SUA. Joe Biden predă simbolic ștafeta Kamalei Harris

Joe Biden în timpul discursului de la Convenția Națională Democrată din Chicago, 19 august 2024.

Președintele american Joe Biden a vorbit la Convenția Democraților despre „lupta pentru sufletul Americii” și le-a cerut americanilor să o voteze pe Kamala Harris pentru a proteja democrația. Mii de manifestanți pro-palestinieni au protestat pe străzile din fața locului unde are loc evenimentul.

Joe Biden a spus că și-a dat „inima și sufletul națiunii noastre” în timpul unui discurs prin care i-a predat simbolic ștafeta Kamalei Harris, viitorul candidat al Partidului Democrat la funcția de președinte SUA.

„Am făcut multe greșeli în cariera mea, dar am dat tot ce am mai bun timp de 50 de ani. La fel ca mulți dintre voi, mi-am dat inima și sufletul națiunii noastre și am fost binecuvântat de un milion de ori, în schimb, cu sprijinul poporului american”, a spus președintele.

Joe Biden a spus că alegerea Kamalei Harris pentru vicepreședinție, în urmă cu patru ani, a fost „cea mai bună decizie” din cariera sa politică de peste cinci decenii.

„Alegerea Kamalei a fost prima decizie pe care am luat-o când am fost nominalizat și a fost cea mai bună decizie pe care am luat-o în întreaga mea carieră”, a spus președintele.

Joe Biden le-a spus democraților adunați la Convenția Națională a Democraților de la Chicago că echipa Kamala Harris și Tim Waltz, candidatul partidului pentru funcția de vicepreședinte, va continua efortul de a proteja dreptul de vot și accesul la avort, precum și impozitarea marilor averi.

„Kamala și Tim îi vor face să-și plătească partea echitabil. Vor proteja securitatea socială, Medicare. Trump vrea să reducă securitatea socială, Medicare. Kamala și Tim vor proteja libertatea, dreptul vostru de a vota, drepturile civile. Trump va face totul pentru a interzice avortul la nivel național”, a mai spus Biden.

Joe Biden spune că cea mai bună decizie a carierei sale politice a fost să o desemneze pe Kamala Harris drept vice-președinte SUA.

În discurs, Joe Biden a abordat și războiul din Gaza, una dintre cele mai controversate probleme ale președinției sale după ce a sprijinit invazia israeliană a enclavei. De altfel, protestatari pro-palestinieni au manifestat la Convenția Democraților.

Președintele a spus că va continua să lucreze pentru un acord extins în Gaza și declarat că îi înțelege pe protestatarii pro-palestinieni.

Your browser doesn’t support HTML5

Mulțumiri pentru Joe Biden și proteste față de politicile sale, la deschiderea Convenției Democrate din Statele Unite

„Lucrăm non-stop, împreună cu secretarul meu de stat, pentru a preveni un război mai larg, pentru a reuni ostaticii cu familiile lor și pentru a spori asistența umanitară, de sănătate și alimentară în Gaza, pentru a pune capăt suferinței civile a poporului palestinian și, în sfârșit, pentru a oferi o încetare a focului”, a declarat Joe Biden.

Apoi s-a adresat protestatarilor: „Acei protestatari din stradă au dreptate. O mulțime de oameni nevinovați sunt uciși de ambele părți”.

Mii de manifestanți pro-palestinieni au protestat în fața locului unde se desfășoară Convenția Națională Democrată. Chicago, 19 August, 2024.

Joe Biden l-a atacat pe republicanul Donald Trump, pe care l-a etichetat drept „un învins” pentru că a spus despre SUA că este o națiune în declin.

„Donald Trump numește America o națiune eșuată. (...) Când vorbește despre America ca fiind o națiune eșuată, spune că pierdem. El este învinsul. Se înșală total”, a declarat Joe Biden.

Biden le-a reamintit democraților episodul atacului din 6 ianuarie 2020 de la Capitoliu.

„A fost, v-am spus atunci, o iarnă de pericole. Am fost în ghearele unei pandemii care se întâmplă o dată într-un secol, șomaj istoric, un apel la justiție rasială, amenințări clare și reale la adresa democrației noastre”, a spus Biden.

„Cu toate acestea, credeam atunci și cred și acum: progresul a fost și este posibil. Dreptatea este realizabilă, iar zilele noastre cele mai bune nu au trecut. Sunt în fața noastră.”

„Democrația a dat rezultate, iar acum democrația trebuie păstrată”, a spus Joe Biden, care a adăugat că „nu e loc în America de violență politică”.

Convenţia Partidului Democrat, la care Kamala Harris va fi învestită candidat al partidului la alegerile prezidențiale din Statele Unite (5 noiembrie), a început luni, pe 19 august, la Chicago. La eveniment participă, conform paginii evenimentului, 50.000 de oameni, dintre care 5.000 sunt delegați și 15.000 - jurnaliști.

Actualul președinte american, Joe Biden, a ținut un discurs în prima zi a Convenției, iar foștii președinți Barack Obama și Bill Clinton vor avea speech-uri în sprijinul actualei vicepreşedinte. Evenimentul durează patru zile.

Îți mai recomandăm Un nou impuls și schimb de generații la Convenția democraților de la Chicago

Articol redactat cu informații transmise de Reuters, AP, AFP.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.