Noi tensiuni în Azerbaidjan. Incertitudinea regiunii Nagorno-Karabah, între interesele UE și ale Rusiei

Uniunea Europeană a trimis la invitația Armeniei un grup de 100 de observatori în Nagorno-Karabah, pentru a asigura stabilitatea regională. Aceștia sunt bineveniți de partea armeană, dar azerii îi privesc cu scepticism.

Bruxelles-ul, însă, are interese pe partea azeră. UE a semnat, în iulie 2022, un acord cu Azerbaidjanul pentru import de gaz, înlocuind o mare parte din livrările rusești. Importurile vor crește de la 8 miliarde de metri cubi, la 12 miliarde anul acesta și 20 de miliarde anual, în viitor.

Cel mai probabil, Azerbaidjanul va importa gaz rusesc pentru piața domestică și va exporta gaz azer către UE, explică cei de la Eurasianet. Exporturile de gaz ale companiei azere de gaz SOCAR către Europa vor fi, astfel, facilitate indirect de rușii de la Gazprom.

De asemenea, o mare parte din infrastrucura de extragere a gazului azer este deținută de compania rusească Lukoil.

Tot pentru a compensa lipsa gazului rusesc, în decembrie 2022, România și Ungaria au semnat un acord cu Azerbaidjan și Georgia prin care se va construi un cablu subacvatic în Marea Neagră, ce va trimite energie direct către UE și Moldova din zona Caucazului.

Mare parte din această energie electrică va veni din campurile eoliene din Azerbaidjan, pe malul Mării Caspice. Aceasta este o excepție pentru Azerbaidjan, care extrage și produce în proporție de 95% combustibili fosili.

Cablul submarin va intra în funcțiune în 2029, conform proiectului. Proiectul a fost lăudat la București de către președinta Comisiei Europene ca fiind „promițător”.

Așadar, UE este profund implicată în Azerbaidjan în domeniul profitabil al energiei. Acest lucru contrastează cu declarațiile europene despre cooperarea cu țări democratice. Țara este condusă de 20 de ani de același președinte, iar abuzurile drepturilor omului și libertățile limitate ale discursului și presei au făcut Freedom House să caracterizeze Azerbaidjanul ca nefiind o țară liberă.

Societatea civilă din Caucaz avertizează că noua cooperare energetică cu Europa îi va îmbogăți pe autocrații de la Baku.

Armenia nu se bucură de aceleași legături economice cu Europa, fiind mai săracă în resurse naturale.

În ultimele câteva luni, conflictul dintre cele două țări a reînceput în jurul granițelor din Caucaz. Azerbaidjanul a blocat, la începutul lui decembrie, coridorul Lachin, singura secțiune de drum care leagă Armenia de Nagorno-Karabah.

Armenii se foloseau, în ultimele luni, de un drum lăturalnic, de munte, pentru a evita blocada azeră a regiunii Nagorno-Karabah. Acolo a avut loc pe 5 martie o confruntare a polițiștilor armeni cu soldații azeri, care a rezultat în decese de ambele părți.

Armenii și autoritățile din Karabah spun că ar fi fost vorba de un atac azer neprovocat asupra unei patrule de poliție din zona de sub controlul lor, în timp ce azerii spun că vehiculele armene transportau ilegal echipament militar.

Conflictul a degenerat, la scară locală, în următoarele săptămâni.

Forțele azere au blocat pe 25 martie și acel drum de munte, limitând astfel accesul ajutoarelor și armelor din Armenia către Nagorno-Karabah.

Autoritățile din regiune spun că trecătoarea nu era folosită pentru transport de arme și că ar fi o scuză din partea azerilor pentru a fortifica blocada.

Regiunea Nagorno-Karabah, o enclavă armeană în Azerbaidjan.

