Casa Albă a anunțat că vicepreședintele Kamala Harris și consilierul pentru securitate națională Jake Sullivan vor participa la conferința de pace din Elveția, de luna aceasta, în urma cererilor publice din partea Kievului care a cerut Casei Albe să participe la evenimentul din 15-16 iunie.
Casa Albă a declarat pe 3 iunie că vicepreședintele „va sublinia angajamentul administrației Biden-Harris de a sprijini efortul Ucrainei de a asigura o pace justă și de durată, bazată pe suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei și pe principiile Cartei ONU”.
Totodată, Harris „va reafirma sprijinul pentru poporul Ucrainei în timp ce se apără împotriva agresiunii rusești în curs”, arată sursa citată.
Anunțul vine la câteva săptămâni după ce președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut ca Biden să participe la summitul la care cel puțin 107 țări și-au confirmat participarea.
Casa Albă a spus că Biden nu va putea participa la summit din cauza unui eveniment de strângere de fonduri găzduit de vedetele de la Hollywood George Clooney și Julia Roberts și inclusiv de fostul președinte Barack Obama pentru alegerile din noiembrie în care probabil că se va confrunta cu fostul președinte Donald Trump.
Între timp, pe câmpul de luptă, atacurile rusești asupra regiunilor Harkov și Donețk din Ucraina au ucis trei civili, inclusiv un băiat de 12 ani, pe 3 iunie, au informat oficialii regionali, în timp ce Zelenski își continuă turneul asiatic cu o vizită neanunțată în Filipine.
Forțele rusești au bombardat la începutul zilei satul Nihailivka din districtul Pokrovski din regiunea estică Donețk, a declarat guvernatorul Vadim Filașkin pe Telegram. El a spus că două persoane au fost ucise și o altă persoană a fost rănită.
„Printre morți se află și un băiat de 12 ani”, a spus guvernatorul.
„Dimineața, rușii au aruncat o bombă aeriană ghidată asupra satului, iar o oră și jumătate mai târziu au repetat atacul. Cel puțin cinci case au fost avariate".
În nord-est, un civil ucrainean a fost ucis și alți doi au fost răniți în cel puțin cinci atacuri cu rachete lansate de Rusia asupra orașului Slobojanske, la sud de Harkov, pe 3 iunie, a declarat guvernatorul regional Oleg Sînîehubov pe Telegram.
„Un complex de agrement a fost lovit, un civil a fost ucis. Doi civili, un bărbat și o femeie, au fost răniți", a spus el.
Your browser doesn’t support HTML5
Forțele rusești și-au intensificat atacurile asupra Harkovului, al doilea oraș ca mărime al Ucrainei și situat la aproximativ 34 de kilometri de graniță.
Într-un atac cu rachete din 31 mai asupra cartierului Novobavar nouă persoane au fost ucise și alte câteva au fost rănite.
Zelenski a sosit în Filipine pe 3 iunie din Singapore, unde a participat la summitul anual de securitate Shangri-La Dialogue și s-a întâlnit cu președintele filipinez Ferdinand Marcos.
„Am discutat despre inaugurarea Summit-ului Global pentru Pace și despre importanța ca țările din Asia de Sud-Est să fie reprezentate acolo. Sunt mulțumit că Filipine va participa la summit”, a scris Zelenski pe X.