Starea de alertă, măsuri: Șomaj tehnic până la 1 iunie, consultații medicale la distanță, transport gratuit pentru elevi

Vicepremierul Raluca Turcan

Vicepremierul Raluca Turcan, ministrul de Interne Marcel Vela și ministrul Economiei, Virgil Popescu, susțin joi, ultima zi a stării de urgență, declarații de presă cu privire la măsurile care vor fi luate în perioada stării de alertă.

Declarațiile vicepremierului Raluca Turcan:

  • A fost adoptată OUG pentru sprijinirea unor oameni și companii, pe o perioadă limitată de timp
  • Protecție socială - prelungirea șomajului tehnic până la 1 iunie. Vrem să acordăm această formă de sprijin în paralel cu măsuri active, care să includă și suportarea unei părți din salariu.
  • Va mai fi prelungită măsura de acordare de zile libere pentru părinți până pe 12 iunie 2020.
  • Companiile cu mai mult de 50 de angajați, obligate să stabilească program individualizat de muncă
  • Prelungirea până la 31 mai a unor drepturi: concedii pentru creșterea copilului
  • Sănătate - se vor aloca sume suplimentare pentru decontarea cu prioritate a concediilor medicale pentru cei aflați în carantină și pentru cei cu COVID.
  • Consultațiile medicale acordate de medici și în ambulatoriu vor putea fi acordate în continuare la distanță. Se va face decontarea fără folosirea cardului.
  • Educație - Transport gratuit pentru elevi. Prin OUG am decis ca operatorii de transport să asigure transport gratuit al elevilor sub sancțiunea pierderii contractelor.
  • Licențele au fost prelungite, CJ-urile le preiau și au obligația să pună această condiție pentru transport gratuit.
  • Domeniul fiscal - scutire de la TVA până la 1 septembrie pentru companii care achizitionează echipamente pentru COVID
  • Domeniul cultural - posibilitatea refolosirii biletelor deja cumpărate sau vochere pentru alte evenimente. Dacă într-un an nu se folosesc aceste bilete, se vor returna banii.
  • Economic - Prelungirea termenului de eliberare a certificatelor de situații de urgență până la 31 mai, pentru sprijinirea angajatorilor.
  • Va fi prelungită până la 15 iunie posibilitatea de solicitare a amânării ratelor

Declarațiile ministrului Economiei, Virgil Popescu:

  • Energia electrică: am adoptat o ordonanță prin care creăm posibilitatea ca ANRE să reglementeze prețul astfel ca acesta să scadă. Sunt optimist că vom avea o scădere de preț de 1-2%. Va avea ca efect reducerea prețului energiei electrice din 1 iulie.
  • A doua modificare: stimulăm investițiile noi în producția de energie electrică prin derogarea de la obligativitatea de a vinde prin piața centralizată OPCOM doar pentru investițiile noi.​

Declarațiile ministrului de Interne, Marcel Vela:

  • Prin Ordonanța de Urgență se modifică OUG 21/2004 și OUG 1/2014. Am schimbat definirea stării de alertă.​ Reglăm mecanismul de declarare, prelungire și încetare a stării de alertă, fiind stabilite criteriile ce trebuie analizate: amploarea, densitatea și infrastructura din zonă.
  • Comitetul Național pentru Situații de Urgență va funcționa sub conducerea premierului.
  • În baza acestei noi OUG, se va convoca prima ședință a Comitetului Național pentru Situații de Urgență.
  • Am adoptat o OUG pentru modificarea OUG 114/2018: face un act de dreptate și se vor recalcula drepturile salariale pentru polițiști. Sunt 68.000 de polițiști pentru care acest OUG face dreptate