SUFLEORUL CU TONUL PREA RIDICAT // Conducerea Universității de Artă Teatrală și Cinematografică din Budapesta (UTFB), inclusiv membrii senatului, au anunțat luni, într-o conferință de presă extraordinară, că demisionează, anunță 24HU. Motivul: nu mai există autonomie universitară.
„Conducerea universității se vede, din păcate, obligată să facă acest pas ferm. Având în vedere privarea ei de toate instrumentele juridice firești și fundamentale, faptul că și-ar putea menține iluzia unei conduceri independente doar cu prețul unor compromisuri de neasumat și că deciziile privind viața universității sunt luate peste capul ei - luând așadar toate acestea în considerare, conducerea se vede obligată să demisioneze”, a declarat László Upor, prorectorul UTFB. Upor a trecut în revistă în cadrul conferinței și repetatele încercări din ultimele luni ale conducerii universității de a purta un dialog cu factorii decizionali, încercări care au eșuat de fiecare dată. Portalul maghiar mai notează că luni seara, strada pe care se află clădirea UTFB s-a umplut cu câteva sute de demonstranți care susțin echipa demisionară.
COVID, GRĂNICER // Guvernul ungar restabileşte provizoriu controlul frontierei pe toată lungimea graniţelor interne, începând cu 1 septembrie, conform hotărârii guvernamentale publicate duminică în Monitorul Oficial al Ungariei, anunță MTI. Hotărârea interzice intrarea în Ungaria a cetăţenilor străini în regim de circulaţie transfrontalieră a persoanelor. Scutirea de această dispoziţie poate fi dată numai de poliţia ungară, în următoarele cazuri: participare la o procedură judiciară sau altă procedură oficială în Ungaria, activitate cu scopuri de afaceri sau alte activităţi profesionale justificate prin scrisoare de invitaţie, tratament medical justificat prin bilet de internare, îndeplinirea unor obligaţii legate de studii sau examene, deplasarea la punctul de pornire al unui transport sau întoarcerea de la punctul de pornire în cadrul traficului persoanelor, participare la evenimente familiale – căsătorie, botez, înmormântare – întreţinerea sau îngrijirea rudelor, participare la manifestări internaţionale sportive, culturale sau bisericeşti de o importanţă deosebită, precum şi pentru alte motive care pot fi apreciate ca atare. Cererea de scutire se va depune pe cale electronică în limba maghiară sau engleză, ea poate fi depusă şi de reprezentantul legal sau de o persoană împuternicită, mai scrie agenția ungară de presă.
Béla Merkely, rectorul Universității de Medicină Semmelweis din Budapesta, spune că al doilea val al pandemiei, cu numere record de persoane infectate, a început mai devreme decât s-ar fi așteptat pentru că foarte mulți compatrioți, inclusiv premierul Orbán, și-au petrecut concediul în străinătate, informează săptămânalul Magyar Narancs.
Radio Europa Liberă scrie că șeful diplomației române Bogdan Aurescu a avut sâmbătă o convorbire telefonică cu Péter Szijjártó, în care i-a cerut omologului său ungar informații legate de conținutul exact al măsurilor vizate, insistând asupra luării în considerare a impactului acestora asupra cetățenilor români care tranzitează Ungaria, precum și în privința cetățenilor români – lucrători transfrontalieri. În cadrul discuției a fost obținută confirmarea, din partea ministrului Péter Szijjártó, că tranzitul cetățenilor români prin Ungaria, respectiv accesul cetățenilor români – lucrători transfrontalieri nu vor fi afectate.
OGLINDĂ, OGLINJOARĂ! // Ca să înțelegi Europa Centrală, trebuie să o și cunoști și, ca maghiar, scrie Azonnali, trebuie să vezi ce spun vecinii despre tine. De aceea, redacția portarului a rugat mai mulți intelectuali din țările vecine Ungariei să spună cum văd ei (și probabil și societățile în care trăiesc) Ungaria, la un secol de la semnarea Tratatului de la Trianon.
UN CARTE FRUMOS // Editura Curtea Veche a lansat volumul Scurtă istorie a secuilor, scrisă de Gusztáv-Mihály Hermann. O găsiți în librării și costă 50 de lei.
„Conform mărturiei autorului, aceasta este prima carte pe care a conceput-o și a scris-o de la bun început în română, nu în maghiară, limba sa maternă. A renunțat la etapa traducerii pentru a se transpune mai ușor în ipostaza cititorului român, căruia îi este în primul rând adresat acest volum și, totodată, căruia i se cere să privească realitățile prezentate din alte perspective decât cele cu care a fost obișnuit.
Istoria secuilor poate avea ea însăși o istorie a ei, dacă ne gândim la discrepanțele evidente dintre opiniile istoricilor privitoare la multe aspecte ale sale: originea secuilor (despre care s-au lansat uneori ipoteze la granița cu literatura științifico-fantastică sau cu teoria conspirației), mentalitățile și profilul lor psihologic, motivațiile și obiceiurile acestora etc. Crezul de la care pornește O scurtă istorie a secuilor este că întotdeauna trebuie să discernem între ipotezele de bun-simț și speculații, bazându-ne, pe cât posibil, pe dovezile arheologice și documentare”, scrie pe site-ul editurii.
