SUA permit temporar vânzarea petrolului rusesc aflat pe mare pentru a stabiliza piața energetică

Petrolier Rosneft aflat sub sancțiuni, în tranzit prin Strâmtoarea Bosfor. Fotografie de arhivă.

Pe scurt

  • Statele Unite au emis o derogare de 30 de zile care permite vânzarea petrolului rusesc aflat deja pe nave pe mare, pentru a stabiliza piețele energetice.
  • Măsura ar putea implica aproximativ 100 de milioane de barili de petrol rusesc.
  • Decizia Washingtonului a generat critici din partea unor politicieni americani și a unor aliați europeni, care consideră că relaxarea sancțiunilor ar putea ajuta Rusia să finanțeze războiul din Ucraina.

Departamentul Trezoreriei a emis o licență de 30 de zile care permite vânzarea petrolului rusesc și a produselor petroliere încărcate pe nave până pe 12 martie. Autorizația urmează să fie valabilă până la 11 aprilie.

Secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, a explicat că scopul deciziei este stabilizarea pieței energetice globale.

„Pentru a crește accesul global la oferta existentă, Trezoreria oferă o autorizație temporară care permite țărilor să cumpere petrol rusesc aflat în prezent blocat pe mare”, a scris el pe platforma X.

Bessent a precizat că măsura este temporară și nu aduce beneficii financiare importante Moscovei.

„Această măsură strict direcționată și pe termen scurt se aplică doar petrolului deja aflat în tranzit și nu va oferi beneficii financiare semnificative guvernului rus, care își obține majoritatea veniturilor energetice din taxe percepute la punctul de extracție”, a adăugat oficialul american.

Potrivit estimărilor experților și ale Moscovei, măsura ar putea afecta aproximativ 100 de milioane de barili de petrol rusesc, echivalentul aproximativ al unei zile din producția globală.

Decizia Washingtonului a contribuit la o ușoară scădere a prețurilor petrolului în tranzacțiile din Asia.

Îți mai recomandăm Un avion american de realimentare s-a prăbușit în Irak. Alertă la o bază NATO din Turcia

Măsura vine și la o zi după ce Departamentul Energiei a anunțat că Statele Unite vor elibera 172 de milioane de barili din rezerva strategică de petrol pentru a reduce presiunea asupra prețurilor. Decizia face parte dintr-un plan mai amplu al Agenției Internaționale pentru Energie de a elibera în total 400 de milioane de barili de petrol pe piața globală.

Agenția Internațională pentru Energie, care reunește 32 de state, a avertizat că războiul din Orientul Mijlociu provoacă deja cea mai mare perturbare a aprovizionării cu petrol din istorie. Creșterea prețurilor a fost alimentată de aproape două săptămâni de lovituri americane și israeliene asupra Iranului, care au afectat transportul maritim prin Strâmtoarea Ormuz.

În ciuda intenției de stabilizare a pieței, decizia de ridicare temporară a sancțiunilor împotriva livrărilor de petrol rusesc ar putea complica eforturile occidentale de a reduce veniturile Rusiei din energie, venituri care au finanțat războiul Moscovei în Ucraina.

Îți mai recomandăm Trei nave din Strâmtoarea Ormuz lovite de „proiectile necunoscute”. Zelenski: Echipe ucrainene anti-drone lucrează în țările din Golf

Exporturile de petrol și gaze au susținut capacitatea Rusiei de a continua conflictul, iar Statele Unite și Uniunea Europeană au impus sancțiuni majore asupra celor mai mari companii energetice rusești.

Casa Albă a interzis anterior achiziționarea petrolului rusesc și a amenințat cu tarife ridicate țările care ar face acest lucru, tocmai pentru a limita resursele financiare ale Kremlinului.

În Congresul american, democrați și unii republicani au criticat orice posibilă relaxare a sancțiunilor impuse Rusiei, susținând că veniturile suplimentare ar putea ajuta Moscova să își continue atacurile asupra Ucrainei.

Relaxarea sancțiunilor a avut loc la scurt timp după o convorbire telefonică între Donald Trump și președintele rus Vladimir Putin pe 9 martie, urmată de o vizită la Washington a emisarului rus Kirill Dmitriev pentru discuții privind criza energetică.

Unii aliați europeni ai SUA s-au opus însă relaxării sancțiunilor. Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat după o discuție cu liderii G7 că nu este momentul pentru reducerea presiunii asupra Moscovei.

La rândul său, ministrul britanic al Energiei, Michael Shanks, a spus la BBC că Londra nu va relaxa sancțiunile, afirmând că acesta este „un moment critic în agresiunea rusă împotriva Ucrainei”.

După anunțul Trezoreriei americane, Thailanda a transmis că este pregătită să cumpere petrol rusesc.

În același timp, Washingtonul analizează și alte măsuri pentru stabilizarea pieței.

Trump a cerut Corporației Americane pentru Finanțarea Dezvoltării Internaționale să ofere garanții financiare și asigurări de risc politic pentru transportul maritim din Golful Persic. Mai mult, nave ale Marinei SUA ar putea începe să escorteze navele comerciale în regiune.

Îți mai recomandăm Ungaria cere UE să ridice interdicția la importurile de gaze rusești după escaladarea tensiunilor din Orientul Mijlociu

Articol redactat cu informații oferite de Reuters și RFE/RL.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.