Incendiile devastatoare din Siberia au pus întreaga lume pe jar, ducând cu gândul la previziuni ale unui viitor apocaliptic. Când focurile sălbatice din Siberia au izbucnit pentru prima dată la sfârșitul lunii iunie, armata rusă a trimis avioane ca să le stingă.
Acum, voluntarii care luptă cu flăcările, într-o regiune cunoscută nu pentru temperaturile ridicate, ci pentru frigul extrem, spun că au fost lăsați de izbeliște de autorități, să se descurce singuri.
„Desigur, munca este periculoasă, dar ce poți face?” a declarat pentru RFE/RL un voluntar care din apropierea orașului Iakuțk, din estul Siberiei.
„Pentru asta ne-am pregătit și nu este primul an în care o facem.”
Oficialii spun că vara aceasta este cea mai uscată din ultimii 150 de ani. Aproximativ 1,5 milioane de hectare - o suprafață comparabilă cu a Danemarcei - au ars deja în Republica Saha - sau Iacuția - un teritoriu vast care cuprinde o mare parte din Siberia și se află în Orientul Îndepărtat al Rusiei. Numeroase sate au fost evacuate.
Fumul a acoperit capitala regională, Iakuțk, care se mândrește cu cele mai reci ierni din lume, și a ajuns chiar și la Polul Nord.
Imaginile cu fumul siberian oferite de NASA sunt fără comentarii.
Îți mai recomandăm Încălzirea globală | România: veri caniculare în sud și ierni mai blânde în nord-est. Crește instabilitatea termicăIncendiile sălbatice s-au dezlănțuit și în multe alte regiuni rusești, până la Karelia, aproape de granița de vest cu Finlanda. Au apărut filmări care-i arată pe locuitorii din Republica Bașcortostan (Bașchiria), din regiunea centrală a Uralilor, folosind ramuri de copac și covoare într-un efort zadarnic de stingere a incendiilor.
În Iacuția, un loc în care temperaturile coboară frecvent sub minus 50 de grade Celsius, situația este ceva mai gravă, locuitorii fiind forțați să ia inițiativa, în lipsa unui răspuns din partea autorităților, lucrând non-stop pentru a-și salva locuințele din calea focului.
„Suntem voluntari și, bineînțeles, nimeni nu ne dă liber vreodată”, a declarat un voluntar care ajută la stingerea incendiilor în satul Magaras, la aproximativ 100 de kilometri vest de Iakuțk, după terminarea zilei sale normale de muncă.
„Ne putem dedica timpul liber acestei lucrări comune. Și în loc să stăm doar online și să scriem comentarii, putem face ceva real.”
Îți mai recomandăm Tacticile de luptă cu flăcările cu care i-au impresionat pompierii românii pe greci
Voluntarii se organizează pe rețelele de socializare, formând grupuri pe aplicații de mesagerie precum WhatsApp și Telegram. De asemenea, au deschis un hub special pentru coordonarea operațiunilor în centrul orașului Iakuțk. Dimineața devreme, ei urcă în camioanele care-i lasă în afara orașului, pe terenurile lovite de foc, unde folosesc instrumente rudimentare într-un efort adesea inutil de a stinge flăcările.
Incendiile de părdure sunt o parte naturală a ciclului anual în Siberia.
Dar schimbările climatice și temperaturile crescânde care vin odată cu acestea au făcut ravagii în acest an, ridicând temperatura în regiunea de obicei rece, acoperită de permafrost, și făcând-o să se încălzească de cel puțin 2,5 ori mai repede decât în alte părți ale lumii.
Autoritățile din Iacuția spun că lipsa neobișnuită a ploii din acest an este cauza incendiilor record, temperatura medie din iunie ajungând la 20 grade Celsius, cu cinci grade mai mult decât recordul istoric din regiune.
Pe 10 august, Ministerul Situațiilor de Urgență a anunțat extinderea echipelor de stingere a incendiilor și o creștere a numărului de aeronave trimise în Iacuția. Dar autoritățile au lăsat zeci de incendii în desfășurare, considerându-le prea greu de stins pentru că nu reprezintă un pericol prea mare pentru casele și mijloacele de trai din regiunea slab populată.
