Galerie foto | 10 august: 100.000 de români au cerut anticorupție și au primit gaze și tunuri cu apă
Pe 10 august 2018, 100.000 de români din toată lumea s-au adunat în Piața Victoriei, în ceea ce se dorea a fi „Mitingul Diasporei”, pentru un protest împotriva puterii de la acea vreme, cântând imnul național și fluturând steaguri.
Un protestatar poartă o pancartă care sugerează că puterea de la acea vreme era continuatoarea triadei de comuniști Marx, Engels și Lenin. Ultimii doi, din dreapta: Liviu Dragnea - președintele PSD și partenerul său de guvernare, Călin Popescu Tăriceanu, președintele ALDE.
În fața unei mulțimi neagresive, forțele jandarmeriei încep să dea cu gaze lacrimogene și spray-uri cu piper. Un protestatar în genunchi își folosește tricoul pe post de mască după un astfel de episod.
Jandarmii, dotați ca pentru zone de luptă, cu numerele de identificare acoperite pe căști, pulverizează gaze lacrimogere împotriva protestatarilor, fără ca acțiunea să fie justificată de vreo agresiune din partea demonstranților.
Jandarmeria vrea să disperseze mulțimea. În mulțimea pașnică s-au infiltrat membrii galeriilor sportive care au început să arunce cu peturi cu apă în forțele de ordine.
O tânără sare în ajutorul unui protestatar.
În ciuda faptului că accesul demonstranților a fost blocat pe la gura de metrou din Piața Victoriei, oamenii au început să vină pe jos de la alte guri de metrou pe străzile adiacente. La orele serii, circa 100.000 de persoane erau adunate în Piață.
În ciuda faptului că Jandarmeria a tratat protestul ca pe unul violent, mulțimea continuă să se adune în Piața Victoriei. Circa 100.000 de persoane s-au adunat atunci în fața Guvernului României.
Incendiu provocat de ultras ai galeriilor sportive. Ulterior s-a acreditat teza că aceștia au fost trimiși de unii lideri ai PSD. În urma acestor incendieri, Jandarmeria a intervenit în forță, dispersând gaze lacrimogene, grenade și folosind tunuri cu apă.
Incendiu provocat de ultras ai galeriilor sportive.
Un bărbat cu echipament de motociclist le arată jandarmilor că-i filmează. La schimb, jandarmii au folosit tunuri cu apă și gaze lacrimogene.
Una din corecțiile celebre aplicate de jandarmi unui protestatar cu mâinile goale.
Colonelul Cătălin Paraschiv, dirijând forțele de jandarmi. I s-a spus „Fantoma în alb” după ce a condus tactic, în teren, represiunea. Paraschiv e unul dintre cei din ordinul cărora au fost fugăriți și snopiți în bătaie demonstranții care au fugit pe străzile adiacente Pieței Victoriei. Unii au fost fugăriți până într-un supermarket de unde au fost extrași și bătuți, bărbați și femei fără apărare.
Confruntare vizuală între un protestatar și un jandarm care arată disproporția de forțe.
Protestatari vs forțele Jandarmeriei
Un bărbat încearcă să se protejeze după ce Jandarmeria a dispersat gaze în întreaga zonă a Pieței Victoriei.
Oamenii ridică mâinile în timp ce poartă măști în timpul unui protest în fața sediului guvernului român din București la 17 august 2018. Sute de protestatari s-au adunat în Piața Victoriei pentru a marca o săptămână de la violențele Jandarmeriei asupra populației pașnice, împotriva căreia a folosit tunuri cu apă, gaze lacrimogene, spray cu piper și bastoane, fugărind oamenii pe străzile adiacente și snopindu-i în bătaie. Peste 400 de persoane au fost rănite și 30 arestate.
Romania- 10 august 2018