Sondajul IMAS, la comanda Europa FM, a fost realizat în perioada 8-28 octombrie 2019 pe un eșantion de 1010 persoane cu vârste de peste 18 ani. Marja de eroare +/- 3,1%.
Conform sondajului, actualul președinte Klaus Iohannis conduce în intențiile de vot cu 45,7%.
Pe locul al doilea în sondajul IMAS se situează Mircea Diaconu (susținut de ALDE și Pro România) cu 16,7%, iar pe locul al treilea actualul premier demis Viorica Dăncilă cu 15,1%.
Candidatul USR-PLUS Dan Barna ocupă în perioada analizată locul al patrulea cu 12,6%.
Față de sondajul din luna septembrie, când înregistra 14,2% din intențiile de vot, Dan Barna este în scădere cu 1,6%, fiind pe poziția a patra.
În schimb, Viorica Dăncilă a crescut față de precedentul sondaj, când era cotată cu 12,4%, trecând de pe poziția a patra pe a treia.
Intenții de vot pentru alegeri parlamentare
Dacă alegerile parlamentare ar avea loc acum – în loc de anul viitor –29,6 dintre cei care spun că ar merge sigur la vot ar opta pentru PNL – în creștere cu aproape două procente fata de luna septembrie, arată Barometrul EFM, realizat de IMAS în luna octombrie.
PSD își menține locul 2 cu 21,2 la sută, in crestere cu aproape doua procente fata de luna septembrie. USR pierde și în această lună un procent și jumătate, rămâne astfel pe locul trei – cu 16,4%.
Pe locul 4, dar la distanta considerabilă, se află ProRomânia – partidul condus de Victor Ponta – în creștere cu aproape un procent – ajunge la 10,6% din intentiile de vot.
Locul 5 este ocupat acum de UDMR – cu 5,5%, o mică creștere față de luna septembrie. Urmează formațiunea condusă de Dacian Cioloș – PLUS ajunge acum la 4,5%, in scadere fata de luna anterioară.
ALDE – formațiunea condusă de Călin Popescu Tăriceanu – pierde două locuri. Ajunge pe locul 7, cu 4.3 procente. ALDE pierde astfel…2 procente.
Urmează Partidul Mișcarea Populară – cu 3.4 % din intentiile de vot. Patru la suta dintre cei intervievati au spus ca vor vota cu alte partide.