În acest timp, „al doilea val” de Covid-19 accelerează în toată Europa, cum o constată El Pais, iar Spania nu este o excepție în asta, cu capitala, Madrid, pusă în carantină, în vreme ce poliția împiedică populația să părăsească orașul. Belgia este însă în realitate elevul rău al Europei, anunță la rândul său cotidianul flamand Het Laatste Nieuws. De pe locul cinci al contaminărilor, unde s-a aflat multă vreme, Belgia a urcat acum pe locul doi. Doar Cehia prezintă un bilanț mai catastrofal, constată la rândul său La Libre Belgique.
La Praga, Lidové noviny subliniază chiar că în acest moment Cehia este a doua țară din lume în ceea ce privește numărul relativ de persoane infectate pe săptămână. Doar minuscula Andorra o duce mai rău în privința numărului de cazuri constatate oficial.
Surveiller et punir
Ceea ce era poate previzibil este că în Belgia virusul se răspândește rapid în închisori, forțate acum să se închidă în fața oricărei vizite, stabilimentele penitenciare fiind obligate să intre într-o carantină totul, impunând astfel o dublă pedeapsă deținuților. Ultima închisoare care a închis și s-a izolat este cea din orașul valon Huy, după ce săptămâna trecută fusese blocată cu totul închisoarea din Nivelles. Paznicii și îngrijitorii din închisorile belgiene au început în această dimineață o grevă de 48 de ore.
Până și în Comisia Europeană de la Bruxelles, reprezentanta Bulgariei, Maria Gabriel, comisar pentru cercetare și cultură, a anunțat pe Twitter că a căpătat virusul și că a intrat în auto-izolare.
La nivelul continentului, doar patru regiuni mai sunt acum sigure în Europa, altfel zis lipsite de coronavirus și lipsite de pericol pentru cine dorește să meargă acolo: Calabria, în Italia (vârful cizmei pe care o reprezintă peninsula), apoi peninsula Istria și regiunea Varaždin din Croația și... nord-vestul Bulgariei, între Plevna și Vidin, adică de partea cealaltă a Olteniei, traversând Dunărea și până la granița Bulgariei cu Serbia, regiune care e departe de a fi una din cele mai turistice din Europa.
În Marea Britanie, The Observer scrie că pesimismul a făcut să se strângă nori negri deasupra țării. În Italia, Corriere della Sera anticipează de altfel că astăzi Boris Johnson va anunța noi măsuri restrictive și un nou lockdown. Asta e confirmat în această dimineață de către Daily Telegraph. De altfel, șeful echipei medicale a guvernului britanic, Jonathan Van-Tam, a avertizat ieri că infecțiile au atins un nivel „similar cu cel din martie”.
La München, în acest timp, Süddeutsche Zeitung deplânge marele număr de „rave-parties” locale, petreceri spontane și necontrolate, care au loc ilegal, până la venirea poliției.
Modelul suedez
Tot în Marea Britanie, săptămânalul The Economist prezintă din nou modelul suedez de abordare a pandemiei, cu tot ce are el contestabil și contestat. Verdictul, venind din partea unei reviste care este o biblie săptămânală a capitalismului și individualismului anglo-saxon cum e The Economist este fără apel: prin modelul său delăsător, Suedia a eșuat, cel puțin în ce privește protecția celor mai în vârstă. Rata deceselor este una din cele mai ridicate din Europa, de zece ori mai mare decât cea a Norvegiei și Finlandei.
Ba chiar, The Economist subliniază eroarea strategică uriașă a guvernului care a fost aceea de a interzice personalului din spitale și aziluri să poarte măști... pentru a nu speria sau a ofensa bolnavii.
Războiul în Caucaz: heavy metal
Tot The Economist face un bilanț al conflictului militar dintre Armenia și Azerbaidjan și scrie cu ironie despre tentativa guvernului autoritar de la Baku de a ralia tinerii pentru război, folosind clipuri montate sofisticat, pe o muzică de rock ce ar putea figura foarte bine la Eurovision. Adevăratul război, însă, constată The Economist, pe un ton mai puțin glumeț, nu e chiar atât de telegenic. Zeci de mii de oameni au murit deja în acest conflict din Caucaz, moștenit din vremea URSS-ului, iar un milion au devenit refugiați.
În acest timp, Recep Tayyip Erdogan îmboldește Azerbaidjanul să lupte până când va lua înapoi totalitatea teritoriilor pierdute în Karabah și în jurul enclavei la începutul anilor 1990, ba chiar Erdogan pare pornit și pe o confruntare cu NATO din acest motiv.
