Stoltenberg: Creștem forța de reacție rapidă a NATO de la 40.000 la peste 300.000 de militari

Secretarul general al NATO face primele declarații în pregătirea summit-ului Alianței de la Madrid, care începe marți. Imagine din 15 iunie cu Jens Stoltenberg.

NATO va crește masiv numărul forțelor sale de intervenție rapidă la peste 300.000, a declarat luni secretarul general Jens Stoltenberg.

„Vom transforma forța de răspuns a NATO și vom crește numărul forțelor noastre de înaltă pregătire la peste 300.000”, a spus el reporterilor înaintea summit-ului NATO de la Madrid, care începe marți.

Forța de reacție rapidă a NATO, forța de răspuns a NATO, are până acum aproximativ 40.000 de soldați, transmite Reuters.

„Ne vom consolida, de asemenea, capacitatea de a ne întări în caz de conflict, cu mai multe echipamente prepoziționate, cu capacități desfășurate în avans, cum ar fi apărarea aeriană, și cu forțe alocate în prealabil pentru apărarea anumitor aliați", a adăugat secretarul general al Alianței.

La summitul de la Madrid, NATO își va schimba și retorica cu privire la Rusia, care în ultima strategie a alianței din 2010 era încă descrisă ca un partener strategic.

„Nu va (mai) fi cazul în conceptul strategic pe care îl vom conveni la Madrid”, a spus Stoltenberg.

„Mă aştept ca aliaţii să afirme clar că Rusia reprezintă o ameninţare directă la adresa securităţii noastre, a valorilor noastre, a ordinii internaţionale bazate pe reguli”.

Îți mai recomandăm Interviu: De ce se pregătesc forțele ucrainene și rusești pentru un război lung

Noul concept strategic al Alianței Nord Atlantice, care va fi revizuit pentru prima oară după 12 ani va stipula că Rusia este o amenințare la adresa securității transatlantice.