Statele Unite reconstruiesc aerodromurile de pe care a fost lansat atacul nuclear asupra Hiroshimei
Această fotografie, care prezintă lucrările de reconstrucție pe insula Tinian, un teritoriu al Statelor Unite din Oceanul Pacific de Vest, a fost publicată pe 30 septembrie de Forțele Aeriene ale Statelor Unite.
Armata afirmă că starea actuală a aerodromului istoric North Field din Tinian este „considerată informație confidențială”, dar doi localnici cu care a vorbit la telefon RFE/RL au confirmat că sunt în curs lucrări de reconstrucție a bazei aeriene.
„Încă mai demolează aerodromurile”, a declarat pe 6 noiembrie un hotelier local de pe mica insulă din Pacific.
Ingineri militari americani contruiesc un drum pe Insula Tinian.
Reabilitarea North Field de pe insulă este cea mai recentă etapă a rolului disproporționat pe care această mică insulă l-a jucat în istoria militară.
Pușcași marini americani după sosirea pe aerodromul japonez de pe insula Tinian, în iulie 1944.
Insula a fost cucerită de la japonezi în august 1944, în perioada în care armata SUA lupta în Pacific pentru cucerirea Japoniei continentale, în faza finală a celui de-al Doilea Război Mondial.
Ingineri militari care lucrează, în iulie 1944, pe insula Tinian după cucerirea acesteia de către forțele americane.
Insula a fost un punct militar crucial pentru planificatorii de război americani datorită poziției sale, care plasa Japonia în raza de acțiune a celui mai nou bombardier strategic american al momentului, B-29.
Piste de pe Insula Tinian, în 1945.
După capturarea insulei, a început a campanie puternică de construcție, în care s-au făcut și kilometri întregi de pistă, construiți din coral zdrobit.
Bomba atomică numită „Little Boy”, inspectată după asamblarea pe insula Tinian în august 1945.
Piesele pentru prima armă nucleară utilizată în luptă au fost transportate separat, în condiții de strictă confidențialitate, și aduse pe insula Tinian în iulie 1945, unde bomba a fost asamblată.
„Little Boy” e încărcată pe Insula Tinian în avionul Enola Gay.
Bomba asamblată a fost încărcată pe 5 august 1945 în Enola Gay, un avion B-29 numit după mama pilotului său, colonelul Paul Tibbets. Operațiunea a fost făcută dintr-o groapă specială construită în aerodromul nordic din Tinian. Avionul a decolat spre Japonia în dimineața următoare.
Urmările atacului cu bomba atomică la Hiroshima.
Bomba „Little Boy” a lovit Hiroshima cu o putere explozivă suficientă pentru a distruge aproximativ 70% din toate clădirile orașului cu 345.000 de locuitori. Zeci de mii de oameni au murit pe loc în urma exploziei.
Un nor în formă de ciupercă se ridică deasupra orașului Nagasaki după al doilea atac nuclear al SUA asupra Japoniei. La scurt timp după atacul asupra orașului Nagasaki din 9 august, care a fost lansat tot de pe insula Tinian, Japonia a capitulat, punând capăt celui de-al Doilea Război Mondial.
North Field din Tinian, fotografiat în 2017.
În 1947, North Field a fost abandonat și, în următoarele decenii, a fost năpădit de junglă.
Un aerodrom din Tinian în curs de reconstrucție de către inginerii militari, într-o fotografie publicată pe 30 septembrie 2025.
Astăzi, pe fondul tensiunilor dintre SUA și China legate de amenințările Beijingului la adresa Taiwanului, Tinian a fost aleasă ca una dintre bazele militare din perioada celui de-al Doilea Război Mondial care urmează să fie renovate, ca parte a unei strategii de „dispersare a forțelor” în Pacific.
O rachetă Dongfeng-26D prezentată în septembrie, în timpul unei parade militare de la Beijing.
China a dezvoltat rachete, printre care și racheta nucleară Dongfeng-26, care, potrivit unor surse, ar putea ajunge până în Guam, o altă insulă din Pacific situată în apropierea insulei Tinian, unde America are baze navale și aeriene importante.
O serie de baze militare dispersate pe o suprafață extinsă ar permite Statelor Unite să-și transfere puterea aeriană.
Ingineri militari refac infrastructura pe insula Tinian – fotografie publicată pe 30 septembrie.
„Construirea clădirilor noi nu este o soluție viabilă și este foarte costisitoare”, spune locotenentul Frank Blaz într-un clip video al Forțelor Aeriene în care descrie proiectul de reconstrucție a infrastructurii din perioada celui de-al Doilea Război Mondial pe insula Tinian.
„Repararea și reabilitarea clădirilor existente este o soluție economică mult mai bună.”
Un bombardier B-52 al Forțelor Aeriene ale SUA, flancat de avioane de vânătoare, deasupra insulei Tinian, în februarie 2024.
Forțele Aeriene ale SUA afirmă că reconstrucția insulei Tinian le va oferi „poziția strategică” necesară pentru a răspunde la un atac „oricând și oriunde în regiunea Indo-Pacific”.
Pentru proiectul de reconstrucție au fost alocate aproximativ 409 milioane de dolari.