El Pais, în Spania, care se interesează îndeaproape de situația securitară în marea Mediterană, reia astăzi întregul episod al tensiunilor neașteptate din NATO, stârnite între Franța și Turcia, care sprijină tabere diferite în războiul civil din Libia și care au trecut în urmă cu o săptămână foarte aproape de un incident naval, când o fregată franceză care patrula în Mediterana a încercat să controleze un cargou turcesc bănuit că ar livra arme uneia din taberi.
Sub titlul: „NATO – o orchestră care cântă fals” (una orquesta que desafina), El Pais amintește că secretarul general al NATO Jens Stoltenberg insistă întotdeauna pe „armonie” și că asemenea tensiuni între doi aliați pun la grea încercare soliditatea Alianței.
Incidentul naval a constat în aceea că în momentul tentativei de perchiziționare a cargoului, fregata franceză a fost ținta radarului navelor turcești care escortau un cargou ce părea a transporta arme destinate Libiei, violând astfel embargoul internațional. O asemenea ațintire a radarului asupra unei alte nave este genul de acțiune ostilă pe care o practică des navele militare rusești împotriva celor ale NATO.
Emmanuel Macron a denunțat «responsabilitatea istorică și criminală a Turciei în Libia». Membru NATO, Turcia este implicată, cum am mai scris-o, în războiul civil din Libia: Ankara sprijină guvernul de la Tripoli, cel recunoscut internațional, al lui Faïez Sarraj, care e doar o coaliție heteroclită, foarte firavă pe plan militar, în vreme ce Rusia (ca și Egiptul vecin și alte țări arabe) îl sprijină pe mareșalul Haftar, cel ale cărui trupe domină toată partea răsăriteană a țării, Cirenaica. Franța tinde la rândul ei să se situeze de partea acestui Mareșal Haftar, în vreme ce Recep Tayyip Erdogan își justifică amestecul militar în Libia prin aceea că el protejează guvernul recunoscut de ONU, pe când Franța, aliat din NATO, e de partea unui general rebel.
Parlamentul European va discuta incidentul dintre Franța și Turcia în ședința sa plenară care se va ține săptămâna viitoare la Bruxelles. Deocamdată, ministrul de externe al Turciei, Mevlüt Çavuşoğlu, aflat în vizită la Berlin a spus că Franța ar trebui să-și ceară scuze și a adăugat: “Franța n-a spus adevărul, nici în UE și nici în NATO.”
Într-un alt tip de oprire și perchiziționare a unor nave în apele internaționale, Washington Post scrie despre măsurile luate de SUA pentru a opri și confisca patru petroliere din Iran care transportă petrol spre Venezuela (deși această țară e un mare producător de petrol), încălcând astfel embargoul.
Arestarea și inculparea complicei prădătorului sexual Epstein
Le Monde scrie despre arestarea, în SUA, a britanicei Ghislaine Maxwell, fiica răposatului magnat al presei Robert Maxwell, ea fiind acuzată de mai multe victime ale miliardarului american și prădător sexual Jeffrey Epstein (foto) că ar fi fost complice cu acesta, participând chiar împreună cu el la violuri de minore.
Ghislaine Maxwell dispăruse de la începutul anchetei împotriva lui Epstein, care s-a sinucis în închisoare, și a fost arestată ieri în New Hampshire.
Presa britanică este, desigur, cea mai interesată de acest caz și de implicațiile lui, mai ales că valurile scandalului din SUA au traversat oceanul și l-au atins și pe prințul Andrew (ducele de York), care refuză să coopereze cu FBI-ul în ancheta privindu-l pe răposatul Epstein și derivele lui sexuale și pedofile.
Într-un interviu, în iarnă, prințul Andrew s-a apărat cu „alibiul pizza” pe care el pretinde că îl posedă pentru noaptea în care e acuzat că ar fi profitat de rețeaua de sclave sexuale minore a defunctului Epstein. Prințul afirmă că în noaptea aceea el mânca pizza cu copiii săi.
The Times anunță că Ghislaine Maxwell a fost inculpată ieri pentru trafic de minore. The Gurdian, la rândul său, estimează că arestarea lui Maxwell readuce atenția asupra prințului Andrew, care refuză în continuare să coopereze cu anchettorii americani.
The Telegraph scrie în schimb că acum ducele de York va fi obligat să coopereze cu FBI. The Independent pune chiar întrebarea dacă el nu poate fi forțat să depună mărturie, însă estimează că .din punct de vedere strict legal, prințul nu este obligat, deși imaginea familiei regale britanice ar avea de suferit de la un asemenea refuz definitiv de a coopera cu justiția din SUA.
Când capitalismul finanțează BLM
Într-un editorial, Le Monde Diplomatique subliniază, pe un ton aproape amuzat, faptul că multinaționale care sunt esența capitalismului, precum Nike sau Adidas, au anunțat că vor pompa sute de milioane de dolari în Black Lives Matter (BLM) și că sprijină mișcarea globală antirasistă și dărâmătoare de statui.
Le Monde Diplomatique înșiră cu satisfacție o serie de exemple: directorul general al băncii JPMorgan, de pildă, bancă adânc implicată în scandalul acelor subprimes care au ruinat atâtea familii de culoare, Jamie Dimon, care s-a fotografiat în genunchi în fața seifului băncii; sau firma de parfumuri Estée Lauder, finanțatoare a campaniei prezidențiale a lui Donald Trump, care acum promite 10 milioane de dolari pentru «favorizarea justiției rasiale și sociale».
Cum am mai scris-o, ideea este, desigur, că turnând bani în BLM, Nike și Adidas și alte mari firme practică exact ce fac ele dintotdeauna prin țări din lumea a treia: plătesc o taxă de protecție și un fel de poliță de asigurări. Asta pentru că cei mai mari purtători de bascheți aerodinamici scumpi sunt săracii din mahalalele industriale occidentale, cei care nu pot merge să spargă vitrine la McDonald dacă nu au sneakerși noi. Este evident, sugerează și Le Monde Diplomatique, că dacă aceia decid să boicoteze și să nu mai cumpere, atunci Nike și Adidas rămân cu doctrina pieței în brațe.
Aventurile fără diacritice ale lui Zizek Panpan
Și, pe fundalul atâtor discuții despre capitalism și pandemie, Libération, cotidianul stângii intelectuale franceze, oferă un mare interviu de factură ne-voit burlescă cu filozoful sloven Slavoj Žižek, clownul lacanian provocator, care în mod absolut previzibil insistă că după pandemie nu va exista niciun fel de revenire la normalitate în această „lume virală” și că „numai comunismul mai poate salva planeta”. Dar, precizează el liniștitor, ar fi vorba de un comunism « revisité, pragmatique», o solidaritate necondiționată și pragmatică pentru a asigura un minimum vital: hrană și îngrijiri medicale.
Sigur, Libération își face aici obișnuitele jocuri de cuvinte, vorbind în titlul interviului despre „contagiunea comunistă”, și pentru ca totul să fie arhetipal de francez și galocentric, în cele trei pagini de interviu cotidianul fondat de Sartre îi scrie lui Žižek numele sistematic fără diacritice: Zizek, trimițându-ne grafic-lacanian la zizi și zizanie și la Sextraordinarele aventuri ale lui Zizi și Peter Panpan.
În final, nu putem uita că utopistul Žižek caută în permanență să arate, cu riscul de a șoca, că nu ține la niciun fel de convenție, mergând chiar până la a purta sandale cu ciorapi.