Studenții ucraineni omorâți în război primesc diplome de absolvire post-mortem. Colegii lor le spun poveștile

„Când sala ta de clasă devine un câmp de luptă, specializarea ta devine curajul” - Acesta este mesajul pe care un grup de studenți ucraineni vor să-l transmită colegilor din întreaga lume.

Ei au creat proiectul „Diplome neacordate” - Unissued Diplomas pentru a spune poveștile a 36 de studenți ucraineni care au murit în război și nu au avut șansa de a absolvi facultatea.

Diplomele sunt expuse în universitățile din douăzeci de țări, între 24 februarie și 11 martie. Expoziția a fost organizată de o echipă de peste 50 de studenți.

În România nu există deocamdată o expoziție Unissued Diplomas pentru că organizatorii s-au bazat pe rețeaua lor personală de cunoștințe și nu știau pe nimeni în România.

Reprezentanții proiectului spun pentru Europa Liberă România că dacă studenții români ar fi interesați să se implice, expoziția ar putea ajunge și pe holurile universităților din România.

Majoritatea poveștilor prezentate sunt ale prietenilor sau colegilor lor.

Yana Mokhonchuk.

Organizatorii proiectului speră ca, prin impactul emoțional pe care îl va avea acesta, studenții din întreaga lume să înțeleagă costul războiului asupra tinerilor ucraineni.

Europa Liberă România a discutat cu doi dintre membrii echipei Diplome Neacordate.

Yana Mokhonchuk este managerul creativ și de relații publice al proiectului Diplome Neacordate.

Yana este studentă la Relații Internaționale la o universitate din Ucraina, curs pe care îl urmează online, în timp ce efectuează un stagiu la Ambasada Ucrainei la Canberra/Australia.

Marichka Bokovnia.

Marichka Bokovnia este coordonatorul național al Uniunii Studenților Ucraineni în Canada, organizație care a participat la proiectul Diplome Neacordate.

Studiază filosofia la aceeași universitate, curs pe care îl urmează online, în timp ce se află în Ottawa/Canada.

Un proiect global, cu gândul acasă

Proiectul s-a născut din dorința diasporei studențești din Canada de a se implica în efortul de război. Aceștia mai organizaseră un eveniment la Universitatea din Toronto/Canada numit Săptămâna Ucrainei (Ukrainian Week), în cadrul căreia au propus o seară de film, o expoziție de artă și o petrecere.

Marichka mai desfășurase și câteva campanii de informare împreună cu colegii săi: au lipit, pe străzi din întreaga lume, afișe cu ocazia Halloween-ului și a Crăciunului, cu mesaje despre război precum: „Cum a furat Grinch-ul Rusia Crăciunul”.

„Pe avionul înapoi spre Europa, am avut acest sentiment că trebuie să organizez un alt proiect în Canada, fiindcă aveam deja conexiunile necesare, iar la Liov fusese deja organizat un proiect similar, la scară mai mică”, explică Yana Mokhonchuk, coordonatoarea PR a proiectului Diplome Neacordate.

Studenta povestește despre cât de repede s-au mobilizat colegii săi din Japonia, care au reușit să traducă întreaga pagină web în japoneză în doar două zile.

Proiectul a început cu 25 de povești, dar a crescut - inițial studenții au vrut să scrie despre prietenii lor, mai ales cei de la Universitatea Kiev-Mohyla și de la programul Ukrainian Leadership Academy.

„Am început de la prietenii noștri, iar apoi echipa a intervievat rudele și prietenii studenților uciși. Le suntem recunoscători partenerilor de la platforma Ukrainian Memorial, care strâng și publică informații despre decesele civililor și ale soldaților. Ei ne-au ajutat să strângem poveștile din acest proiect și ne-au ajutat să luăm legătura cu părinții acestor studenți, să-i întrebăm dacă și cum doresc să spunem poveștile copiilor lor. Pentru mulți oameni, e multă durere. Am trimis textele fiecărei familii în parte, pentru aprobare”, precizează Marichka Bokovnia, coordonatoarea națională a Uniunii Studenților Ucraineni din Canada.

