Militarii israelieni au găsit o zonă de detenţie, cu cinci camere înguste în spatele unor gratii metalice, toalete, saltele şi chiar desene făcute de un copil ostatic care a fost eliberat în timpul armistiţiului din noiembrie, a declarat purtătorul de cuvânt al armatei, contraamiralul Daniel Hagari.
Niciun ostatic nu se afla acolo când a fost descoperită ascunzătoarea.
Armata a publicat fotografii din labirintul subteran şi a adus jurnalişti să se documenteze la faţa locului, înainte de a distruge tunelul.
Intrarea în tunel, a declarat Hagari, se afla în casa unui membru Hamas din oraşul Khan Younis, în sudul Fâşiei Gaza, unde Israelul şi-a concentrat lupta în ultimele săptămâni împotriva grupării islamiste palestiniene. "Soldaţii au intrat în tunel unde s-au întâlnit cu teroriştii, angajându-se într-o luptă care s-a încheiat cu eliminarea teroriştilor", a declarat oficialul, preluat de news.ro.
Tunelul era echipat cu uşi-capcană şi explozibili, a precizat el.
"Potrivit mărturiilor pe care le avem, aproximativ 20 de ostatici au fost ţinuţi în acest tunel în diferite momente, în condiţii dure, fără lumină naturală, într-un aer dens, cu puţin oxigen şi cu o umiditate teribilă care face dificilă respiraţia", a detaliat Hagari.
Unii dintre ostaticii ţinuţi acolo au fost eliberaţi în timpul armistiţiului mediat de Qatar, care a durat o săptămână. Alţii se numără printre cei peste 130 de ostatici capturaţi în timpul raidului Hamas din 7 octombrie care se află încă în Gaza.