O tânără, care se plimbă prin centrul Pragăi.
Un cuplu, într-o zi de iarnă, lângă Teatrul Național din Praga. Sunt Dagmar și Ivan Havel, cumnata și fratele disidentului Vaclav Havel, care a devenit președintele Cehoslovaciei și, ulterior, al Republicii Cehe, după căderea regimului comunist.
Un bărbat plătește pentru băuturi după ce s-a întâlnit cu un prieten într-un bar de vinuri din Praga.
Acestea sunt câteva dintre miile de imagini surprinse de poliția secretă a Cehoslovaciei în anii '70 -'80 folosind aparate foto camuflate.
Cehoslovacia se afla în „perioada de normalizare”, care a urmat după invazia sovietică din 1968. Atacul militar a fost comandat de la Kremlin după ce guvernul fostei Cehoslovacii a încercat să relaxeze dreptul la liberă exprimare și să implementeze și alte reforme politice. Pentru cetățenii obișnuiți, „normalizarea” a însemnat un efort susținut din partea regimului de a instaura un regim de tip polițienesc.
Aparatul foto Mikroma, dezvoltat în Cehoslovacia în 1949. Camera măsoară 7,5 centimetri, aproape cât lungimea unei brichete. A fost primul model de miniaparat foto folosit de poliția secretă a țării.
Aparatul foto era unul dintre instrumentele preferate ale poliției secrete comuniste, adesea ascuns în serviete, și a fost folosit pentru a documenta ceea ce regimul comunist denumea „activitate inamică”. În realitate, acest lucru însemna, de obicei, fotografierea și documentarea vieții cotidiene a criticiilor regimului.
Celebrul scriitor Milan Kundera (dreapta) vorbește cu o cunoștință. Într-o carte, „Praga prin Lentilele Securității” - din care provin multe dintre aceste imagini -bărbatul îmbrăcat în haine de piele, în fundal, este identificat ca un agent al securității cehoslovace, care operează o cameră ascunsă în valiză. Camerele de spionaj puteau fi declanșate cu un cablu subțire, permițând realizarea de fotografii fără a atinge dispozitivul.
Aceeași scenă din perspectiva agentului îmbrăcat în piele. Un alt bărbat, care are o servietă, probabil al doilea agent, se află în apropiere de Kundera.
Securitatea cehoslovacă a dezvoltat dispozitive speciale, în scopul înregistrării video a „obiectivelor”, care erau urmărite.
Cărucior pentru copii, în care este ascunsă camera video
Aparatul video era montat în partea din față a căruciorului.
Obiectivului camerei poate fi văzut în partea dreaptă. Căruciorul era operat de doi agenți, care se comportau ca un cuplu căsătorit.
Doi bărbați, care discută în curtea unei biserici, lângă Castelul din Praga.
Disidentul anticomunist Vaclav Havel (stânga, în față) fotografiat când pleca din Ambasadei Canadei, împreună cu fratele său, Ivan, care poartă o cravată cu model.
Harold Gordon Skilling, un academician canadian, care avea legături cu grupurile de opoziție din Cehoslovacia. Skilling a fost printre străinii urmăriți de poliția secretă în timp ce vizita țara.
Bărbați care așteaptă sosirea unui tramvai.
Aceste imagini sunt acum păstrate la Arhiva serviciilor de securitate din Republica Cehă, în Praga
Dosare din Arhiva serviciilor de securitate, care are sediul în apropierea râului Vltava.
Un dosar din arhiva, din categoria dosarelor de „OBSERVAȚIE”.
Un dosar la care Europa Liberă a primit acces conține o fotografie a Maicii Tereza (a doua de la dreapta), care a ajuns pe aeroportul din Praga în 1984. Poliția secretă a vrut să documenteze persoanele care au salutat-o pe celebra călugăriță catolică atunci când ea a intrat în țară .
