Liderii mondiali discută deja în spatele ușilor închise chestiunea controversată a schimbărilor climatice. Țările în curs de dezvoltare, reprezentate de India, cer națiunilor bogate să împartă povara reducerii emisiilor și să aloce bani, tehnologie și infrastructură pentru combaterea schimbărilor climatice.
Se preconizează că țările în curs de dezvoltare vor suferi cel mai mult din cauza schimbărilor climatice și doresc sprijin din partea țărilor bogate.
Lanțurile globale de aprovizionare, pregătirea pentru pandemii, terorismul și securitatea sunt alte aspecte care vor fi discutate.
Observatorii consideră că, în afară de o declarație de principiu, cu promisiuni de combatere a schimbărilor climatice, un acord clar și detaliat este puțin probabil.
Uniunea Africană devine membru G20, similar Uniunii Europene
Prim-ministrul Narendra Modi, în discursul său de deschidere, a invitat Uniunea Africană (UA) să devină membru permanent în G20. Decizia va consolida și mai mult eforturile lui Modi de a face din India vocea Sudului Global, cred analiștii.
„Cred că includerea Uniunii Africane va primi sprijinul tuturor”, a declarat Narendra Modi.
Blocul african, format din 55 de state membre, participă la summit la invitația Indiei. UA va avea același statut ca Uniunea Europeană. Analiștii spun că influența Sudului Global în politica internațională va fi întărită de acest statut de membru G20.
Țările africane vor avea astfel o platformă globală pentru problemele națiunilor în curs de dezvoltare și vor avea un cuvânt mai greu de spus în deciziile luate de țările bogate. Ordinea globală va fi schimbată semnificativ de această mișcare, apreciază analiștii.
Îți mai recomandăm Analiză | China vrea să facă din BRICS un grup geopolitic. Va fi un rival pentru G7?G20 emite un apel de respingere a utilizării forței, cu referire la Ucraina
Grupul celor mai puternice 20 de economii mondiale au abordat prudent declarația comună. Documentul final formulează mai puțin dur referirile la războiul din Ucraina decât cea emisă în anul trecut în Bali și nu menționează direct invazia Rusiei.
Documentul face un apel la evitarea confiscării forțate a teritoriului Ucrainei și la neutilizarea armelor nucleare.
Au existat îndoieli că un acord ar putea fi adoptat din cauza dezacordurilor dintre membri, în special cu privire la diferențele legate de război.
În timp ce Rusia și China sunt împotriva învinuirii Moscovei pentru războiul din Ucraina, țările occidentale, inclusiv Statele Unite, Franța și Canada, au dorit o declarație comună care să condamne agresiunea Rusiei.
În ciuda diviziunilor, G20 este unul dintre puținele forumuri rămase în care țările occidentale și Rusia se întâlnesc direct. Cu toate acestea, președintele rus Vladimir Putin nu participă la summit și l-a trimis în schimb pe ministrul de externe Serghei Lavrov. Președintele chinez Xi Jinping va fi reprezentat de premierul Li Qiang.
De ce nu participă Vladimir Putin și Xi Jinping?
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, nu participă la reuniunea din India. În martie, Curtea Penală Internațională (CPI) a emis un mandat de arestare împotriva lui, pentru crime de război în Ucraina. Putin ar risca arestarea dacă părăsește Rusia.
De altfel, liderul de la Kremlin a sărit și peste participarea la recentul summit BRICS din Africa de Sud. Putin nu a participat nici anul trecut, la reuniunea G 20 din Bali. Ministrul de Externe, Serghei Lavrov, va reprezentase Rusia la la Delhi.
De la începutul războiului din Ucraina, India a menținut o poziție neutră, afirmând în același timp că aceasta „nu este o eră a războiului” și că trebuie găsită o „soluție pașnică”. Modi s-a întâlnit separat atât cu Vladimir Putin, cât și cu Volodimir Zelenski, de când a început războiul.
Dar Narendra Modi i nu l-a chemat pe președintele Volodimir Zelenski să participe la reuniune. Anul trecut, liderul ucrainean a fost invitat să se adreseze grupului printr-un discurs video. În 2023, India a anunțat că a invitat doar membri G20.
O altă absență de marcă este președintele Chinei, Xi Jinping. Nu există o explicație oficială sau obiectivă a lipsei liderului chinez. Aceasta are însă loc în contextul înrăutățirii relațiilor dintre China și India. Printre altele, cele două țări se confruntă de-a lungul graniței lor disputate din regiunea himalayană. Delegația chineză este condusă de premierul chinez, Li Qiuang.
Președintele SUA, Joe Biden, a spus săptămâna trecută că e „dezamăgit” că Xi Jinping nu va veni la Delhi.
Un oficial american a spus sâmbătă că numai Beijingul poate explica de ce președintele Chinei nu vine la reuniunea G20, transmite Reuters.