Donald Trump spune că va impune o taxă de 25% pentru importurile din Mexic şi Canada

Președintele ales al SUA, Donald Trump.

Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a declarat luni că, după preluarea mandatului, în ianuarie, va semna un ordin prin care va impune o taxă vamală de 25% pentru toate produsele care intră în Statele Unite din Mexic şi Canada, scrie Reuters.

„Pe 20 ianuarie, ca unul dintre multele mele prime ordine executive, voi semna toate documentele necesare pentru a impune Mexicului şi Canadei un tarif de 25% pentru TOATE produsele care intră în Statele Unite prin ridicolul său (acord) al graniţelor deschise”, a declarat Trump într-o postare pe reţeaua lui, Truth Social.

Trump a declarat că suprataxa va rămâne în vigoare până când cele două ţări vor lua măsuri împotriva drogurilor, în special a fentanilului, dar şi a migranţilor care trec ilegal frontiera.

Președintele ales, care va prelua funcția pe 20 ianuarie 2025, a anunțat, într-o altă postare, și „un tarif suplimentar de 10%, peste orice tarife suplimentare” la importurile din China.

Donald Trump a promis anterior că va impune tarife pentru importurile chineze de peste 60%, mult mai mari decât cele din timpul primului său mandat.

Comerțul cu SUA a reprezentat peste 83% din exporturile Mexicului în 2023 și 75% din exporturile canadiene, relatează Reuters.

Tarifele ar putea însemna, de asemenea, probleme pentru companiile străine, cum ar fi mulți producători asiatici de automobile și electronice care folosesc Mexicul ca poartă de producție cu costuri reduse pentru piața americană.

Noile tarife anunțate de Trump ar putea însă să încalce termenii Acordului SUA-Mexic-Canada (USMCA) privind comerțul. Acordul pe care Trump l-a semnat a intrat în vigoare în 2020 și a permis comerțul în mare parte fără taxe vamale dintre cele trei țări.

Canada și Statele Unite și-au impus la un moment dat sancțiuni reciproc în timpul discuțiilor care au dus în cele din urmă la USMCA. Trump va avea ocazia să renegocieze acordul în 2026, când o prevedere a acordului dă posibilitatea renegocierii sau denunțării sale legale.

Liderul camerei inferioare a Mexicului, Ricardo Monreal, membru al partidului de guvernământ Morena, a cerut „utilizarea mecanismelor instituționale bilaterale pentru combaterea traficului de persoane, droguri și arme”.

„Escaladarea represaliilor comerciale ar afecta doar buzunarele oamenilor și este departe de a rezolva problemele de bază", a spus el într-o postare pe platforma de socializare X.

Un purtător de cuvânt al ambasadei chineze la Washington a transmis că China crede că Washingtonul și Beijingul au avut până acum o colaborare economică reciproc avantajoasă.

„Nimeni nu va câștiga un război comercial sau un război tarifar”, a spus Liu Pengyu.

Ambasada a amintit, de asemenea, de măsurile pe care China le-a luat după o întâlnire SUA - China din 2023, când Beijingul a anunțat că va opri exportul de articole legate de producția de fentanil, o cauză principală a supradozelor de droguri în Statele Unite.

Mai mult, ministerul chinez de Externe a transmis într-o declarație că țara lui este dispusă să continue cooperarea antidrog cu SUA:

„Partea americană ar trebui să prețuiască bunăvoința Chinei și să protejeze situația solidă câștigată cu greu a cooperării sino-americane în materie de control al drogurilor”, a adăugat ministerul.

În perioada premergătoare alegerilor din 5 noiembrie, Trump a lansat planuri pentru tarife generale de 10% până la 20% pentru aproape toate importurile. El a mai spus că va pune tarife de până la 200% pentru mașinile care trec granița dintre SUA și Mexic.

Economiștii spun că planurile tarifare anunțate de Donald Trump ar duce taxele de import din SUA înapoi la nivelurile din anii 1930, ar alimenta inflația, ar prăbuși comerțul dintre SUA și China, ar atrage represalii și ar reordona drastic lanțurile de aprovizionare.

Îți mai recomandăm Moody's: Alegerea lui Trump preşedinte duce la creșterea riscurilor pentru sănătatea fiscală a guvernului SUA

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.