Întrebați dacă se vor vaccina ținând cont că o parte a societății a făcut acest lucru deja, 35% dintre cei intervievați au spus că se vor vaccina cu siguranță, 27% nu sunt deciși, iar 8% nu știu sau nu răspund la întrebare.
Sondajul mai arată că 37% dintre cei chestionați se declară pro-vaccinare, 27% spun că nu au o poziție exactă sau că nu sunt interesați, 24% se declară împotriva vaccinării iar 12% nu știu sau nu răspund.
În proporție de 79% românii nu mai acceptă o nouă măsură de carantinare. Cu această măsură sunt de acord doar 17%, în timp ce 4% nu știu sau nu răspund.
Întrebați dacă este un lucru bun că Armata se ocupă de vaccinare, 71% dintre cei care au participat la sondaj spun că e un lucru bun, doar 11% cred că este un lucru rău, iar 18% nu știu sau nu răspund.
În privința eficacității vaccinurilor, 37% dintre intervievați spun că au încredere în vaccinuri, în timp ce 39% susțin că mai degrabă nu au încredere că vaccinul le-ar face bine.
24% răspund că nu știu.
Sondajul mai arată că 11% dintre români sunt foarte îngrijorați de pandemia de coronavirus, iar 48% sunt doar îngrijorați.
Întrebați dacă sunt în favoarea redeschiderii școlilor, 77% dintre cei care au participat la sondaj au răspun că da, 16% au spus că nu vor deschiderea școlilor, iar 7% nu știu.
Sondajul Avangarde a fost realizat în perioada 15 – 17 ianuarie, pe un eșantion de 710 persoane prin metoda CATI (telefonic), cu o marjă de eroare de 3, 5%.