Tinerii au simțit că este de datoria lor să lupte, oricum ar putea și de oriunde ar fi. Ocazia s-a ivit după ce au observat contrastul puternic între viața lor din Ucraina și studenția liniștită din țările în care au primit burse să studieze.

„Am simțit că este de datoria mea să le spun tuturor despre țara mea”, explică Yana. Chiar și înaintea războiului, își asumase un rol de ambasador pentru Ucraina de fiecare dată când se afla în străinătate. Rolul era chiar dificil, pentru că mulți oameni nici măcar nu puteau arăta Ucraina pe hartă până de curând.

Echipa Diplome Neacordate e formată din peste 50 de oameni, împrăștiați pe tot globul. Cu toții au muncit din greu, cu multă responsabilitate pentru proiectul lor comun, în timp record. Proiectul s-a conturat în doar o lună.

„Cu toții aveam teme de făcut, unii aveam și slujbe, dar ne-am făcut timp să contribuim la acest proiect. Cu toții am fost foarte motivați să facem ceva să ne comemorăm colegii, unii au stat treji toată noaptea în cafeneaua de la Universitatea din Toronto lucrând la acest proiect. Au dormit o oră, s-au dus la cursuri, au reluat toată treaba a doua zi,” spune Marichka despre grupul din Canada.

Toată motivația provine din dorința de a împărtăși poveștile despre ce se întâmplă în Ucraina și mai ales despre colegii lor, cu oricine este dispus să-i asculte și să empatizeze. Li se pare important să fie în străinătate, ca să le poată explica străinilor ce se întâmplă în țara lor.

„Mi se pare că oamenii din afară tind să uite de război, se obișnuiesc cu el, au propriile vieți. Dar mor atâția oameni și situația nu se îmbunătățește. Oameni de vârsta mea, studenți, mor în fiecare zi. Avem nevoie disperată de ajutor. Avem nevoie de astfel de proiecte pentru a atrage atenția asupra războiului prin povești personale. Știm că dacă Ucraina se dă bătută, nu va fi ultima țară invadată de ruși. Susținerea internațională este foarte importantă ca tragedia să nu se repete în alte țări europene”, conform Yanei.

„Eu personal am ales să rămân în străinătate pentru că am simțit că de aici pot realiza mai multe decât de acasă, aici le pot spune oamenilor despre ce se întâmplă în Ucraina. Mi-aș dori să-mi vizitez familia, dar acum simt că am o misiune, sunt aici să lupt și să-mi ajut țara în orice fel pot”, adaugă Marichka.

Acest proiect este doar un mod de a vorbi despre război prin puterea poveștilor personale. S-au adresat studenților pentru că știu că ei sunt cei ce vor înțelege cel mai ușor situația colegilor lor, care au renunțat la o viață ca a lor pentru a lupta pe front.

Tinerii nu caută să le reproșeze ceva celor care nu participă la război, ci doar să vorbească despre colegii lor. Marichka spune că este doar una dintre miile de tineri care nu s-au putut bucura de o studenție normală. Experiența le-a fost furată mai întâi de pandemie, apoi de război, așa că facultatea o știu doar din mediul online.

Zilele acestea, majoritatea cursurilor sunt încă online. Unii colegi s-au putut întoarce în sălile de curs, dar alții sunt pe front așa că nu au voie să se alăture nici măcar online din motive de securitate.

Aceste circumstanțe i-au făcut pe toți să se maturizeze mai repede, spun tinerele, și să-și pună întrebări cu care cei de vârsta lor nu ar trebui să se confrunte.

„E greu să mă obișnuiesc cu ideea că nu voi mai putea vorbi niciodată cu unii dintre profesori, care au plecat la luptă și nu s-au mai întors. Mi-e greu să înțeleg faptul că după război, nimic nu va mai fi la fel”, adaugă Marichka.

