China a prezentat la ONU un proiect (puricat meticulos de Financial Times (FT) în prima pagină a numărului de weekend), prin care propune practic o modificare radicală a felului în care funcționează internetul pe planetă.
Inițiativa Chinei este deja sprijinită de Rusia și Arabia Saudită, dar a stârnit îngrijorare în majoritatea țărilor occidentale, întrucât dacă ar fi aplicată propunerea ar duce la preluarea controlului de către furnizorii de internet ai statului.
Desigur, Rusia lui Putin se străduiește de multă vreme să facă asta, cum am mai arătat-o scriind despre Gulagul digital. Compania Huawei se află în vârful ofensivei chineze pentru controlul internetului. Inițiativa Pekinului, scrie FT, are mari implicații pentru viitorul planetei, întrucât China construiește infrastructura internetului în multe țări ale Africii și Orientului Apropiat.
Trollingul politic al lui Putin
Europa pierde războiul propagandei, scrie în acest weekend cotidianul flamand al finanțelor De Tijd. China și Rusia au intrat într-o permanentă campanie prin care se prezintă într-o lumină bună pe fundalul pandemiei de coronavirus, aruncând îndoiala asupra solidității, coeziunii și eforturilor europenilor.
Asta scoate și mai mult la iveală linia de fractură dintre nordul și sudul Europei, mult mai vizibilă și mai adâncă acum decât în urmă cu un deceniu, în momentul crizei economice.
Epidemia se răspândește în paralel cu infodemia, un tsunami de știri netriate, în care cele autentice sunt înecate sub fake news. Propaganda rusă a intrat în regim de război (in oorlogsmodus) scrie flamandul De Tijd. Cei 100 de militari ruși trimiși de Putin la Roma cu material medical au fost o mare lovitură de imagine. Ei s-au pornit de la Roma spre Bergamo cu steaguri rusești fluturând pe camioane. Totul sprijinit de o masivă ofensivă a trolilor pe rețelele sociale, ca să arate că Rusia face mai mult decât Europa, ca și China, de asemenea. Le Monde anunță de altfel astăzi mare, în prima pagină, că Franța a cumpărat din China 600 de milioane (!) de măști și că pregătește un « pont aérien » pentru a le aduce.
Sigur, La Stampa, în Torino, a scris că 80% din ajutorul rusesc e de fapt inutilizabil, dar asta a venit târziu. Imaginea era făcută.
Trollingul politic al lui Putin și revenirea statului puternic
În Rusia, presa neafiliată puterii vede direct prin manevra străvezie. “Ce căutăm noi în Italia? E doar trollingul politic al lui Putin”, scrie site-ul radioului independent Eho Moskvî. Cu toate astea, articolul are grijă, când vorbește despre uriașele probleme ale Italiei prinsă și în epidemie și în criză economică, deși este membru în G-7, să scrie nu: G-7, ci G-8 («Большая восьмерка»), păstrând astfel ficțiunea prezenței Rusiei în rândul națiunilor celor mai bogate și industrializate, deși Rusia a fost exclusă din club după ocuparea Crimeei în 2014.
Dar și în restul Europei asistăm la o preluare a controlului de către guvernele naționale. De Standaard, la Bruxelles, vorbește despre o revenire a statului puternic (Big Government sau: de sterke staat) contra statului minimalist dorit de neoliberali. Un sistem de sănătate performant, scrie De Standaard, nu poate funcționa decât într-un stat puternic.
La Londra, Financial Times, de asemenea, tot în numărul său de weekend, face elogiul revenirii în forță a Angelei Merkel, scriind că “stilul ei calm și așezat de a conduce nu mai era la modă, dar acum se arată a fi exact ce vor oamenii. Vor pe cineva ca ea, care emană soliditate și responsabilitate. Cineva care nu postează pe Twitter la fiecare cinci minute.”
Tot în Belgia, De Morgen, cotidianul intelectualilor flamanzi progresiști din Bruxelles, oferă în numărul special de weekend același eseu, apărut în publicații din mai multe țări, despre lumea de după coronavirus al israelianului Yuval Noah Harari, care pare să-și fi vândut compunerea întregii prese din emisfera de vest.
