Statele Unite a depășit China ca număr de cazuri de infectare cu coronavirus

Coronavirus - generic

Bilanțul cazurilor de infecții cu noul coronavirus a crescut dramatic în Statele Unite și a depășit cifrele înregistrate în China sau Italia.

Conform datelor centralizate de Universitatea Johns Hopkins, în Statele Unite au avut loc 85.991 de infecții cu Covid 19, față de 81.782 în China sau 80.589 în Italia.

Statele Unite a crescut pe fondul focarelor înregistrate în orașe precum New York sau New Orleans unde pandemia s-a extins și a infectat numeroase persoane.

Cu echipamentele medicale pe terminate în ceea ce privește ventilatoarele sau măștile de protecție și cu o capacitate limitată de teste de diagnosticare, Statele Unite a înregistrat și peste 1.200 de decese.

Statul New York este cel mai afectat, cu mai mult de 39.000 de cazuri, în timp ce în Louisiana aproximativ 80% din pacienții aflați pe terapie intensivă au nevoie suport pentru a respira, mult peste rata normală de 30-40%.

La nivel național, 27 de state și Washington DC au introdus carantină aproape totală. În multe state însă, autoritățile au fost mult mai relaxate, iar activitățile se desfășoară mai mult sau mai puțin normal.

O analiză a experților de la Columbia University avertiza, zilele trecute, că în lipsa unor măsuri stricte de izolare socială, SUA vor fi copleșite de epidemie.

Iar acum două zile, Organizația Mondială a Sănătății a avertizat că Statele Unite au potențialul de a deveni noul epicentru al pandemiei cu coronavirus în urma „accelerării foarte mari” a infecțiilor.