Un detaliu de pe diplomele emise de studenții ucraineni colegilor omorâți în război este faptul că au scris Rusia cu „r” mic. La fel scriu mulți alți ucraineni, pe internet, numele țării care i-a invadat. Yana spune că acest lucru nu este o greșeală de tipar, ci o alegere cât se poate de intenționată.

„Este modul în care ne arătăm lipsa de respect, în care arătăm că nu percepem această țară și pe oamenii din ea ca ceva demn de luat în seamă. Odată ce citești poveștile studenților răpuși, cum mai poți respecta rusia? Mă împotrivesc acestor pretexte că nu toți rușii ar fi vinovați. I-am văzut pe stadion, sărbătorind masacrul ucrainenilor. De aceea scriem rusia cu „r” mic”, explică reprezentanta proiectului.

Proiectul Diplome Neacordate comemorează pierderile imense pe care le suferă ucrainenii. Pe lângă viețile pierdute, mulți oameni au rămas fără locurile în care au copilărit, casele familiilor, iar cei ce supraviețuiesc ar putea rămâne cu handicap sau traume toată viața. Impactul de durată asupra societății ucrainene este greu de estimat, spun reprezentantele proiectului.

„Nu putem înțelege durerea colectivă în acest moment. Nu doar cea resimțită de ucraineni, ci și cea a prietenilor și a aliaților Ucrainei, celor cărora ne spunem poveștile și cu care ne împărtășim durerea”, consideră Marichka.

„Nu știu ce vom face ca să ne adaptăm la numărul mare de persoane cu dizabilități. Acum ne concentrăm să câștigăm războiul, dar apoi va trebui să ne gândim și la cei care au sindrom de stres posttraumatic. Colegii mei de la sociologie se gândesc deja la cum vor putea rezolva aceste noi probleme”, răspunde Yana.

Ea speră ca studenții ucraineni din diaspora să învețe cât de mult pot la universitățile străine care le-au acordat burse de studiu pe timp de război și să se întoarcă acasă, pentru a face o schimbare adevărată.

Studentele se uită înspre viitor nu cu durere, ci cu idei și planuri concrete. Sunt inspirate de inițiativele sociale și economice pe care le văd între colegii și concetățenii lor.

„În cercul meu, războiul a catalizat multe idei care acum sunt puse în practică. Mulți oameni de vârsta mea nu aveau destul curaj să-și implementeze propriile idei, dar războiul ne-a arătat că nu avem timp să ne amânăm proiectele. Patriotismul este în creștere, identitatea națională se consolidează. Am încredere în tineretul ucrainean pentru că sunt o fundație foarte solidă pentru reconstrucția țării noastre”, adaugă Yana.

„Nu putem schimba ce s-a întâmplat, dar putem alege cum răspundem acestor situații. În fiecare zi, îmi pun întrebarea: „Ce fel de lume vrei să construiești și ce fel de lume creezi?” Mă gândesc la modul în care acțiunile mele pot provoca schimbări în mai bine”, spune cu hotărâre Marichka.

Deocamdată, fiecare ucrainean se concentrează pe victorie, conform Yanei și Marichkăi. Pe viitor, se vor ivi și ocaziile de a reflecta asupra lucrurilor prin care au trecut. Optimismul le permite să continue în acest ritm.

„Familia mea este în Ucraina, iar câteodată nu pot să dau de ei pentru că nu au curent… Dar sunt atât de recunoscătoare să fiu în Canada și să fac tot ce fac acum. Le sunt recunoscătoare celor care nu s-au oprit din luptat, inclusiv președintelui Zelenski. Sunt recunoscătoare că sunt în viață. Viața este prețioasă. Când vom câștiga, ne vom gândi la tot prin ce am trecut. Așa îmi găsesc puterea de a continua”, încheie Marichka.