Ce spune Harari? Că restricțiile actuale ale libertăților riscă să devină permanente și că supravegherea “pe sub piele” se va practica și în Occidentul democratic la o scară cum KGB-ul nici n-ar fi visat. Tendințele se văd deja, în Israel sau în Ungaria. Dar chiar și în Franța, Le Monde scrie astăzi că starea de urgență a fisurat statul de drept și că deja prin unele măsuri se încalcă, tehnic, Constituția.
Peste Mânecă, la Londra, The Guardian anunță că doi doctori englezi au murit în weekend de coronavirus, ridicând numărul victimelor epidemiei la 1.228 și făcând și mai acută problema protecției personalului medical și a faptului că infrastructura britanică este neadecvată.
În Spania, cum o scrie El Pais, premierul Pedro Sánchez a decretat, în plină primăvară, « hibernarea » economiei, pentru a împiedica colapsul total al sistemului sanitar al țării.
La un alt nivel al pandemiei, înapoi la Bruxelles, același De Morgen, sub titlul: ‘Nu te infectez, dragă, stau de două săptămâni acasă’, analizează și schimbările vieții noastre sexuale, atât de obișnuită până acum cu facilitatea pe care ne-o ofereau aplicațiile de întâlniri și împerecheri fugace, precum Tinder (despre care am mai scris aici), noi părând acum a ne îndrepta spre o nouă epocă victoriană a pudorii forțate și a închiderii între patru pereți.
Verfügbarkeitsheuristik și hârtia igienică
În sfârșit, în foarte helvetul și serios ziar Neue Zürcher Zeitung (NZZ) găsim două mari analize despre hârtia igienică văzută ca simbol al modernității noastre colective, cu țesutul social făcut din straturi de dreptunghiuri perforate suprapuse. Sobrul și scrobitul NZZ (prima pagină nu are niciodată fotografii, iar în numărul de weekend ea a fost ocupată de o analiză intitulată Nimic nu va mai fi ca înainte) are astfel o analiză: Panica față de hârtia de WC este o criză a raționalității. Cu multă seriozitate germanică, aflăm din această amănunțită cercetare că totul se învârte în jurul înspăimântătoarei noțiuni de Verfügbarkeitsheuristik, adică: „euristica disponibilității” [hârtiei igienice] sau poate: „hermeneutica lui curpapier”.
Dar în același număr mai avem un articol, trimis la Zürich de corespondenta de la Cairo, în Egipt, a ziarului, care ne explică iarăși cum musulmanilor și asiaticilor nu le pasă de hârtia igienică, pentru că ei se spală acolo și consideră, tocmai, neigienic ca doar să te ștergi în concluzie. Articolul nu aduce nimic nou, începând pe un ton de psihanaliză de supermarket:
“Catolicii, cu fixația lor orală, fac provizii de vin; protestanții, cu fixația lor anală, hamsteresc (am explicat în altă revistă a presei ce înseamnă hamstern, a acumula ca un hamster) hârtie igienică. Musulmanii însă nu au trebuință nici de una nici de alta. Alcoolul și șezutul mânjit, ambele sunt haram – un păcat. Oamenii beau softdrinks și își spală fundul cu apă.”
Atrage însă atenția îndrăznețul joc de cuvinte din titlul articolului (doar în ediția tipărită (pe hârtie, da!), căci varianta de pe site-ul web al NZZ are alt titlu): In Sachen Klopapier ist die Lage ernst, aber nicht hoffnungslos, adică: „În chestiunea hârtiei igienice treaba e serioasă, dar nu fără speranță”. Cititorului nu îi va fi scăpat ironia, căci Lage, “treaba”, “afacerea”, mai desemnează și dreptunghiurile acelea de hârtie perforată, die Lagen ale sulului igienic, hârtia putând fi cu două, trei sau patru straturi (4-lagig), sau, pentru proletari, doar cu un strat (oh, Scheiße!).
Pentru că patru la număr, să nu uităm, erau și straturile hermeneuticii biblice, de la Origene și până laSumma Teologică a sfântului Toma de Aquino, absența sau prezența hârtiei igienice căpătând astfel o dimensiune ontologică în paradigma oricărei Verfügbarkeitsheuristik.