Cum se obține un doctorat „pe bune” în România

Programele de doctorat implică mai mulți ani de cercetare. Obținerea titlului de doctor durează în România trei ani, dar perioada poate fi prelungită în anumite situații.

Un program de doctorat înseamnă aprofundarea unei teme specifice, indiferent de domeniul în care este solicitat. Implică mai mulți ani de cercetare, elaborarea unei lucrări originale și susținerea acesteia în fața unei comisii de evaluare.

Pentru deținătorii de doctorat cu care am stat de vorbă, elaborarea lucrării a însemnat cercetare riguroasă și multă muncă. Valer spune chiar că trei ani pot fi prea puțini pentru finalizarea unei lucrări făcute „pe bune”. Pentru Alexandu, provocarea a fost împărțirea timpului între locul de muncă și cercetarea pentru doctorat. Cristina ne-a povestit despre partea cea mai dificilă a lucrării, care a necesitat consultarea mai multor profesori, nu doar a coordonatorului de doctorat.

Valer Cosma: „E foarte important să scoți în evidență contribuția proprie”

Valer Cosma și-a făcut doctoratul în 2013, la Cluj-Napoca. El povestește pentru Europa Liberă că l-a ajutat faptul că și-a făcut doctoratul pe același subiect pe care îl aprofundase la Master. „Nu am început doctoratul de la zero, aș putea spune că am lucrat aproape cinci ani.”

Decizia de a își obține doctoratul a fost una firească, povestește acesta, „o continuare a masteratului, carea asta s-a datorat și profesorului meu coordonator. El a fost cel care mi-a propus să fac doctoratul.”

Valer și-a făcut doctoratul în 2013, în domeniul istoriei

Valer a beneficiat de bursă pe perioada cercetării, care potrivit acestuia, i-a oferit șansa de a se concentra exclusiv pe studii, fără a fi obligat să meargă și la serviciu. „Dacă nu ar fi existat acele burse, nu mi-aș fi permis să fac doctoratul.”

Partea cea mai dificilă, povestește Valer, a fost când a venit timpul să redacteze lucrarea în sine, „La un moment dat trebuie să te oprești din citit și din acumulat informații și trebuie efectiv făcută analiza, organizat materialul.”

Îți mai recomandăm Generalul din cartea căruia ar fi plagiat premierul Ciucă: „Putea să fie mai atent, că era băiat deștept”

„E foarte important să scoți în evidență contribuția proprie pentru că din păcate foarte multe teze de doctorat, chiar dacă nu sunt plagiate, nu spun mai nimic nou, și doar reproduc niște cunoștințe deja știute, doar că le spun diferit,” a mai adăugat acesta.

Valer este de părere că efortul depus pentru doctorat merită în cazul în care persoana respectivă își dorește o carieră în cercetare. „Cred că doctoratele ar trebui să fie mult mai stricte, ar trebui să fie mult mai riguroasă verificarea, de la admitere până la procesul de parcurgere, și mai ales evaluarea finală”.

Pentru a obține doctoratul, candidații trebuie să finalizeze un program de Masterat, ceea ce înseamnă că au deja licență într-un anumit domeniu. Tema doctoratului poate fi diferită de cea a studiilor de licență, iar elaborarea lucrării are nevoie de un îndrumător - un specialist în domeniul ales.

Îți mai recomandăm Emilia Șercan: Nu Comisia de Etică, ci CNATDCU trebuie să hotărască în cazul Ciucă

Cristinei Chirilă, doctoratul i s-a părut un pas natural

Cristina Chirilă și-a făcut doctoratul acum zece ani, în psihologie la București. Odată ce terminase masterul, programul de doctorat i s-a părut următorul pas natural, „M-am apucat dintr-un fel de conștiinciozitate față de ce făceam la momentul respectiv,” povestește aceasta Europei Libere.

Cristina și-a făcut doctoratul acum zece ani, în psihologie.

Cristina își amintește că, cel puțin în domeniul psihologiei, avea de parcurs o serie de pași specifici. „Îți alegeai coordonatorul în funcție de tema pe care voiai să o faci, iar pe parcursul cercetării te întâlneai în mod frecvent cu el ca să îi prezinți fiecare etapă a proiectului, iar coordonatorul te îndruma într-o anumită direcție, în funcție de nevoile din acel moment: eșantion de cercetare, teste, bibiliografie etc.”

