La Summit-ul G7 s-a decis că marile corporații vor trebui să plătească cel puțin 15% impozitul pe profit și se vor pune în aplicare și măsuri prin care să se asigure că impozitele sunt plătite în țările în care activează.
Această taxă are ca scop impunerea unui nivel minim global de taxare, lucru care ar putea rezolva problema evaziunii fiscale și ar genera veniturile necesare pentru ca economiile țărilor afectate să își revină după pierderile suferite.
Marea problemă constatată era că veniturile uriașe nu aduc la bugetele naționale impozite pe măsură, deoarece sunt înființate firme subsidiare în paradisuri fiscale.
„După ani de discuții, miniștrii de finanțe ai G7 au ajuns la un acord istoric pentru a reforma sistemul fiscal global pentru a-l face potrivit pentru era digitală globală”, a declarat ministrul britanic al finanțelor, citat de Reuters.
Statele Unite sunt și ele susținătoare în privința taxei. Acestea propuseră un nivel minim de impozitare globală și în trecut – un minim de 21% în aprilie, redus mai apoi la 15% în mai. Această nouă scădere a atras sprijinul mai multor state din Europa.
Printre firmele vizate de noul acord istoric sunt giganții Amazon și Google
Statele membre G7 au căutat soluții pentru atenuarea impactului pe care îl are recesiunea asupra finanțelor publice. Grupul sprijină eforturile Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) de a stabili un nivel global de impozitare corporativă care să asigure că multinaționalele își plătesc impozitele.
Îți mai recomandăm Summit G7 2021 | Liderii lumii vor taxarea marilor corporații