Tudorel Toader pierde funcţia de rector al Universităţii din Iaşi în favoarea lui Liviu Maha, profesor de economie

Tudorel Toader a pierdut funcția de Rector al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Profesorul Tudorel Toader a pierdut alegerile pentru funcţia de rector al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. El a fost învins în turul doi, la o diferenţă mare de voturi, de Liviu Maha, profesor de economie. Tudorel Toader acuză o „monstruoasă coaliție” împotriva lui.

Profesorul Liviu Maha câștigase și primul tur de scrutin din 12 martie, cu 222 de voturi, comparativ cu Tudorel Toader, care primise 191 voturi.

La scurt timp după anunțarea rezultatelor primului tur, trei dintre patru foști candidați au declarat public că îl susțin în cursa pentru funcția de rector pe prof.dr. Liviu Maha, relatează Ziarul de Iași.

Presa locală scrie, de asemenea, despre o „dinastie” a lui Tudorel Toader la conducerea Universității „Alexandru Ioan Cuza” și despre presupuse încercări ale lui Tudorel Toader și aliaților săi de a amâna din motive procedurale al doilea tur de scrutin.

Într-un final, al doilea tur al alegerilor pentru funcția de rector a putut avea loc, chiar dacă în condiții tensionate, iar Tudorel Toader a pierdut funcția în favoarea lui Liviu Maha.

Fostul ministru al Justiției în guvernele Dragnea și Dăncilă, fost judecător la Curtea Constituțională și fost rector, Tudorel Toader a prezentat într-o postare pe rețelele sociale un bilanț al activității sale de până acum în fruntea Universității.

El a criticat felul în care s-au desfășurat alegerile pentru un nou mandat de rector al UAIC:

„A fost o campanie electorală atipică mediului academic, plină de promisiuni, intimidări, neadevăruri, chiar şi cu ameninţări, totul pentru preluarea conducerii Universităţii de către cei care cred că li se cuvine, deşi au dovedit contrariul”, a scris Tudorel Toader pe pagina lui de Facebook.

„În condiţiile în care nu au contat realizările, nu au contat faptele, contând calcule, aranjamente şi angajamente, am sentimentul unei «Monstruoase coaliţii»!”, a conchis Tudorel Toader.

Tudorel Toader a fost ales Rector al Universităţii din Iași în anul 2014, iar în funcţia de ministru al Justiţiei a fost contestat de magistrați, societatea civilă și de către opoziţie, printre altele, pentru așa-numitele legi ale justiției, promovate în 2017, care ar fi subordonat politic sistemul judiciar.

Îți mai recomandăm ”Trista moștenire” a lui Tudorel Toader, un ministru plecat pe ușa din spate

Noul rector, prof.dr. Liviu Maha, urmează să ocupe oficial funcția după confirmarea rezultatelor alegerilor de către Ministerul Educației și emiterea ordinului de numire. Mandatul va dura până în 2029.

Liviu Maha este profesor la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor. El a declarat după câștigarea alegerilor că un număr atât de mare de voturi arată atât legitimitate, cât și responsabilitate:

„Sunt bucuros. A fost o competiţie lungă, intensă. Au fost mulţi candidaţi, au fost programe diverse, au fost dezbateri, idei, viziuni”, a subliniat Liviu Maha.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.