Secția specială contestă returnarea la Parchet a dosarului Mineriadei din 13-15 iunie

Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție (SIIJ) a contestat decizia judecătorului de cameră preliminară de la Curtea Supremă care a decis, în urmă cu nouă luni, restituirea dosarului Mineriadei din 13-15 iunie 1990 la Parchet și care și-a făcut publică motivarea zilele acestea.

"În cauza cunoscută generic sub denumirea ”Dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990”, la data de 14 februarie 2020, Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție (structura competentă în acest moment), în conformitate cu dispoziţiile art. 888 alin. 1 lit. d din Legea 304/2004, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 7/2019, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 347 alin. 1 Cod procedură penală, a declarat contestaţie împotriva Încheierii nr. 192 pronunţată la 8 mai 2019 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, cu privire la inculpaţii: Iliescu Ion, Roman Petre, Voiculescu Gelu Voican, Măgureanu Virgil, Florescu Mugurel Cristian, Dumitrescu Emil, Ionescu Cazimir Benedict, Sârbu Adrian, Cozma Miron, Drella Matei, Burlec Plaieş Cornel, Dobrinoiu Vasile, Peter Petre şi Ghinescu Alexandru”, transmite Parchetul General.

La nouă luni de la decizia Curții Supreme de retrimitere la parchet a dosarului mineriadei din 1990, în care, printre alții, au fost inculpați fostul președinte Ion Iliescu și fostul șef al SRI, Virgil Măgureanu, instanța supremă a făcut publică motivarea judecătorului de cameră preliminară.

Acesta amintește, în actul care se întinde pe 401 pagini, că „în cea de-a doua fază a procesului penal (...) se realizează un control integral al legalităţii efectuării urmăririi penale, atât asupra actelor procesuale, cât şi a celor procedurale”.

Ce a constatat și decis judecătorul de cameră preliminară

Judecătorul de cameră preliminară a constatat aspecte de neregularitate a rechizitoriului din 12 iunie 2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secția Parchetelor Militare, „sub aspectul nelegalităţii constând în lipsa dispoziţiei de începere a urmăririi penale” pentru faptele presupus comise de Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Mărgureanu și Mugurel Florescu” și sub aspectul ”nelegalităţii urmăririi penale efectuate în cauză după redeschiderea urmăririi penale în ceea ce priveşte comiterea infracțiunii de crime împotriva umanității în varianta normativă a uciderii unor persoane (...), în ceea ce privește descrierea faptelor reţinute prin actul de sesizare în sarcina inculpaţilor, indicarea şi analiza mijloacelor de probă”, la care se adaugă „aspectele de nelegalitate a urmăririi penale şi, implicit, de nelegalitate a administrării probelor” prin constatarea nulităţii a 10 acte de urmărire penală, ordonanțe și rezoluții.
De asemenea, judecătorul de Cameră Preliminară a dispus „excluderea tuturor probelor administrate în cursul urmăririi penale” și „restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Parchetelor Militare”.

Reproșuri aduse procurorilor

Ca urmare a primului rechizitoriu, s-a dispus restituirea cauzei la procuror în vederea completării urmăririi penale. După completarea urmăririi penale şi sesizarea, din nou, a instanţei supreme, cauza a fost din nou restituită ca urmare a faptului că nu a fost parcursă procedura specială a răspunderii ministeriale.