Soldații ruși trimiși să asigure pacea în zonă au criticat avansul azerilor, pe care i-au rugat să se retragă din noua poziție pentru că ar încălca armistițiul din 2020. Cei 2.000 de soldați ruși trimiși conform armistițiului controlează acum aproape orice trecere prin blocada azeră, fie că este vorba de mâncare sau de persoane, însă la prețuri exorbitante.

În septembrie 2022, peste 100 de soldați ai ambelor țări au fost uciși în urma confruntărilor la graniță. Chiar dacă Armenia și Azerbaidjan s-au învinuit reciproc, situația a fost stabilizată după ce au intervenit diplomații ruși. Soldații ruși, aflați la fața locului, nu interveniseră pentru a preveni conflictul.

Între timp, autoritățile azere încearcă să justifice un potențial nou atac împotriva Armeniei pe seama presupuselor activități ilegale de pe aceste drumuri lăturalnice. Justificarea vine atât din partea oficialilor, cât și din partea televiziunilor de stat.

Noiembrie 2020: Sute de oameni din capitala regională Stepanakert au fost răniți sau uciși. Mulți și-au pierdut casele.

Conflictul înghețat din Caucaz, între Armenia și Azerbaidjan, s-a reaprins cel mai recent în 2020. Azerii au câștigat atunci controlul asupra regiunii Nagorno-Karabah (Artsah, pe armeană) în războiul din septembrie-noiembrie.

De această dată, însă, dinamica este ușor diferită. Rusia, aliat al ambelor țări, are preocupări mai importante la acest moment, în Ucraina.

„Rusia s-a comportat ca o mare putere în zonă, a speculat orice tensiune. Dar, dacă mâine Moscova pleacă din regiune, nu înseamnă că se va rezolva conflictul”, punctează pentru Europa Liberă istoricul Armand Goșu.

Turcia, aliat al musulmanilor azeri, se concentrează pe reconstrucția de după cutremur.

Iranul este implicat de această dată, în opoziție față de Azerbaidjan, pentru apropierea lor față de Israel, chiar dacă azerii sunt o minoritate numeroasă în Iran. Cele două țări s-au apropiat recent prin comerțul cu arme israeliene și petrol azer.

Conflictul din Nagorno-Karabah

În mod istoric, populația din Nagorno-Karabah este majoritar de etnie armeană, o mică enclavă creștină și cu o limbă diferită într-o țară musulmană, cu limbă apropiată de cea turcă. Regiunea s-a aflat de-a lungul timpului sub control armean, otoman, pers, iar apoi au fost absorbiți în Imperiul Rus.

„Rusia e totuși singurul aliat al Armeniei în zonă. Georgia și Armenia sunt printre cele mai vechi popoare creștine din lume, înconjurate de musulmani, o istorie complicată. Au rezistat cu greu, iar Rusia a fost istoric aliatul lor”, explică istoricul Armand Goșu dimensiunea religioasă și etnică a conflictului.

Mii de tineri și-au pierdut viața în al doilea război din Nagorno-Karabah, din toamna anului 2020.

În timpul Uniunii Sovietice, Nagorno-Karabah a existat ca regiune autonomă în cadrul RSS-ului azer. Începând din 1988, apartenența Karbahului la Azerbaidjan a dus la primul război din zonă, fiindcă administrația din capitala regională Stepanakert votase să se unească cu Armenia, vot susținut și la Yerevan. Moscova nu a acceptat acest lucru, iar în 1991 regiunea autonomă a fost înglobată în statul azer.

Conflictul a durat până în 1994, șase ani de lupte grele în munți și ultimii doi marcați de conflict la scară largă. Azerbaidjanul a devenit independent odată cu destrămarea URSS, iar Nagorno-Karabah a dorit să devină independent la rându-i. Până la sfârșitul războiului, armenii dețineau controlul asupra enclavei și a coridorului Lachin, care o leagă de Armenia.

Războiul din 2020 a distrus clădiri istorice de mare importanță pentru armeni.