Tot în legătură cu poziționarea Turciei în conflictele din regiune, ciprioții turci au votat ieri pentru a-și alege președintele, iar Le Monde, în Franța, scrie că Erdogan a urmărit asta îndeaproape. Un al doilea tur de scrutin va avea loc duminica următoare, 18 octombrie, între candidatul sprijinit de către Ankara, Ersin Tatar, care dorește unirea cu Turcia, în vreme ce actualul «președinte», Mustafa Akinci, favorizează soluția a două state separate, deși este greu de crezut că «Republica Turcă a Ciprului de Nord», cu o populație de o jumătate de milion de locuitori și care nu e recunoscută decât de Ankara, ar putea supraviețui singură.
La Moscova, Komsomolskaia Pravda revelează ceea ce afirmă a fi planurile lui Erdogan de reînviere a Imperiului Otoman: după Caucaz, în care Turcia sprijină Azerbaidjanul împotriva Armeniei, ar urma Crimeea, unde Ankara sprijină activa cauza minorității tătare.
Panică pe Downing Street
Alte alegeri prezidențiale sunt urmărite îndeaproape la Londra. Venerabilul cotidian conservator The Times, devenit treptat foarte critic cu Boris Johnson, deși a sprijinit Brexitul, revelează panica ce pare să fi cuprins «No 10» (guvernul, Johnson și toți consilierii) la ideea că Donald Trump ar putea să piardă alegerile prezidențiale. Miniștrilor li s-a spus că trebuie acum să lege relații cu Joe Biden, după ce Boris Johnson s-a convins nu doar că Biden ar putea câștiga, dar că ar putea fi chiar vorba de o istorică “triple whammy”, democrații preluând atât președinția, cât și majoritatea în Senat și în Camera Reprezentanților.
Luna trecută, scrie The Times, simulări pe computer au arătat guvernului britanic că Joe Biden ar avea în realitate 70% șanse să câștige.
Panica europenilor: nou summit UE despre Brexit la Bruxelles
Cât despre chestiunea Brexitului, care va face obiectul unui nou summit european dedicat Brexitului, la Bruxelles, săptămâna aceasta, pe 15 – 16 octombrie, The Daily Telegraph scrie că liderii UE se pregătesc pentru un eșec și pentru„haos”, după un Brexit efectuat în absența unui acord (no-deal Brexit). Multe state UE sunt gata de „wargaming” în ideea că negocierile ar putea continua sub o formă sau alta și după ruptura oficială fără un acord și fără o plasă de securitate.
Și, rămânând la ideea de „plasă de securitate”, The Daily Telegraph în ediția sa specială de duminică a revelat ieri, în exclusivitate, planurile guvernului de a recurge la plase instalate în mare pentru a împiedica traversarea Canalului Mânecii de către bărcile pneumatice care aduc migranți clandestini din Franța. Asemenea plase ar bloca elicea bărcilor, iar navele britanice ar transporta apoi migranții înapoi în Franța.
Anglia mai plănuiește și să instaleze centre de retenție off-shore, pe nave dezafectate și chiar închisori plutitoare.
Numărul de clandestini care reușesc să ajungă în Marea Britanie este actualmente de circa 300 pe zi, cel mai ridicat număr înregistrat vreodată.
Scriind despre asta, Foreign Policy estimează că planeta are nevoie de o nouă Convenție a Refugiaților.
Voltaire – primul islamo-stângist
În sfârșit, vorbind despre relația occidentului cu lumea musulmană și dezbaterea de idei în legătură cu asta în Franța, Le Monde se oprește asupra expresiei infamante, uitată o vreme, de: „islamo-stângist” (islamo-gauchiste). Termenul e folosit abuziv împotriva celor care par a face dovada unei simpatii excesive pentru islam și care nu pot fi decât „de stânga”. Expresia a fost scoasă de la naftalină de către ministrul de interne Gérald Darmanin în legătură cu partidul stângii extreme La France insoumise al lui Jean-Luc Mélenchon, pe care l-a acuzat că ar fi un « partid afiliat unui islamo-stângism ce caută să distrugă la République » (expresia fusese folosită anterior de un alt ministru de interne, Manuel Valls).
Cu erudiție și umor, John Tolan, professor de istorie la universitatea din Nantes, explică în Le Monde că dacă dorim să dezgropăm rădăcinile „islamo-stângismului”, atunci le găsim chiar la Voltaire! Într-adevăr, Voltaire, cu apelul său la o raliere împotriva bisericii catolice (« écrasons l’infâme ») oferea Imperiul Otoman ca exemplu de pace în Europa și aducea laude toleranței musulmane a vremii în contrast cu intoleranța creștină.
Iată o modalitate sigură de a-l face pe Erdogan să-l citească pe Voltaire.