cu instanța necunoscuți care-l înjură, folosind un limbaj cu multe neologisme care dorește a impresiona”, mai spune acesta.
La sfârșitul săptămânii trecute, USR a anunțat că a început să copieze teza de doctorat a ministrului Lucian Bode pentru a fi analizată pentru plagiat. USR arăta că era complicat ca publicul larg să aibă acces la astfel de documente.
Gestul a fost intens criticat, inclusiv de ziarista Emilia Șercan, care s-a dezis de un astfel de demers.
Îți mai recomandăm Opoziția cere demisia ministrului de Interne: „Prioritatea lui Lucian Bode este să protejeze interesele de partid”