Multe dosare din arhivă au ca obiect urmărirea membrilor activi ai religiei catolice, precum sunt aceste două călugărițe din Praga. Creștinii devotați au fost tratați ca o amenințare serioasă de către regimul comunist.
Poliția secretă a Cehoslovaciei a fost deosebit de interesată de disidenta Alena Hromadkova (ilustrată mai sus în Piața Wenceslas din Praga). Au urmărit-o timp de patru ani.
Rapoartele despre activitățile lui Hromadkova includ chiar și descrieri detaliate ale hainelor purtate de ea. La 5 ianuarie 1984, un agent a scris: „Purta o șapcă albă de blană, o haină de culoarea scorțișoarei, o eșarfă neagră și lungă, în jurul gâtului, pantaloni verzi și pantofi sport albi ...”
Unele rapoarte dezvăluie eforturile extraordinare ale agenților pentru a obține informații potențial compromițătoare. O operațiune de tip „coadă” a agenților secreți a necesitat cheltuieli serioase pentru alcool, în timp ce au urmărit un cunoscut muzician, într-o noapte. Raportul lor descrie muzicianul „vorbind tare” cu un grup de prieteni în afara unui bar la 1:15 a.m., înainte ca el și o tânără „să meargă în spatele unui gard lângă magazinul Maj…”
Jiri Hajek (dreapta), care a fost ministrul de externe al Cehoslovaciei până la demiterea sa de către sovietici, în urma invaziei din 1968, a fost fotografiat în timp ce s-a întâlnit cu un necunoscut.
Bărbatul neidentificat, în timp ce pleca de la întâlnirea cu Hajek.
O tânără, în timp ce trece pe lângă un agent sub acoperire care are o cameră foto, în centrul Pragăi.
Se pare că fetița observă că agentul o fotografiază în secret pe mama ei.
Deși închisoarea era o pedeapsă mai puțin folosită de către regimul comunist pentru reducerea la tăcere a disidenților, în anii '80, sistemul putea ruina oamenii din punct de vedere profesional, blocând angajările în domeniile în care aceștia erau specializați, precum și prin interzicerea admiterii în universități a copiiilor acestor „inamici”.
În unele fotografii, oamenii par că observă agenții care îi urmăresc.
Acești bărbați privesc râzând un agent care fotografia strada.
Aparent, unele imagini nu au nicio țintă, dar surprind momente importante, precum este această fotografie dinCimitirul Evreiesc Vechi din Praga.
O stradă din Praga, în timp ce lumea comunistă din Europa începea să se destrame.
Vaclav Havel (dreapta) vorbește cu prietenul său Jiri Dienstbier. Cei doi au suferit zeci de ani din cauza persecuțiilor autorităților comuniste. Havel a petrecut câțiva ani în închisoare, iar Dienstbier a fost împiedicat să lucreze ca jurnalist și a lucrat în servicii de curățenie timp de 20 de ani după invazia condusă de sovietici din 1968. După Revoluția din catifea din 1989, care a răsturnat guvernul comunist, Dienstbier a devenit ministrul de externe al Cehoslovaciei, iar Havel a devenit președinte.
În 2003, au fost publicate numele a peste 75.000 de persoane, care au lucrat sau au colaborat cu poliția secretă a Cehoslovaciei.
large Cartea de vizită a Securității la 30 de ani de la Revoluție
Îți mai recomandăm Interviu cu Germina Nagâț: ”Vedem securitatea și pe urmașii ei în carne și oase la timpul prezent”
Îți mai recomandăm Andrei Ursu, apel către Iohannis pentru anchetarea rolului Securității în crimele din 1989: „Sistemul și-a dorit să acopere criminalii”
Îți mai recomandăm Cum s-a ajuns la achitarea torționarilor lui Gheorghe Ursu. Judecătoarea afirmă că nu ar fi fost disident, ci privilegiat al regimului
Îți mai recomandăm Motivarea din Dosarul Gheorghe Ursu aruncă în aer multe alte dosare ale disidenților anticomuniști