Un milion de oameni au fost mutați de pe o parte pe cealaltă a noilor granițe, iar armistițiul a lăsat regiunea suspendată într-un statut legal nesigur, regiunea fiind de facto independentă.

Pe 27 septembrie 2020, armata azeră a invadat Nagorno-Karabah, luând prin surprindere forțele armene. După 44 de zile, Armenia și Azerbaidjan au semnat un armistițiu, împreună cu Rusia drept co-semnatar. Forțele armene au fost nevoite să se retragă din regiune, după ce țara lor a pierdut trei sferturi din teritoriile controlate.

„Există o tendință de a simplifica exagerat o chestiune foarte complicată. Totul e foarte delicat… Frontiera trece prin curțile oamenilor, sunt sate sparte, unii locuiesc într-o parte și au grădina în altă parte. O integrare într-un spațiu mai mare ar putea rezolva conflictul, dar nu e previzibil să se întâmple curând”, consideră istoricul Armand Goșu.

Diplomații: Ajută sau încurcă?

Diplomația internațională a observat situația din Caucaz, astfel că în ultimele săptămâni mai mulți lideri mondiali au încercat să intervină pentru a reduce posibilitatea reaprinderii conflictului.

Secretarul de stat american Antony Blinken i-a convocat pe liderii Armeniei și Azerbaidjanului la masa de discuții. Blinken încearcă încă de la sfârșitul lunii martie să-i convingă pe azeri să redeschidă drumul muntos de la marginea coridorului Lachin.

Președintele Azerbaidjanului neagă existența unei astfel de blocade azere și spune că armenii ar fi mobilizat 10.000 de militari în Nagorno-Karabah, o cifră fără fundament, potrivit informațiilor oficiale.

Ministrul de externe rus Serghei Lavrov și omologul său iranian au deschis discuțiile cu Armenia, iar ministrul de externe francez va vizita luna aceasta atât Armenia, cât și Azerbaidjanul.

Ianuarie 2021: Vladimir Putin, față în față cu președintele azer Ilham Aliyev (stânga) și premierul armean Nikol Pashinyan. Cei trei s-au întâlnit pentru a discuta implementarea armistițiului din 9 noiembrie 2020.

UE a trimis o trupă de observatori pentru a-i susține pe cei de pe partea armeană, iar un raport al Parlamentului European a cerut Azerbaidjanului să respecte drepturile omului, libertățile fundamentale și teritoriile suverane ale Armeniei. Parlamentul azer a răspuns că Bruxelles-ul a fost corupt de către armeni.

Aliyev, președintele azer, a dat vina pe misiunea de monitorizare a UE pentru „provocările” armene, spunând că europenii îi susțin în traficul ilegal de arme între Armenia și Nagorno-Karabah. Armenii „fac abuz de prezența misiunii UE în această țară pentru a urmări o politică ce caută să încingă situația”, i-a spus Aliyev lui Blinken.

Decembrie 2020: Președintele turc Recep Tayyip Erdogan și omologul său azer, Ilham Aliyev. Indiferent de relația cu Azerbaidjanul, Turcia va rămâne aliatul lor în acest conflict împotriva Armeniei. Forțele otomane au comis în 1915-1917 genocidul armean, ucigând între 600.000 și 1,5 milioane de oameni. Relațiile dintre Armenia și Turcia, statul-succesor al Imperiului Otoman, rămân practic inexistente o sută de ani mai târziu.

Un oficial UE anonim, intervievat de Politico, spune că misiunea UE în regiune a afectat negativ relațiile cu Azerbaidjanul. „Speram să fie un scenariu diferit cu Baku. Împărtășim cu ei toate informațiile relevante din patrulele noastre, pentru că nu vrem să creăm probleme.”

