Summit-ul democrațiilor a enervat China și Rusia

Summit-ul democrațiilor, organizat de SUA, a dezvăluit din nou tensiunile care există cu China, dar și cu Rusia. Imagine de la eveniment cu președintele american

Președintele Biden a declarat, la finalul Summit-ului democrației, că SUA le vor fi alături celor care-și „lasă popoarele să respire libere și nu își sufocă populația cu o mână de fier". Democrația americană a fost caracterizată de Beijing drept „o armă de distrugere în masă".

Principalele critici la adresa Summit-ului democrației au venit din partea Chinei și Rusiei, în timp ce Ungaria nu a fost invitată la eveniment. Pe lista țărilor care nu au primit invitație se numără și Turcia.

Președintele Biden a spus în cadrul evenimentului că lumea a ajuns într-un punct de cotitură, iar democrația trebuie susținută. Liderul de la Casa Albă a anunțat că 424 de milioane de dolari urmează să fie folosiți pentru sprijinirea libertății presei, a alegerilor libere și a campaniilor anticorupție.

Joe Biden a afirmat că democrația nu cunoaște granițe și că toți trebuie să luptăm pentru drepturile omului, statul de drept, o presă liberă sau libertatea religioasă.

„A sosit momentul să ne coordonăm mai bine pentru a construi sisteme mai puternice bazate pe drepturile omului. Iar democrația oferă cel mai bun climat în acest scop”, a fost mesajul transmis de Klaus Iohannis în cadrul evenimentului.

Joe Biden a reiterat ideea că SUA va continua să fie alături de cei care nu își sufocă populația cu o mână de fier.

China a reacționat vehement, fiind deranjată și de prezența Taiwanului la Summit-ul democrațiilor. De la Beijing, s-a transmis că democrația americană este o armă de distrugere în masă, relatează AFP.

Ministerul de Externe chinez susține că SUA se folosesc de apărarea democrației pentru a se „interveni în altă țări”.

Într-un val de critici la adresa Summit-ului democrației, China l-a acuzat pe președintele american că întreține divizările ideologice din perioada Războiului Rece și că s-a folosit de eveniment pentru a incita la divizare și confruntare.

Democrația americană este descrisă de la Beijing drept una coruptă și un eșec.

Statele Unite au impus vineri o serie de sancţiuni împotriva Chinei, Coreei de Nord şi Myanmarului, vizând în special o companie chineză de recunoaştere facială acuzată că este folosită în supraveghere minorităţii musulmane uigure din Xinjiang şi un studio de animaţie nord-coreean.

Îți mai recomandăm Numărul jurnaliștilor aflați după gratii în întreaga lume a crescut alarmant în 2021