Pentru a angaja medici și asistente, Spitalul Municipal Urziceni, care se află în subordinea primăriei, trebuie să solicite deblocarea posturilor la Ministerul Dezvoltării și la Ministerul de Finanțe.
Pentru avize, mai e nevoie de semnături de la Ministerul Sănătății și de la Guvern.
Anul acesta, managerii spitalului au făcut mai multe cereri pentru a angaja medici și asistente inclusiv pentru Camera de Primiri Urgențe, unde lipsesc patru doctori urgentiști și zece asistenți medicali.
Într-un răspuns pentru Europa Liberă, Ministerul Dezvoltării susține că Ministerul de Finanțe nu a fost de acord cu noile angajări deoarece bugetul nu permite asta.
Acesta ar fi fost suplimentat, în 2024, cu 2,5 miliarde de lei, însă pentru a acoperi creșterile salariale pentru personalul din sănătate – aprobate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2024 – nu pentru noi posturi.
Ministerul Dezvoltării susține că a trimis un memorandum pentru înființarea unor noi posturi în Sănătate, însă acesta se află încă la avizare la Ministerul Finanțelor.
La rubrica Țară în Service din această săptămână, Europa Liberă a arătat cum Spitalul din Urziceni, unde ar trebui să nască gravidele din 24 de sate și comune din împrejurimi, nu are medic neonatolog,
Anul trecut, în fața Spitalului din Urziceni, o tânără de 24 de ani a născut pe trotuar, în timp ce aștepta salvarea să fie trimisă la Spitalul Județean din Slobozia.
Your browser doesn’t support HTML5
În ciuda scandalului iscat la scară națională după acel eveniment, Spitalul Municipal din Urziceni nu are nici în prezent medic neonatolog și nici medici de medicină de urgență.
Gravidele care ajung în travaliu la Spitalul din Urziceni sunt primite acum într-o cameră special amenajată, dar aici nasc numai urgențele.
Directorul medical al Spitalul Municipial Urziceni, Mihai Mogâldea, a declarat reporterilor Europa Liberă că „situația nefericită de anul trecut” se poate repeta oriunde în România, din cauza lipsei medicilor.
„În mare, nu s-au schimbat multe lucruri pe această speță, nu avem medici în plus, nu avem neonatolog, nu avem sală de nașteri deschisă și probabilitatea de a îmbunătăți aceste servicii este foarte, foarte mică”, a spus Mihai Mogâldea.
Îți mai recomandăm România naște la distanță. La un an de la nașterea pe trotuar din Urziceni, „avem tot ce trebuie. Lipsește medicul”Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.