Posturile TV din Azerbaidjan, aflate sub controlul Guvernului, vorbesc de câteva luni continuu despre o posibilă provocare din partea armenilor și nevoia de a răspunde unei astfel de provocări cu „operațiuni anti-teroriste”. Televiziunea armeană dă vina pe misiunea UE pentru un potențial viitor război.

Cei 100 de observatori europeni sunt civili neînarmați.

„Mulți armeni cred că va urma o ofensivă a Azerbaidjanului în această primăvară”, confirmă Markus Ritter, reprezentantul UE în misiunea din regiune.

Premierul armean, Nikol Pashinyan, a declarat că diseminarea acestor informații “creează un fond pentru invazia Nagorno-Karabahului”.

În toamna anului 2020, au apărut astfel de rachete în Nagorno-Karabah.

Cu câteva zile înaintea conversației cu Blinken, pe 18 martie, Aliyev a declarat într-un discurs că „Armenia trebuie să ne accepte condițiile și să recunoască oficial Karabahul ca și teritoriu azer, să semneze un tratat de pace cu noi. Doar sub aceste circumstanțe vor trăi confortabil în zona lor de 29.000 de kilometri pătrați”, a spus Aliyev cu referire la suprafața Armeniei fără Nagorno-Karabah.

Acest lucru ar putea indica o ofensivă iminentă din partea Azerbaidjanului, care încearcă de câteva luni fără succes să integreze instituțional Karabahul, conform observatorilor externi. Liderii etnici armeni din Karabah refuză să negocieze în absența mediatorilor internaționali. Ambele părți se învinuiesc reciproc pentru lipsa progresului.

Pacea în Caucaz este îngreunată de faptul că există două rute de negociere și două surse de mediere a conflictului: una, de la Moscova, cealaltă de la Bruxelles.

Tensiuni cu Iranul

Un alt element important în conflictul din prezent este și Iranul.

Ministerul de Externe azer a expulzat patru diplomați iranieni pe 6 aprilie, declarându-i persona non grata „din pricina activităților incompatibile cu statutul lor diplomatic”. Diplomaților li s-au acordat 48 de ore să părăsească țara.

Iranul a promis că va contracara cu măsuri echivalente.

27 ianuarie 2023: Un bărbat înarmat a intrat în ambasada azeră din Teheran și l-a ucis pe șeful securității, rănind doi paznici. Este doar unul dintre incidentele recente care aprind tensiunile între cele două țări.

Miniștrii de Externe din cele două țări încearcă, în urma acestor evenimente, să repare relațiile bilaterale invocând solidaritatea islamică. Însă Iranul suspectează că azerii îi ajută pe inamicii din Israel să îi saboteze.

Un parlamentar azer, Fazil Mustafa, a fost împușcat în fața casei sale din apropierea capitalei Baku pe 28 martie. Serviciile de securitate au declarat că această încercare de asasinare ar fi un act terorist, iar autoritățile dau vina pe un complot iranian.

Cei șase bărbați arestați în urma atacului ar fi încercat să „înființeze o grupare de rezistență cu scopul de a crea un stat Sharia prin neliniște armată și înlăturarea violentă a ordinii constituționale a Azerbaidjanului”.

Decizia vine după ce Iranul ar fi provocat Azerbaidjanul de repetate ori în ultimele săptămâni și vice versa: Azerbaidjanul a deschis o ambasadă în Israel, stat inamic Iranului, care a reacționat încurajând alte state musulmane să condamne decizia azerilor.

În trecut, Iranul a acuzat guvernul azer că încearcă să încurajeze separatiștii etnici azeri din țară (mai mulți etnici azeri locuiesc în Iran decât în Azerbaidjan) și că se aliază cu inamicii din Turcia, în timp ce Azerbaidjanul a acuzat Iranul că susține Armenia în contextul conflictului din Nagorno-Karabah.

Situația devine și mai complicată în contextul conflictului civil din Iran, început toamna trecută după moartea Mahsei Amini. Protestele au strâns milioane de oameni împotriva regimului.