Transportatorii și fermierii continuă luni protestele, în cea de-a șasea zi consecutivă. Reprezentanții lor au discutat duminică cu Guvernul, însă negocierile au eșuat. Prim-ministrul Marcel Ciolacu a transmis luni că va urgenta adoptarea măsurilor cerute de manifestanți.
Poliția și Jandarmeria mențin filtrele pe drumurile de la marginea Bucureștiului, deoarece o parte dintre protestatari și-ar fi manifestat intenția să intre în oraș cu camioane și tractoare, aceștia neavând autorizație de protest în Capitală.
Polițiștii au anunțat că au fost deschis 24 de dosare penale, pentru infracțiunea de instigare publică la violențe în mai multe județe din țară. Pe de altă parte, reprezentanții sindicatelor Europol și Diamantul au acuzat polițiștii sunt supuși presiunilor politice pentru a bloca protestatarii și le-au solicitat forțelor de ordine care intervin să refuze ordinele ilegale şi să nu facă compromisuri pentru a salva clasa politică.
În replică, șeful Poliţiei Române, Benone Matei, a declarat luni polițiștii au primit dispoziţii clare de respectare a legii la aceste proteste şi pentru a proteja populaţi