În aceste condiţii, deşi trebuia din nou începută urmărirea penală ca urmare a celei de-a doua restituiri a cauzei la procuror, organele de urmărire penală au infirmat doar rezoluţia de începere a urmăririi penale în ceea ce-l privea pe fostul inculpat ce a deţinut demnitatea de ministru (Chiţac Mihai), menţinând, în mod nelegal, celelalte acte de urmărire penală efectuate în cauză. (...) Consecinţa care se impune este aceea a neregularităţii rechizitoriului nr. 47/P/2014 atât sub aspectul nelegalităţii urmăririi penale efectuate în cauză după redeschiderea urmăririi penale în ceea ce priveşte comiterea infracțiunii de crime împotriva umanității în varianta normativă a uciderii unor persoane, cât şi în ceea ce privește descrierea faptelor reţinute prin actul de sesizare în sarcina inculpaţilor sub acest aspect, indicarea şi analiza mijloacelor de probă.
Un alt aspect care atrage neregularitatea actului de sesizare a instanței și afectează fundamental claritatea acuzațiilor îl reprezintă modalitatea de expunere a situației factuale în privința inculpaților, procurorii redactori ai rechizitoriului neprocedând la prezentarea, în mod distinct, a activităților circumscrise ilicitului penal pentru fiecare inculpat în parte (cu excepția inculpatului Ghinescu Alexandru), ci într-o manieră globală, prin menționarea, la finalul rechizitoriului, în Capitolul VIII dedicat analizei în drept a faptelor (...) a unui număr de 6 anexe, comune în cea mai mare parte tuturor inculpaților, fără a se menţiona un reper clar care să fi condus procurorii la reţinerea acestora în acuzaţiile aduse inculpaţilor (...) acuzațiile formulate au fost expuse într-o manieră generală, globală, iar nu cu referire la fapte concrete, individualizate, prin menționarea datelor și a circumstanțelor în care ar fi fost comise. Judecătorul de cameră preliminară reține că nu se poate stabili care au fost activitățile concrete circumscrise ilicitului penal în privința fiecărui inculpat și în directă legătură cu fiecare dintre persoanele vătămate (...), astfel încât nu se poate stabili care dintre activitățile imputate acestora au fost avute în vedere pentru conturarea fiecăreia dintre acuzații, acest aspect neputând fi clarificat nici de Judecătorul de cameră preliminară, nici de instanța de judecată, întrucât s-ar aduce atingere atât principiului separației funcțiilor judiciare (...) cât și dreptului la apărare al inculpaților. Mai mult decât atât, o asemenea delimitare nu poate fi realizată nici pe baza mențiunilor ce au fost făcute în capitolul dedicat încadrării în drept a faptelor (Capitolul VIII), din moment ce, pe de o parte, au fost reținute, într-o manieră rezumativă doar anumite elemente faptice, aspect ce nu poate fi confundat cu descrierea detaliată a acuzațiilor, iar, pe de altă parte, obiectul și limitele judecății sunt date de totalitatea faptelor și persoanelor arătate în actul de sesizare, iar nu de încadrarea juridică a acestora, care poate suferi modificări în urma cercetării judecătorești.
De asemenea, la secţiunea dedicată fiecărei persoane vătămate, procurorii redactori au substituit descrierea fiecărei fapte prin prezentarea conţinutului mijloacelor de probă, respectiv a declaraţiilor date de persoanele vătămate și/sau de martori. Din această perspectivă, Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi reaminteşte faptul că, în unele situaţii, redarea conţinutului unor mijloace de probă se poate dovedi deosebit de relevantă, fiind necesară pentru a sublinia unele împrejurări faptice sau pentru evidenţierea elementelor constitutive ale infracţiuniii pentru care au fost formulate acuzaţiile. Cu toate acestea, maniera în care s-a procedat la întocmirea actului de sesizare, prin prezentarea unor fragmente din declaraţii – oricare ar fi valoarea lor probatorie – , nu-i exonerează pe procurorii redactori de a descrie situaţia de fapt a fiecărei persoane vătămate în urma unei analize coroborate a întregului probatoriu. În aceste condiții, modalitatea în care s-a procedat ar conduce la ideea ca judecătorul să deducă starea de fapt, să contruiască el însuşi situaţia de fapt care formează obiectul propriei sesizări, ceea ce este inadmisibil. Ca atare, le-ar fi revenit procurorilor, în calitate de titulari ai acțiunii penale, obligația de a descrie corespunzător, în cuprinsul rechizitoriului, situația de fapt cu care este sesizată instanța în cazul fiecărei învinuiri ce formează obiectul trimiterii în judecată a inculpaților, prin indicarea tuturor elementelor necesare pentru a încadra faptele în tipicitatea infracțiunilor ce se constituie în variante normative ale infracţiunilor contra umanităţii, astfel încât să se realizeze o delimitare clară a obiectului judecății.
Astfel cum s-a dezvoltat anterior, rezoluţiei din data de 09 iunie 2005 prin care s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de Iliescu Ion îi lipseşte cauza acuzaţiei. După cum se va dezvolta în continuare, lipsa cauzei acuzaţiei din cuprinsul rezoluţiei de începere a urmăririi penale nu a fost suplinită de procurorul de caz nici măcar după ce învinuitul Iliescu Ion, prin apărătorii săi aleşi, a solicitat, în 3 rânduri, să i se aducă la cunoştinţă baza factuală a acuzaţiilor. În aceste condiţii, prin modalitatea în care s-a desfăşurat ancheta penală, învinuitului Iliescu Ion i-a fost încălcat, în mod grav şi iremediabil, dreptul la apărare, în continuare urmând a fi menţionaţi martorii ce sunt propuşi prin rechizitoriul nr. 47/P/2014 şi care au fost audiaţi în dosarul nr. 75/P/1998, în raport de data de începere a urmăririi penale faţă de învinuitul Iliescu Ion, iar ulterior, de solicitările repetate, dar cărora nu li s-a dat curs, formulate de acelaşi învinuit de a i se aduce la cunoştinţă cauza acuzaţiilor, tocmai pentru a-şi putea pregăti apărarea. Totodată, se va menţiona şi dacă aceşti martori au mai fost reaudiaţi după redeschiderea urmăririi penale ce a fost dispusă de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Ordonanţa nr. 3/C3/2015 din data de 05.02.2015.

