„Fără a nega aportul Uniunii Sovietice la victoria asupra nazismului în Europa, nu trebuie să închidem ochii pentru faptul că baionetele Armatei sovietice au adus popoarelor din Europa centrală și de est jumătate de secol de represiuni, înabușirea conștiinței civice, o dezvoltare economică deformată și ruperea de dinamica proceselor în țările europene dezvoltate.”
Aceasta este reacția Ministerului bulgar de externe la organizarea, de către Ambasada Federației Ruse, a expoziției „75 de ani de la eliberarea de nazism a Europei de est”. Ea va fi deschisă pe data de 9 septembrie, sărbătorită în perioada comunistă drept Ziua victoriei revoluției socialiste.
Ministerul de externe avertizează Ambasada Federației Ruse să nu adopte o poziție în sprijinul unor teze istorice suspecte vorbind de „eliberare”, întrucât în acest mod sunt deservite interesele unor forțe politice bulgare, ceea ce reprezintă un amestec în dispute de politică internă.
Ministerul de externe de la Sofia consideră că Bulgaria și celelalte țări est-europene au suportat consecințele a 45 de ani regim totalitar.
În declarația ministerului bulgar se arată că, din punct de vedere al dreptului internațional, lovitura de stat de la 9 septembrie 1944 este o consecință directă a declarației de război a URSS față de Bulgaria, pe data de 5 septembrie 1944, și a momentului intrării armatei sovietice în țara care ăși declarase neutralitatea fața de Uniunea Sovietică, guvernată de Stalin la acea vreme.
Ministerul de externe consideră că Bulgaria și celelalte țări est-europene au suportat consecințele a 45 de ani regim totalitar.
Președintele comisiei de relații externe a Consiliului Federației Ruse, Vladimir Djabarov, a declarat că este imoral să fie acuzată Rusia pentru „regimul de ocupație” de care vorbește Ministerul bulgar de externe. „Sper că președintele Bulgariei va califica drept inadmisibilă o astfel de poziție”, a adăugat politicianul rus. La rândul său, politicianul rus Oleg Morozov consideră că reacția bulgară face parte din campania Occidentului împotriva Rusiei.
Deputatul socialist și vicepreședinte al Parlamentului de la Sofia, Cristian Vighenin, a criticat reacția Ministerului de externe.
Dreapta tradițională de la Sofia a considerat că, falsificând istoria, Ambasada Rusiei prezintă ocupația Bulgariei drept eliberare.„Eliberarea bolșevică a fost plătită cu sânge, teroare și mii de vieți distruse. Bulgaria continuă să-i poarte consecințele, printre care este și dezbinarea națiunii”, se arată într-o declarație a formațiunii de dreapta de la Sofia.
O reacție menită să tensioneze situația a venit însă de la președintele societății ruse de istorie militară, Mihail Miagkov, care a afirmat că, Bulgaria nu ar fi existat acum ca stat independent dacă nu ar fi fost eliberată de la regimul profascist de către Armata Roșie. În același timp, politologul rus Mihail Smolin a recunoscut că Bulgaria a menținut relații diplomatice cu URSS și după ce a declarat război Statelor Unite și Marii Britanii.