Alar Karis (Estonia), Edgars Rinkēvičs (Letonia) și Gitanas Nausėda (Lituania) au încurajat cetățenii moldoveni să fie fermi în parcursul european al Moldovei.
Președintele Alar Karis a spus că, astăzi, Republica Moldova se află la o răscruce similară cu cea la care s-a aflat Estonia acum 20 de ani.
Karis a amintit că și în Estonia au fost „voci care promovau ambele direcții” (spre UE și spre Rusia – n.r.), dar, până la urmă, estonienii „au ales calea clară spre pace și prosperitate”, adică să adere la UE.
Președintele estonian a transmis moldovenilor că aderarea țării sale la UE a fost „cea mai bună alegere”.
Președintele Lituaniei, Gitanas Nausėda, a declarat că Republica Moldova are locul său de drept în comunitatea europeană, transmite agenția IPN.
„Acum, puterea stă în mâinile dumneavoastră ca să avansați pe calea de integrare în UE și să păstrați angajamentul, iar Lituania vă stă alături pentru a vă sprijini pe termen lung”, a precizat președintele lituanian.
La rândul lui, președintele Letoniei, Edgars Rinkēvičs, a spus că țările baltice vor fi alături de Moldova pentru a o sprijini în efortul de aderare la UE, pe care îl cunosc din propria experiență
„Noi am trecut prin multe proceduri, prin multe perioade de optimism, câteodată și situații mai dificile în procesul de aderare, dar votul dumneavoastră la referendumul din octombrie este doar începutul acestei căi”, a mai spus președintele leton.
La fel ca Republica Moldova, Letonia, Lituania și Estonia au făcut parte din Uniunea Sovietică și și-au obținut independența în 1991. Cele trei țări baltice sunt singurele foste republici sovietice care au aderat la UE, în 2004.
Pemierul moldovean, Dorin Recean, a spus că țările baltice sunt „o sursă de inspirație” pentru Moldova în parcursul ei european.
Recean a adăugat că, „mai mult ca niciodată, Uniunea Europeană este deschisă pentru aderarea Moldovei”, care are ocazia de a-și pregăti aderarea la blocul european până în 2030.
Cei trei lideri ai țărilor baltici s-au aflat în vizită în Republica Moldova cu ocazia celor 33 de ani de la declararea Independenței.
Un referendum național este programat să aibă loc în Republica Moldova pe 20 octombrie 2024. Consultarea populară are ca scop introducerea în Constituția Republicii Moldova a direcțieie pro-europene a țării.
Îți mai recomandăm 33 de ani de când Republica Moldova și-a proclamat independențaEuropa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.