Îți mai recomandăm Comandantul român al operațiunii din Grecia: Orice incendiu stins este o victorie. Stăm bine cu moralul!Lumea a fost alertată pentru prima dată de situația îngrijorătoare din Siberia când au izbucnit incendii masive în 2019, iar verile care au urmat au fost similare. Din 6 august anul acesta, aproximativ 400 de așezări au fost afectate în Iacuția, iar Ministerul Serviciilor de Urgență din Rusia a estimat că în incendiile din luna iunie au făcut daune de 1 miliard de ruble (13,5 milioane de dolari).
Antreprenorul Ail Dulurha, care a fondat o echipă de voluntari cu un hub în Iakuțk, spune că mulți voluntari sunt motivați de patriotism și că, dacă ei ar ceda, pagubele provocate de incendii ar putea fi mult mai mari .
„Am început să ne organizăm și să ne echipăm, să strângem fonduri de la localnici și, odată ce am fost mai mult sau mai puțin pregătiți și instruiți de profesioniști, am pornit să ne ajutăm regiunea”, a spus Dulurha.
Când focurile sălbatice din Siberia au izbucnit pentru prima dată la sfârșitul lunii iunie, armata rusă a trimis avioane pentru a le stinge. De asemenea, elicopterele militare au aruncat și ele apă pentru stingerea incendiilor și au transportat echipe de pompieri în zonă.
Dar Dulurha, la fel ca mulți voluntari, a deplâns ceea ce numește a fi o lipsă cumplită de sprijin din partea autorităților și a Moscovei.
„Cred că la nivel central nu se acordă suficientă atenție regiunii noastre. Se consideră că oricum aici locuiesc puțini oameni iar regiunea e mare, așa că nu e nevoie să aloce mulți bani”, a spus el.
Pe 8 august, autoritățile au anunțat că aproape 200 de incendii separate ardeau în toată regiunea. În satul Bias Kuel, incendiile au distrus 33 de case și opt clădiri administrative și au lăsat peste 150 de persoane fără adăpost.
„Este o pierdere uriașă”, a scris pe Facebook guvernatorul Iacuției, Aisen Nikolaiev. „Oamenii au pierdut tot ce au construit și acumulat ani de zile: case, proprietăți, gospodării.”
Îți mai recomandăm Galerie foto | Turcia și Grecia, în flăcări: opt morți și cel puțin 30 de rănițiDar unii locuitori dau vina tocmai pe Nikolaiev și pe administrația sa.
„Este un coșmar. Încă nu-mi vine să cred. Mulți oameni au părăsit satul, dar unii au rămas să lupte împotriva incendiilor și să-și apere casele”, a declarat Tuiara Borisova, din Bias KJuel. „Cum se poate întâmpla asta? Ne-au tot spus că totul este sub contro!"
În timp ce focuri mai mici ard în continuare în alte părți ale Rusiei, fumul de la flăcările Iacuției a acoperit acum și regiunile învecinate, inclusiv Krasnoiarsk, oraș din vestul Siberiei, unde locuitorii din capitala regională omonimă s-au plâns mult timp de smog sufocant. Acesta se amestecă acum cu fumul de la incendii făcând aerul irespirabil.
„Suferim. Un coleg de muncă are astm. Este pe punctul de a claca. Locuitorii cu probleme pulmonare se plâng”, a declarat Natalia Popoliak, profesor la Universitatea Siberiană din Krasnoiarsk. „Bineînțeles, în Iacuția coșmarul durează de mai multă vreme, de la sfârșitul lunii iunie, dar asta nu ne consolează”, spune femeia.
Oamenii sunt nemulțumiți că autoritățile au făcut prea puțin pentru a-și proteja locuitorii de efectele incendiilor, iar unii au postat apeluri disperate pe rețelele sociale adresate celui care în Rusia este văzut a fi deasupra tuturor lucrurilor, singurul capabil să dea un răspuns ferm chiar și catastrofelor naturale: președintele Vladimir Putin.
Pe 8 august, Vladimir Kamenev, un băiețel de 7 ani, a ieșit îmbrăcat cu o cămașă albastră și o cravată cu dungi roz pe ulița din fața casei sale din Krasnoiarsk, pentru a înregistra un mesaj video către președinte, mesaj care s-a viralizat rapid.
El l-a rugat pe Putin să „preia controlul personal” asupra situației.
„Nu mai putem respira. Vrem să trăim”, spune copilul. „Vrem să ne jucăm pe stradă, dar mămicile noastre ne interzic, pentru că este periculos”.