SUA: Garda Revoluționară Iraniană o grupare teroristă?

Soldați iranieni din Garda Revoluționară

În premieră, SUA ar putea decidă că parte a unei armate străine ar fi o grupare teroristă

Statele Unite urmează să desemneze Corpul de Gardă Revoluționar, corpul de elită al armatei iraniene, drept organizație teroristă străină, potrivit The Wall Street Journal.

Garda Revoluționară a fost înființată imediat după Revoluția islamică din 1979, cu scopul de a apăra noul sistem politico-religios din țară. Garda a devenit între timp o forță militară, politcă, economică, foarte temută în Iran.

Ar fi pentru prima dată când Washington-ul ar da acest calificativ unei structuri militare a altei țări. Wall Street Journal și Reuters citează oficiali americani spunând că anunțul ar putea fi făcut pe 8 aprilie. Până acum, Statele Unite au desemnat drept teroriste doar brațul extern al Gărzii Revoluționare și alte entități și persoane asociate cu aceasta. Aplicarea etichetei teroriste pentru întreaga organizație ar fi promovată de consilierul pentru securitatea națională a Statelor Unite, John Bolton și secretarul de Stat, Mike Pompeo, care cred că așa vor putea fi curmate afaceri ale forțelor de elită iraniene în Europa și alte regiuni.

Criticii avertizează că o astfel de hotărâre ar putea expune oficiali militari americani la acţiuni similare din partea unor guverne străine. Decizia va fi anunţată de Departamentul de Stat american, cel mai probabil luni, au adăugat sursele, care ținut să-și păstreze anonimatul