***

Pe 8 mai 2019, Curtea Supremă a restituit procurorilor militari dosarul mineriadei din 13-15 iunie 1990, anulând toate probele.

Pentru că în dosar a fost inculpat și un procuror, Mugurel Florescu, competența contestației a revenit Secției speciale, explica la vremea respectivă, pentru Europa liberă, procurorul general interimar Bogdan Licu.

Potrivit OUG 7, căile de atac în cazul inculpării unor magistrați revin Secției speciale, care poate acum prelua întregul dosar de la Parchetul miliar.

”Judecătorii Camerei Preliminare au anulat toate actele făcute până la redeschiderea dosarului în 2017, mai exact rezoluțiile vechi, din 1998, iar pe cale de consecință sunt considerate nule toate actele făcute de atunci încoace”, a declarat la momentul respectiv, pentru Europa Liberă, fostul șef al Parchetelor Militare generalul Gheorghe Cosneanu, pensionat între timp.

Motivul ar fi acela că rezoluțiile vechi n-ar mai corespunde actualelor standarde ale Codului Penal, fiind făcute pe vechiul Cod penal, în sensul că nu mai corespund din punct de vedere al respectării drepturilor procesuale.

Judecătorul de cameră preliminară care a luat decizia este Constantin Epure, unul dintre magistrații care l-au condamnat, între timp, la închisoare pe fostul președinte al PSD, Liviu Dragnea.

Potrivit procurorilor, în zilele de 11 și 12 iunie 1990, autorităţile statului au hotărât să declanșeze un atac violent împotriva manifestanților aflați în Piaţa Universităţii din Bucureşti, care militau în principal pentru adoptarea punctului 8 al Proclamației de la Timișoara și își exprimau, în mod pașnic, opiniile politice în contradicție cu cele ale majorității care forma puterea politică la acel moment. În acest atac au fost implicate, în mod nelegal, forțe ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naționale, Serviciului Român de Informații, precum și peste zece mii de mineri și alți muncitori din mai multe zone ale țării, se spunea în actul de inculpare.

Atacul a fost pus în practică în dimineața zilei de 13 iunie 1990, având următoarele consecințe:

moartea prin împușcare a 4 persoane;
vătămarea integrității fizice sau psihice a unui număr total de 1388 de persoane;
privarea de dreptul fundamental la libertate, din motive de ordin politic, a unui număr total de 1250 de persoane.