POEZIA DE DUPĂ // Timp de aproximativ două decenii a determinat politica maghiarilor din Transilvania, s-a retras din politică în urmă cu zece ani, scriind, așa cum a făcut-o înainte de schimbarea regimului, poezii, scrie 24HU, citat de Radio Europa Liberă, despre fostul președinte al UDMR, Béla Markó, care a acordat un interviu portalului ungar. Markó despre viața în regimul Ceaușescu și despre prezent, cu detalii despre viziunea sa asupra unor subiecte sensibile cum ar fi influența ungară asupra maghiarilor din Ardeal și legătura cu UDMR sau cel al superiorității culturii de tip german asupra celei balcanice.
POLITICĂ LA HECTAR // István Tiborcz, ginerele premierului ungar, a cumpărat, în martie, două terenuri alăturate la Felsőörs, un sat cochet de lângă Balaton, aflat la mai bine de o oră de mers cu mașina de Budapesta. Domeniul însumează 9 500 mp și include, printre altele, spații verzi, o cramă, un sistem de panouri solare și câteva clădiri. Proprietatea nu are numere la casă și nu poate fi văzută de pe drumul public din preajmă. Poate fi, însă, văzută cu claritate din cer, imaginile aeriene ilustrând și o vilă cu o piscină imensă ascunsă de copacii și gardul înalt al domeniului. O investigație Átlátszó [VIDEO].
UN GURU // ValaszOnline publică un interviu exclusiv cu George Tilesch, guru de origine maghiară din Sillicon Valley, unul dintre cei mai căutați experți ai lumii în inteligență artificială și membru în comisia de profil de la Casa Albă. Tilesch vorbește în interviu despre sistemul centralizat de credite sociale al Chinei, despre cum încearcă Statele Unite să câștige supremația tehnologică prin companiile BigTech, despre TikTok și roboții care ar putea să lase trollii ruși fără loc de muncă. // Un interviu interesant publică și Népszava cu Tommy Sheppard, deputat al Partidului Național Scoțian. Parlamentarul insular explică de ce crește „pofta” scoțienilor pentru independență, care sunt grupuri sociale care susțin cel mai tare ideea independenței, cât de favorabil este contextul politic actual pentru un nou referendum și cum ar arăta, de fapt, o Scoție independentă. // Cotidianul Magyar Nemzet a stat de vorbă cu scriitorul și jurnalistul Alexander von Schönburg, membru în echipa de conducere a publicației germane Bild și descendent al lui István Széchenyi, personaj cheie din istoria Ungariei, cel care a inițiat, printre altele, construirea Podului cu Lanțuri, cel mai vechi și mai cunoscut pod al Budapestei, simbol al capitalei ungare.
SĂ VINĂ COMUNIȘTII! // Cooperarea economică ungaro-chineză trebuie relansată cât mai curând posibil, iar pentru aceasta există voinţă politică de ambele părţi, a declarat, luni, Péter Szijjártó, ministrul ungar al Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior, la conferinţa de presă online în care a vorbit despre călătoria sa în China, anunță MTI, care notează că Szijjártó a mulţumit guvernului chinez pentru colaborarea în timpul epidemiei de coronavirus. 185 de aeronave au transportat echipamente medicale din China, în Ungaria, peste 90 de milioane de măşti, 40 de milioane de combinezoane de protecţie şi 800 000 de medicamente au fost necesare pentru a combate cu succes primul val al pandemiei, a amintit șeful diplomației ungare.
LA LIMITĂ // O echipă de arheologi maghiari şi români au găsit planul fostei biserici cisterciene regale de la Igriş, din nord-vestul judeţului Timiş, adică este aproape sigur că temeliile mormintelor descoperite aici, vara trecută, sunt ale Regelui Andrei al II-lea al Ungariei şi ale soţiei sale, Yolanda de Courtenay, fiica împăratului Constantinopolului, a declarat agenției MTI Balázs Major, coordonatorul arheologilor maghiari. Timp de aproape patru secole, abaţia de la Igriş, fondată în 1179 de regele Béla al III-lea al Ungariei, a reprezentat cea mai importantă mănăstire a cistercienilor din Ungaria. Descoperirea mănăstirii şi descoperireea mormântului Regelui Andrei al II-lea este importantă şi pentru că majoritatea mormintelor regale maghiare din perioada medievală au fost complet distruse.
FFW // HungarianSpektrum: Calvarul deschiderii școlilor în Ungaria. // Kárpátalja: Coaliția Democratică din Ungaria, formațiunea politică de opoziție condusă de fostul premier Ferenc Gyurcsány, a inițiat o campanie de strângere de semnături pentru ca cetățenii maghiari care n-au trăit niciodată în Ungaria să nu poată vota. // Portalul de știri GreenInfo scrie că Ministerul Inovației și Tehnologiei de la Budapesta solicită înființarea unei autorități care să controleze gestionarea deșeurilor. Măsurile sunt clare: cei care vor încălca normele, vor primi amenzi usturătoare sau vor merge după gratii. // Magyar Narancs: Viața locuitorilor din preajma penitenciarului din Gyula este, de mai multe luni, un adevărat coșmar: localnicii sunt revoltați pentru că deținuții urlă și cântă cu program prelungit. // Rubicon: Povestea Republicii Banat. // O serie de hărți vechi, accesibile online pe siteul Bibliotecii Naționale Széchényi a Ungariei.