Condiția obligatorie pentru a promova la concursul de titularizare este minimum nota 7 la proba scrisă a concursului.
Rata de promovare a examenului de titularizare este anul acesta de 48,68%, față de 44,47% anul trecut. Un număr de 18,4% dintre cei 24.843 de candidați au luat note sub 5. Rata notelor între 5 și 7 este de 32,91% în 2022, anul trecut fiind de 35,49%.
Profesorul Mircea Miclea, fost ministru al Educației și autor al Legii educației naționale nr. 1/2011, spune că rezultatele slabe din acest an arată că modul tradițional de a pregăti profesorii, acela prin departamentul de pregătire a personalului didactic pe parcursul școlarizării, nu este un mod eficient.
Mircea Miclea insistă că pentru o bună pregătire a profesorilor soluția era masteratului didactic, prevăzut în legea din 2011.
„Eu am făcut un calcul atunci când am scris Legea educației din 2011, și se poate vedea și acum: este o ineficientă cheltuire a banului public. Pentru toți cei 27.000 de oameni înscriși la acest examene statul a cheltuit bani pentru ca cele 5.146 de locuri disponibile la titularizare să se ocupe. Prin urmare s-a cheltuit de 6 ori mai mult, au fost mai mulți candidați decât numărul de locuri. Adică statul a dat pentru fiecare student care a făcut modulul de pregătire a personalului didactic niște bani, iar banii aceștia sunt ineficienți”, a spus Mircea Miclea.
Îți mai recomandăm One-to-One | Adrian Cioroianu: Ne-am vaccinat cu ideea că educația nu ne mai ajută. Devenim o masă de sclaviPrin noile proiecte de lege puse în dezbatere publică luna aceasta de ministrul Cîmpeanu, profesorii vor da un examen scris de intrare în cariera didactică și vor intra într-un sistem de mentorat în școală timp de un an de zile. Profesorii vor fi repartizați în continuare prin inspectoratele școlare, redenumite direcții județene de învățământ preuniversitar.
Cariera didactică va deveni mai puțin atractivă.Mircea Miclea
Ce spune noua propunere de lege: „Debutul în profesie se realizează după parcurgerea stagiaturii didactice, la finalul căreia cadrul didactic stagiar susține examenul de licențiere pentru cariera didactică, ce cuprinde două componente de evaluare sumativă: a) raportul de evaluare a stagiului practic; b) examen scris”.
Modul în care vor fi sancționați profesorii care au abateri disciplinare este similar cu cel din legea 1/2011, în vigoare. Profesorul primește observație scrisă, avertisment, diminuarea salariului de bază cu până la 15% pentru o perioadă de 1-6 luni.
Despre propunerile privind cariera didactică din proiectul de lege, Mircea Miclea arată că acesta vor face cariera didactică mai puțin atractivă, „pentru că se lungește mult procesul de intrare în profesie și devine mult mai complicat”.
„În proiect de lege pus în dezbatere publică, pregătirea inițială se face alternativ. Fie prin masterat didactic, fie prin vechiul modul didactic din cadrul departamentului de cadre didactice. Apoi se dă un examen dintr-o probă stabilită de Consiliul Național al Formării și, apoi, cei care au luat această probă devin profesori stagiari.
Ulterior, profesorii stagiari fac un an de stagiatură, apoi dau un examen care le certifică dreptul de a fi cadre didactice cu drept de practică a profesiei în învățământul preuniversitar. Mai dau apoi încă un examen ca să se titularizeze”, argumentează Mircea Miclea.
Îți mai recomandăm Schimbări majore în Educație: examen de admitere la liceele de top, o singură probă scrisă la BacalaureatFostul ministru al Educației spune că, în acest mod, intrarea în profesie se va prelungi și nu-i va mai atrage pe absolvenții care au alternative și care se pot angaja mult mai repede pe piața muncii.
„Să luăm un elev de un student de la matematică sau de la fizică sau de la chimie care are alternative de a intra în industria sa sau în alte părți, cu licența sau cu licență masterat el intră direct în producție, adică ia salariu. Intrarea în profesia de profesor se complică și se lungește”, a spus Mircea Miclea.
Profesorul nu este angajatul școlii
La fel ca în prezent, proiectul de lege pus în dezbatere publică arată că repartizarea profesorilor care dau concursul pentru posturile pe perioadă nedeterminată se face tot prin direcțiile județene de învățământ preuniversitar.
Mircea Miclea arată că acest lucru nu e, de fapt, o schimbare și nu va crește calitatea corpului profesoral.
De aceea, niciun părinte, oricâte argumente are, degeaba merge la director să se plângă de profesori.Mircea Miclea
„În legea inițială din 2011 era o prevedere foarte clară care spunea că toate concursurile de ocuparea pozițiilor didactice se dau la nivelul școlii. Școala este cea care angajează profesorii și școala este cea care îi demite pe profesori și încheie contractul cu profesorii pe ce perioadă dorește școala respectivă. Concursul urma doar să fie aprobat de Consiliul de Administrație. Dar această prevedere a rezistat mai puțin de șase luni. A venit Guvernul Ponta și a fost prima prevedere care a fost spulberată de sindicate”, amintește Mircea Miclea.
În acest mod, directorul școlii nu poate face nimic profesorilor care vin prin inspectorate, pentru că profesorul nu este angajatul școlii.
Îți mai recomandăm Profesor român cu salariu de 2.500 lei pe lună: „Jumătate merge la chirie. Mă mai ajută bunicul”„De aceea, niciun părinte, oricâte argumente are, degeaba merge la director să se plângă de profesori. Directorul ridică din umeri pentru că nu-i poate face nimic acelui profesor. Nu este angajatul lui. Situația s-ar fi rezolvat dacă rămânea acel articol de lege care spunea că școala angajează și face concurs la nivelul școlii, școala angajează și școala concediază. Însă, opoziția sindicatelor a fost acerbă atunci”, a spus Mircea Miclea.
Acesta adaugă că salarizarea prin evaluarea performanței profesorilor este o altă soluție pentru ca școlile să aibă profesori mai buni.
„Or, acum salarizarea este nediferențiată, avem același salariu la același grad didactic, același salariu și unui profesor slab și unui profesor bun. Repet, alegerea celor mai buni profesori se poate asigura doar dacă concursurile de angajare se fac la nivel de școală și dacă salarizarea se face apoi prin evaluarea performanței, adică salarizarea diferențiată în funcție de prestația didactică a cadrului didactică”, a spus fostul ministru.
Îți mai recomandăm #10Întrebări. Directorul unui liceu de top: Știu că o să fiu hulit, dar nu aș încheia contracte cu profesorii decât pe patru ani