„Procesul nu e mult mai diferit de o lucrare de licență,” povestește Cristina, „doar că lucrarea ar trebui să fie mult mai consistentă iar ipotezele de cercetare și partea experimentală să aibă un anumit grad de complexitate.”

Cu toate că avea și loc de muncă în acea perioadă, Cristina este de părere că în afară de cazul în care cercetarea ar fi presupus un studiu care se desfășura pe parcursul mai multor ani, timpul alocat este suficient, „Aveam timp și să scriu, și să cercetez, și să mă duc la serviciu.”

Durata programului de doctorat

Potrivit siteului Ministerului Educației, durata programului de doctorat este, de regulă, de trei ani, însă în situaţii speciale, poate fi prelungită cu 1-2 ani, cu aprobarea senatului universitar, la propunerea conducătorului de doctorat şi în limita fondurilor disponibile.

Cea mai dificilă parte a lucrării, își amintește Cristina, a fost partea de statistică, întrucât meta-analiza (pe care o implica lucrarea ei) presupune un grad de dificultate ridicat și anumite practici pe care nu le studiase nici în facultate, nici la Master.

A fost nevoită, astfel, să apeleze la ajutorul mai multor profesori, chiar și de la alte universități. „Există sprijin, dacă îl ceri, dacă te orientezi în mai multe direcții, dacă te zbați foarte mult să obții ceea ce vrei.”

Îți mai recomandăm PressOne: Premierul României a plagiat în teza de doctorat. Răspunsul lui Nicolae Ciucă

În cazul Cristinei, lucrarea de doctorat nu s-a dovedit să fie foarte semnificativă în cariera sa, „În afară de titulatură și faptul că ești doctor într-un anumit domeniu, până în momentul de față nu pot să zic că mi-a adus un alt beneficiu. Dar mă gândesc să îmi schimb din nou domeniul, să devin profesor, atunci s-ar putea să îmi fie de folos.”

Alexandru Evanghelidis - găsirea echilibrului între serviciu și doctorat

Pentru Alexandru Evanghelidis, masteratul și doctoratul au fost necesare deoarece lucrează la un institut de cercetare din București încă de când a terminat facultatea. El și-a terminat doctoratul în fizică în 2018.

Cel mai dificil lucru, povestește Alexandru, a fost echilibristica cu locul de muncă unde se ocupa și cu câte 4-5 proiecte simultan, „A trebuit să mă împart în mai multe direcții, și din această cauză nu am putut să mă concentrez pe un singur lucru. Or, un doctorat presupune fix asta.”

Alexandru și-a terminat doctoratul în 2018 în fizică.

Bursa nu i s-a părut o cale viabilă de susținere financiară, „Cel puțin în România nu poți să trăiești dintr-o bursă de doctorat,” explică acesta.

„Asta a însemnat și că în loc să am un singur rezultat remarcabil, am avut mai multe rezultate, după standardele mele, mai mici. Apogeul stresului a fost când am stat să creez totul și să încerc să adaug ceva extra față de ce lucram în institut,” povestește Alexandru.

Îți mai recomandăm Proiect | Toate tezele de doctorat din perioada 1990 - 2016 ar putea fi verificate

Acesta consideră că, cel puțin în domeniul științelor exacte, este dificil să apară doctorate care să fie inovative, să descopere ceva nou. „Problemele care se pun acum sunt ori fundamentale și au nevoie de echipe de zeci de oameni, ori sunt probleme mici care s-ar putea să nu îți dea inspirație”, explică acesta.

Alexandru le recomandă celor care se gândesc totuși să își facă doctoratul, să se asigure că îi va ajuta pe viitor, „adică într-o carieră universitară sau de cercetare.”

Finanțarea studiilor universitare de doctorat

Potrivit siteului Minsterului Educației, studiile universitare de doctorat se organizează cu finanţare de la bugetul de stat sau în regim cu taxă.

Însă aceasta poate fi realizată şi de persoane juridice de drept privat sau de institute de cercetare-dezvoltare, pe baza unui contract.

Bursele pentru studii universitare de doctorat au fost majorate în martie 2018, ele fiind împărțite în funcție de anii de studii:

  • 1550 lei pentru studenții doctoranzi înmatriculați în anii I și II de studii;
  • 1800 lei pentru studenții doctoranzi înmatriculați în anul III de studii;
  • 1800 lei pentru studenții doctoranzi înmatriculați în anul IV de studii doar pentru domeniile medicină, medicină dentară, farmacie și medicină veterinară.