Cele două țări și-au declarat angajamentul pentru o alianță nord-atlantică puternică și „concentrată pe implementarea integrală a Conceptului Strategic adoptat la Madrid, cu un accent deosebit pe consolidarea apărării şi descurajării Flancului Estic, asigurând în acelaşi timp contribuţia la o apărare colectivă bazată pe o abordare tip 360 de grade”, se arată în declaraţia semnată de Nicolae Ciucă şi Pedro Sanchez după ședința comună, la Castellon de la Plana.
Tototdată, România şi Spania și-au reiterat statutul de parteneri solidari în Uniunea Europeană şi de aliaţi care sprijină securitatea spaţiului euroatlantic în cadrul NATO, „într-un moment crucial pentru societăţile noastre după invadarea ilegală a Ucrainei de către Rusia”, se mai spune în documentul citat.
De asemenea, cei doi șefi de guvern au decis înființarea unui grup de lucru care să analizeze soluțiile de acordare a dublei cetățenii pentru românii din Spania, ca să nu mai fie obligați să renunțe la cetățenia română atunci când o solicită pe cea spaniolă.
Nicolae Ciucă a remarcat, în conferința de presă comună susținută după eveniment, că românii din Spania sunt la doua, chiar la a treia generaţie, o dovadă a faptului că au reuşit să se integreze fără a-și fi pierdut identitatea românească, un motiv în plus pentru a beneficia de dubla cetățenie.
Ambele ţări și-au afirmat intenția de a ajunge la un acord în cadrul Pactului European privind Migraţia şi Azilul, care să reflecte principiul partajării echitabile a responsabilităţilor şi solidarităţii.
Îți mai recomandăm Contract semnat | România cumpără 32 de avioane F-16 din Norvegia„Astăzi, în Spania, trăiesc aproximativ 1.100.000 de români. Este o comunitate foarte respectată în Spania, care participă la dezvoltarea Spaniei, de aceea doresc să mulțumesc comunității de români prezenți în Spania, pentru contribuția lor la progresul țării noastre. Cu toții au strânse legături cu Spania, au rădăcini în Spania. Pentru toți aceștia am hotorât să creăm Un grup de lucru pentru a studia posibilitatea de a ajunge să aibă cetățenie spaniolă fără să fie nevoiți să renunțe la cea română”, a declarat premierul spaniol în conferința de presă comună.
De asemenea, Spania și-a reiterat sprijinul pentru „integrarea promptă şi deplină a României în spaţiul Schengen” și susținerea pentru dezvoltarea unei zone sigure cu frontiere interne deschise, care să permită neîntreruptă liberă circulaţie a persoanelor.
Premierul Nicolae Ciucă a fost însoțit de mai mulți miniștri, care au avut întâlniri cu omologii lor spanioli.
Marius Budăi s-a întâlnit cu vicepreşedintele şi ministrul Muncii şi Economiei Sociale, Yolanda Diaz Perez, Bogdan Aurescu s-a întâlnit cu ministrul Afacerilor Externe, UE şi Cooperării, Jose Manuel Albares, iar Angel Tîlvăr cu omologul său spaniol de la Apărare, Margarita Robles Fernandez.
De asemenea, Petre Daea s-a întâlnit cu ministrul Agriculturii, Pescuitului şi Alimentaţiei, Luis Planas Puchades, ministrul român al Dezvoltării, Lucrărilor publice şi Administraţiei, Attila Cseke, s-a întâlnit cu omologul său spaniol care face politica teritorială, dar care este totodată și purtător de cuvânt al guvernului spaniol, Isabel Rodriguez Garcia. Ministrul Alexandru Rafila s-a întâlnit cu ministrul spaniol al Sănătăţii, Carolina Darias San Sebastian.