Cazul ”picturilor invizibile” e un fals vizibil și repetă un tipar binecunoscut: cursa întinsă de farseuri sau provocatori care vor să glumească sau să amendeze mentalități și obsesii pe care au apucat să le înțeleagă foarte bine. Sau, în cazuri mult mai vinovate: dezinformarea agresivă și vie în lupta media-politică. Astfel, ca atîtea alte cazuri de știri demonstrabil false, episodul ”picturilor invizibile” stă pe o bună intuiție a lumii din jur. Autorii acestor farse au înțeles, nu contează dacă inofensiv sau cu rele intenții, direcția gîndurilor și sensibilitatea vulnerabilă a ale lumii în care trăiesc. În cazul de față, ”picturile invizibile” nu sînt o o știre cu totul aberantă ci o un fapt inexistent dar credibil, într-o cultură care cochetează demult cu violentarea bunului simț și are un palmares atestat în materie de absurd. Newstrom nu există și nu a pictat nici măcar propriile ”picturi invizibile”. Însă alte persoane, recunoscute profesional ca artiști, au făcut tot ce se putea în materie. Recent, am avut de-a face cu răsunătoarea poveste a bananei-operă de artă, lipită de perete și mîncată de un spectator care s-a declarat, la rîndul autor al unei opere de artă (mistuirea bananei). Galeria londoneză Hayward, un reper major pentru arta contemporană, a organizat o expoziție bogată, tematizînd ”arta invizibilă”. Gesturile radicale și post-radicale sînt o tradiție mereu bruscată de artiști în căutarea limitei teoretice care s-a debarasat de reprezentare. În aceste condiții, o farsă de genul Newstrom nu e doar posibilă ci și, dacă se poate spune asta, logică. Contextul frămîntat pînă la dezagregare al artei și gîndirii contemporane nu mai resping o astfel de aberație ci o invită. Că ea a apărut, mai întîi, în varianta unei farse fake news e aproape o întîmplare. Publicul și așteptările generale erau pregătite pentru o astfel de coliziune. Cum se spune, cu o exclamație veche: nimic nu mai miră.
A doua împrejurare care a ușurat viața farsei despre pictura invizibilă dar face același serviciu știrilor politice sau noutăților comune e încrîncenarea ideologică. Jur împrejurul oricărui subiect public, lumea se împarte, astăzi, în două tabere fortificate: de stînga și de dreapta. Și fiecare e flămîndă să își confirme supozițiile. Altfel spus, vrea să creadă mai mult decît e de crezut. În cazul Newstrom, presa doctrinară a dreptei a reacționat sau, mai curînd, a exultat la apariția giganticului corp delict: iată proba deraierii morale a lumii în toată măreața ei dimensiune invizibilă! Și nimeni n-a mai avut vremea sau dorința să verifice realitatea. Știrea era prea bună, prea servită și prea edificatoare pentru a mai fi cercetată. Asta, în condițiile în care nenumărate alte știri, reale și nu false, trimit în fiecare zi mesaje despre dispariția sensului, a limitelor și a normelor în viața publică. O baie de neverosimil a luat locul realității și spune că orice e posibil.
Efectul acestei acumulări de informații care rup sensul e enorm. Realitatea însăși e negociabilă, fluctuantă și înșelătoare ca un patinoar pe care sensul alunecă imprevizibil și nu găsește teren ferm. Orice episod aberant e plauzibil iar motoarele de multiplicare a confuziei sînt perfect ambalate. O știre ca ”picturile invizibile” e preluată și confirmată cu fiecare comentariu stupefiat sau scandalizat, pînă își creează propria realitate. Dezmințirea ei e tîrzie și lipsită de reparație. În urma ei rămîne, o convingere vie. Multiplicată zilnic, în mii de variante, această derută circulară osifică atitudini și convingeri. Irealitatea își creează propria realitate. Nimic nu mai e sigur, deși totul e sau pare probat, fotografiat, înregistrat și autentificat de nenumărate surse - ele însele fluide și niciodată primare. Adevărul se micșorează pe măsură ce dezvoltă variante. În cele din urmă, adevărul devine atît de mic și imitațiile lui atît de vaste încît deosebirea nu mai contează. Climatul e imposibil pentru cunoaștere și ideal pentru idei fixe.