Totul atîrnă de rezultatul de duminică: economia, justiția, ba chiar viitorul liber al țării și, prin asta, destinul generațiilor ce vin. Adică, exact ce s-a mai spus și a mai fost apărat la alegerile trecute și la alegerile dinaintea alegerilor trecute - de cînd au loc alegeri libere în România.
E ușor de înțeles că acest mecanism de avertizare plantat înaintea fiecărui rînd de alegeri are rosturile lui. Evident, alegerile ce vin sînt mereu cele mai importante, pentru că decid ceva nou și se schimbă sau confirmă ceva vechi. În această formulă simplă stă esența democrației. În rest, alegerile nu pot fi mereu cruciale decît dacă admitem că data trecută am votat degeaba. Din motive cu totul aparte, cazul alegerilor din 26 mai, pentru Parlamentul European, e diferit. Mai întîi, pentru că așa numitele alegeri europene nu decid nimic. În al doilea rînd, pentru că aceleași alegeri sînt primele alegeri europene cu miză reală.
Nenumăratele sesiuni de vot ale Parlamentului European se încheie fără alt rezultat decît aprobarea unor documente fără valoare.
Prima observație pare o minciună, mai ales pentru alegători îndopați cu analize și discursuri care vorbesc amplu despre Europa și rolul major al Parlamentului European, ca singură instituție decisă prin vot a Uniunii Europene. Tocmai aici e problema. Mai bine zis, problema UE, pe care tot UE o evită sau ascunde de alegători într-un ambalaj retoric dus pînă la demagogie. Căci, Parlamentul European e și singura instituție aleasă a UE și cea mai lipsită de putere instituție a UE. Alegătorii chemați la vot în numele democrației și valorilor europene sînt feriți cu grijă de cîteva adevăruri elementare. Astfel, alegătorii nu știu și sînt ajutați să nu știe că Parlamentul European dezbate foarte puțin și nu poate lua decizii ce merită acest nume. Sistemul de dezbateri e redus la formula unei ședințe de comunicări în care aleșii citesc un text de sub o pagină, după care iau loc pentru a asculta următoarea lectură. Nenumăratele sesiuni de vot ale Parlamentului European se încheie fără alt rezultat decît aprobarea unor documente fără valoare. Și în dezbateri. și în puterea de decizie, Parlamentul European e mult mai slab decît Parlamentul unui stat membru UE, ca Germania sau Spania. Această stare de fapt nu e un accident, ci un nivel de putere fixat prin Tratatul UE, adică prin Constituția Uniunii Europene. Deciziile serioase la nivelul UE sînt deja luate de Comisia Europeană sau sînt aduse la vot, în Parlamentul European, după ce situația a fost tranșată în favoarea Comisiei Europene.
Deciziile serioase la nivelul UE sînt deja luate de Comisia Europeană sau sînt aduse la vot, în Parlamentul European, după ce situația a fost tranșată în favoarea Comisiei Europene.
Parlmentarii europeni votează și propriile proiecte dar Comisia Europeană nu e obligată să le ia în seamă. Prin urmare, Parlamentul European e ales, dar nu poate face mare lucru pentru cei ce l-au votat. La un examen ceva mai atent, declarațiile repetate care descriu Parlamentul European drept reprezentant al sutelor de milioane de cetățeni ai Europei nu sînt tocmai sincere. Evident, cei mai mulți parlamentari europeni nu vor fi dispuși să recunoască această situație care descrie lipsa de importanță a instituției în care lucrează. Unii vor folosi argumentul general pozitiv al binelui prin cooperare europeană. Alții vor intra în chestiuni de tehnică legisltivă și speculație juridcă pe care alegătorii nu au cum să le cunoască sau controleze. Alții vor inventa merite fictive sau, mai exact, minciuni. De aici moda tot mai răspîndită a declarațiilor în care Parlamentari europeni susțin fără jenă că au adus țării lor atîtea milioane și zeci de milioane de euro. Fals. Banii care trec spre o țară prin proiecte și programe speciale UE sînt deja aprobați de Comisia Europeană. Parlamentul European nu face altceva decît să pună o ștampilă în plus pe decizii deja luate iar parlamentarii se pot agăța de un proiect sau altul doar prin modificări de detaliu. Din nefericire, tot mai mulți parlamentari europeni au învățat să speculeze siutația, declarînd senin că ei au decis și că fără ei banii n-ar fi ajuns în țara pe care o reprezintă. Așadar, declarațiile repetate de acest gen sînt nule și ar trebui ignorate de alegători. Parlamentarii europeni pot face atît cît pot face și nu mai mult. Din acest punct de vedere, alegerile europene au fost mereu un exercițiu formal. Dealtfel, alegătorii au dat impresia că intuiesc lipsa de conținut a acestui exercițiu și au tratat constant alegerile cu indiferență. Procentul de prezentare la urne la alegerile europene a fost întotdeauna scăzut. Odată rostite aceste adevăruri stricte, alegerile din 26 mai au, totuși, o importanță neobișnuită. Nu pentru că ar putea schimba, a doua zi după alegeri, sistemul, ci pentru că ar putea să îl contrazică în masă.