Se pare că era unul dintre cele patru submarine operate de flota rusă de la Marea Neagră capabile să lanseze rachete de croazieră Kalibr. Ministerul rus al Apărării nu a comentat.
Oficialii de la Kiev au spus că atacul a distrus și patru sisteme de apărare aeriană S-400 care protejează peninsula, pe care Rusia a anexat-o ilegal în 2014.
Îți mai recomandăm „Dispărut în larg?!” Furia tatălui unui marinar de pe crucișătorul Moskva. Rusia ascunde adevărulOficialii serviciilor de informații din Marea Britanie au remarcat în septembrie anul trecut că Rostov-pe-Don „probabil a suferit daune reu remediabile” în urma unei lovituri cu rachete, în timp ce era la reparații la un șantier naval din Sevastopol.
Armata ucraineană a declarat că Rusia a reparat ulterior nava și că recent și-a testat capacitățile lângă Sevastopol.
„Loviturile din orașul Rostov-pe-Don demonstrează încă o dată că nu există un loc sigur pentru flota rusă în apele teritoriale ucrainene ale Mării Negre”, a declarat sâmbătă, într-un comunicat, statul major de la Kiev.
Îți mai recomandăm România a produs zeci de nave militare pentru țări NATO, nimic pentru Armata RomânăAcesta marchează cel mai recent atac asupra forțelor navale rusești la Sevastopol din ultimele luni. Numai în martie, Ucraina a declarat că a lovit două nave de aterizare și o navă de patrulare în orașul-port.
De când Rusia și-a lansat invazia neprovocată a Ucrainei în februarie 2022, a suferit mai multe eșecuri maritime. Ucraina spune că a avariat grav sau a scufundat cel puțin 15 nave de război, inclusiv nava amiral a flotei Mării Negre, Moscova.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.