Cel mai bogat om din lume este Jeff Bezos, care a făcut avere cu firma Amazon. Tabloidul este National Enquirer, proprietatea firmei American Media, publicație condusă de David Pecker. Pe scurt iată cele întâmplate.
National Enquirer a dat la iveală de curând că Bezos avea o aventură extraconjugală cu o fostă realizatoare de televiziune, Lauren Sanchez. Dezvăluirile au fost însoțite de mesaje pe internet și fotografii înfățișându-i pe cei doi și au dus la divorțul lui Bezos, care era căsătorit de 25 de ani. Imediat după aceste desfășurări, Bezos i-a cerut șefului serviciului său de securitate să afle cum au ajuns mesajele respective în posesia tabloidului și să nu se uite la bani, în această investigație.
O istorie ceva mai veche însă îl plasează pe Pecker într-un alt scandal, în legătură cu campania vechiului său prieten. Donald Trump. Din declarațiile avocatului acestuia din urmă a rezultat că între altele, American Media a fost intermediarul care a plătit uneia dintre amantele lui Trump, 130.000 de dolari ca să tacă în legătură cu relația respectivă.
Pentru că această mușamalizare s-a petrecut pe fondul campaniei electorale, un tribunal din New York a stabilit că American Media a făcut o contribuție ilegală de campanie, ceea ce este un delict penal. A urmat o înțelegere în care American Media a oferit procurorilor informații suplimentare, în schimbul achitării, iar în acel context, compania a acceptat să fie supravegheată timp de trei ani și dacă comite vreun delict, cazul poate fi reactivat.
Când a apărut articolul despre Bezos, National Enquirer a fost bănuit că ar fi acționat din nou pentru a-l apăra pe Trump, știut fiind că Bezos este proprietarul ziarului Washington Post, pe care președintele îl consideră ostil. În acel context, avocați ai firmei American Media l-au șantajat pe Bezos, scriindu-i că nu vor publica alte mesaje și fotografii compromițătoare, dacă el declară că ancheta împotriva sa nu a fost motivată politic.
Bezos a făcut însă public acest șantaj. În plus, el a arătat într-un blog că ar putea exista și o conexiune saudită, relatând că David Pecker ar fi fost recompensat de Trump, după ce a devenit președinte, cu o cină la care a participat o influentă oficialitate saudită, știut fiind că Pecker avea interese de afaceri în acea țară.
Or, Washington Post continuă să preseze administrația în legătură cu bănuiala că prințul moștenitor și lider de facto al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, ar fi fost implicat în uciderea ziaristului saudit Jamal Khashoggi.