Dr. Florina Rad, medic primar specializat în psihiatria Copilului și Adolescentului, atrage atenția că numărul tinerilor consumatori de droguri este în creștere în acest an comparativ cu anul trecut.
„De exemplu, în primele opt luni ale acestui an am avut o medie de 19 pacienți pe lună. În 2022, am avut o medie de 12 pacienți/ lună, dar calculată pe toate cele 12 luni.”
Medicul spune că a scăzut și vârsta la care copiii consumă substanțe interzise, de la 14-15 ani, cum era în trecut, la 13 ani, și, în cazuri mai rare, chiar și la 12 ani.
Îți mai recomandăm Începe școala | Ministrul Sănătăţii: Testarea antidrog a tuturor elevilor din România este exclusă„Tinerii și adolescenții consumă cam toate categoriile de substanțe pe care noi le putem identifica, pentru că există unele produse pe care nu le poți identifica cu testele toxicologice obișnuite. Nu pentru că nu avem teste sau că nu se pot folosi, ci pentru că partea asta de sinteză e mult în fața farmacologiei și a testelor care se produc ulterior”, explică Florina Rad.
Medicii identifică și multe cazuri în care adolescenții consumă etnobotanice.
„Cauzele consumului de droguri sunt multiple. Vulnerabilitate față de dezvoltarea diverselor tulburări de sănătate mintală, de exemplu. Acești copii au risc mai mare să consume substanțe. Dar sunt și foarte mulți factori care țin de mediu, de anturaj, adică avem o vulnerabilitate individuală a persoanei respective, avem o vulnerabilitate familială și avem o vulnerabilitate legate de mediu în care copilul petrece foarte mult timp din viață”, a explicat Florina Rad.
Your browser doesn’t support HTML5
Managerul Spitalului de Psihiatrie „Prof. Dr. Al. Obregia”, Andrian Țîbîrnă, spune că de la începutul anului și până acum au fost aproape 150 de externări ale consumatorilor de droguri minori.
„Dar nu toți în același timp. Însă, numărul de copii e în creștere comparativ cu 2017, când spitalul avea 25-30 de copii externați, copii cu adicții. Avem o creștere progresivă în ultimii ani”, a spus Andrian Țîbîrnă.