În cadrul acestei acțiuni, peste două sute de persoane au fost ridicate şi transportate la o unitate militară a Ministerului de Interne din localitatea Măgurele, unde au fost reţinute până în după amiaza aceleiaşi zile, când au fost lăsate să plece, după o cercetare sumară.

Concomitent, s-a pătruns în forţă, fără drept, în sediul Institutului de Arhitectură și al Universității din București, fiind percheziţionate mai multe birouri, iar persoanele aflate în incintă au fost evacuate prin acte de violenţă.

Conform hotărârii luate de preşedintele Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională, primul-ministru al Guvernului României, viceprim-ministrul, conducători ai instituţiilor de forţă, precum şi de către persoane din conducerea Frontului Salvării Naţionale, în Piaţa Universităţii au fost aduşi muncitori de la Întreprinderea de Maşini Grele Bucureşti, coordonați de directorul acesteia.

Muncitorii s-au manifestat violent, agresând fizic persoanele întâlnite în zona Institutului de Arhitectură, după care au ocupat Piaţa Universităţii împreună cu forțele de ordine, pentru a împiedica revenirea manifestanţilor.

Acţiunile întreprinse de autorităţile statului au generat o ripostă violentă din partea opozanţilor, astfel că au fost incendiate sediile Poliţiei Capitalei, Ministerului de Interne, Televiziunii Române şi Serviciului Român de Informaţii.

S-a făcut uz de armă cu muniţie de război de către forţele de ordine, în aceste împrejurări fiind împuşcate mortal 4 persoane, iar alte 3 au fost rănite, de asemenea, prin împuşcare.

Represiunea autorităţilor a continuat, în zilele de 14 şi 15 iunie 1990, printr-un atac sistematic desfășurat împreună cu minerii şi muncitorii din mai multe judeţe ale ţării, care deveniseră o adevărată forţă de ordine, paralelă cu cele recunoscute şi organizate potrivit legii.

În acest context, minerii aduși în București au devastat sediile partidelor politice nou înființate sau reînființate după Revoluția din decembrie 1989 și care se aflau în opoziție. De asemenea, au agresat locuitori ai Bucureștiului și alte persoane având legătură cu manifestațiile din Piața Universității, imaginile cu actele de violență comise de mineri pe străzile orașului fiind mediatizate în întreaga lume.

Aceste evenimentele au fost urmarea actelor de diversiune și manipulare a opiniei publice de către autoritățile statului reprezentate de către inculpați, care au prezentat manifestațiile din Piața Universității într-un mod distorsionat și au acreditat ideea că ele sunt determinate de o așa-zisă ”rebeliune de tip legionar”. Manifestanții care își exprimau opiniile politice au fost prezentați ca persoane cu ocupații infracționale, ,,elemente extremiste, reacționare”, fiind etichetați de președintele ales al României ca fiind ”golani”.

Persoanele care au fost ridicate din Piața Universității, împreună cu altele considerate ca având legătură cu manifestațiile, au fost duse cu forța în cazărmi aparținând Ministerului de Interne, fiind private de libertate într-un mod nelegal și în spații total improprii pentru deținerea unor persoane. Privarea de libertate fără forme legale a acestora a durat până cel mai târziu pe data 21 iunie 1990.

În concluzie, obiectul acestei cauze îl constituie faptele comise începând cu luarea hotărârii de a lansa atacul îndreptat împotriva populației civile, până la punerea în libertate a ultimei persoane private de libertate în mod nelegal, spuneau procurorii la data trimiterii actului de inculpare la instanță.

În vederea administrării probatoriului au fost audiate 46 de persoane având calitatea de inculpat sau suspect, 1388 de persoane vătămate, 146 de succesori ai persoanelor vătămate și 589 de martori, fiind emise circa 2300 de citații.

Dosarul însumează 413 volume, iar rechizitoriul întocmit în cauză are 2.000 de file.

Dosarul a fost realizat de general locotenent Ion Alexandru, fostul adjunct al șefului Parchetelor Militare, colonelul Virgiliu Marian Istrate, colonelul Iulian Dinu și locotenent-colonelul Dan Mihail Mitrănescu.