Fotogalerie | „Doamne, nu ne abandona!”: Seceta istorică afectează România și Europa

Un cioban scoate apă dintr-o fântână de pe malul lacului secat Amara, România, pe 27 iulie. România este una dintre cele câteva țări din Europa care se confruntă în prezent cu o secetă severă.

Fundul lacului Amara, din sud-estul României, pe 27 iulie. Peste 600 de orașe și sate din România au restricționat consumul de apă, în încercarea de a trece peste vara secetoasă. 

O femeie îngenunchează alături de o mică mulțime care s-a adunat lângă Drăgănești-Vlasca, în sudul României, pentru a se ruga pentru ploaie, pe 24 iulie.

Preoții stau pe un teren agricol uscat în timpul slujbei religioase, din 24 iulie, de lângă Drăgănești-Vlasca. Localnicii și liderii religioși s-au rugat pentru ploaie. 

O femeie în vârstă de 81 de ani care a participat la ceremonie a declarat pentru Reuters că nu a văzut niciodată o secetă atât de severă precum cea care afectează în prezent România.

„Avem copii. Avem vite”, a spus ea. „Facem un efort să plantăm roșii în grădină, apoi acestea se usucă și nu avem ce mânca. Doamne, dă-ne ploaie! Nu ne abandona”.

O femeie îngenunchează în timpul unei slujbe religioase, în care preoții și oamenii se roagă ploaie, în județul Teleorman din România, pe 24 iulie. În prim-plan se văd mantiile preoților.

Localnici încearcă să stingă un incendiu de pădure în apropiere de Kecskemet, Ungaria, la 14 iulie. Ungaria a fost, de asemenea, grav afectată de seceta actuală.

O fotografie care arată o mică porțiune de apă rămasă în lacul de pescuit Halda din nordul Ungariei, pe 20 iulie.

Un termometru stradal afișează o temperatură de 43 de grade Celsius în Nagykanizsa, Ungaria, pe 23 iulie. Fermierii din Europa Centrală au raportat pagube provocate de secetă. Aceasta a afectat aproximativ 550.000 de hectare de teren, a anunțat, în luna iulie, Ministerul Agriculturii din Ungaria.

Fotografii din nordul Italiei, unde apa este raționalizată, demonstrează rezultatele dramatice ale secetei. În această fotografie, din 15 iunie, apare o barjă care a fost scufundată de o bombă americană în timpul celui de-al Doilea Război Mondial pe râul Po din Italia. Vasul a reapărut din mormântul său acvatic ca urmare a nivelului extrem de scăzut al apei.

Tractoare echipate cu pompe trag apa din râul Po într-un canal de irigații, pe 22 iunie. Po este cel mai lung râu din Italia și alimentează cu apă unele dintre cele mai emblematice regiuni italiene producătoare de alimente.

Bărci eșuate pe o cale navigabilă invadată de vegetație în Torricella, în nordul Italiei, pe 14 iulie.

Râului Sangone din Torino, Italia, pe 19 iunie. În unele orașe din nordul Italiei, au fost implementate măsuri extraordinare de economisire a apei, cum ar fi interzicerea coaforilor de a spăla părul clienților de două ori.

Ambarcațiuni blocate de retragerea lacului Brenets, o cale navigabilă între Franța și Elveția, pe 18 iulie. Potrivit Reuters, o combinație de factori a contribuit la starea lacului, inclusiv falii geologice care au drenat o parte din apă, precum și lipsa de ploi și valul de căldură din timpul verii.

În centrul Portugaliei, la 13 iulie, acest sat, care fusese scufundat, a fost scos la iveală de nivelul scăzut al apei din rezervorul barajului Cabril.