Temeri privind siguranța aeronavele Boeing 777

United Airlines va ține la sol cele 24 de avioane Boeing 777 din dotare

Compania aeriană United Airlines a anunțat că a oprit de la zbor 24 de avioane Boeing 777 după ce unul dintre aparate a suferit o defecțiune a motorului sâmbătă, potrivit BBC.

Avionul, care transporta 231 de pasageri și 10 membri ai echipajului, a fost nevoit să se întoarcă la aeroportul din Denver. Nu au fost raportate persoane rănite.

Resturi din avion au fost găsite împrăștiate într-o zonă rezidențială din apropiere.

În mod bizar, un incident similar avusese loc cu câteva ore înainte și în Europa, mai exact în Olanda, unde o femeie a fost rănită. A fost implicat tot un avion Boeing, dar de data aceasta de marfă. Aeronava Boeing 747 cargo decolase sâmbătă după-amiază de pe aeroportul olandez Maastricht. A pierdut mai multe piese în urma exploziei unuia dintre cele patru motoare, survenită imediat după decolare.

Ca răspuns la incident, Japonia a cerut tuturor companiilor aeriene care utilizează Boeing 777 cu același motor Pratt & Whitney 4000 să evite spațiul său aerian.

Boeing a declarat că susține decizia Japoniei și a recomandat suspendarea operațiunilor tuturor avioanelor 777 cu același motor în timp ce investigațiile asupra incidentului continuă. Producătorul spune că există în prezent 69 de Boeing 777 în serviciu în întreaga lume cu acest motor.

Potrivit Administrației Aviației Federale (FAA), United este singura companie aeriană americană care zboară astfel de avioane, celelalte fiind în Japonia și Coreea de Sud.

Agenția a comandat inspecții suplimentare ale avioanelor Boeing 777 echipate cu motorul Pratt & Whitney 4000 în urma incidentului.

FAA se întâlnește cu reprezentanți ai companiei care a produs motoarele și ai Boeing.

Recent, Agenţia pentru Siguranţă în Aviaţie de la NASA atenționa în legătură cu lipsa de practică a personalului de zbor și de la sol din perioada lockdown-ului, de unde și o serie de greșeli raportate de piloți, unele foarte grave.