Țihanovskaia urmează să se întâlnească cu oficialii de la Casa Albă și cu membrii Congresului American. Ea se află într-un turneu în SUA, consacrat obținerii sprijinului pentru mișcarea pro-democrație din țara sa împotriva autocratului Alexandr Lukașenko, 66 de ani, aflat la putere neîntrerupt din 1994.
Departamentul de Stat a declarat după întâlnire că discuția s-a concentrat pe „necesitatea încheierii represiunii în curs a regimului Lukașenko, alături de eliberarea necondiționată a tuturor deținuților politic din Belarus și a unui dialog politic și de noi alegeri prezidențiale sub observație internațională”.
„În plus, a fost reiterat sprijinul durabil al Statelor Unite pentru aspirațiile democratice ale poporului din Belarus”, a adăugat acesta.
Într-un tweet, Țihanovskaia a spus că la întâlnirea separată cu Blinken a cerut Statelor Unite să „consolideze ajutorul pentru societatea noastră civilă, să facă presiuni economice și politice asupra regimului (Lukașenko - n.r.) și să apeleze la Rusia pentru a juca un rol constructiv în criză."
Liderul opoziției belaruse a spus că urmează să se întâlnească cu consilierul american pentru securitate națională Jake Sullivan la Casa Albă și să viziteze Senatul pentru întâlniri cu parlamentarii ambelor părți.
Cu o zi în urmă, ea a declarat pentru CNN că este nevoie de mai mult ajutor din partea Statelor Unite, despre care a spus că „are obligația morală de a fi alături de noi”.
„Cer SUA să ajute societatea civilă să supraviețuiască", a spus liderul opoziției exilat. „Să rămână alături de Belarus”.
Belarusul este scena unor confruntări violente între reprezentanții regimului Lukașenko, instalat la putere neîntrerupt din 1994, și protestatarii care-i contestă autocratului victoria în alegerile din august trecut, despre care Opoziția spune că au fost fraudate.
De atunci, Lukașenko a reprimat protestele cu violență, folosind inclusiv arme letale, încarcerând mii de oameni și forțându-i pe puținii lideri ai opoziției pe care nu i-a băgat la închisoare să părăsească țara.
Opoziția susține că alegerile au fost fraudate și castigate masiv de Țihanovskaia, aflată în exil în Lituania, unde a fost forțată să plece imediat după câștigarea lor. Femeia a fost ridicată de forțele de ordine chiar din biroul electoral unde intenționa să depună o contestație împotriva rezultatului alegerilor din 8 august 2020.
Îți mai recomandăm Liderul opoziției din Belarus a ajuns la WashingtonOccidentul refuză să recunoască rezultatele oficiale ale alegerilor și nu-l consideră că Lukașenko lider legitim al țării.
Uniunea Europeană, Statele Unite și alte țări au impus mai multe rânduri de sancțiuni împotriva autocratului în vârstă de 66 de ani, a unora dintre membrii familiei sale, a altor oficiali înalți și a unor sectoare economice cheie.
Între timp, Lukașenko beneficiază de sprijinul politic și economic al aliatului său de la Kremlin: Vladimir Putin.