Turcia înlocuiește Iranul ca actor străin dominant în Siria

Turcia și Iranul au concurat ani de zile pentru influență în Caucazul de Sud, iar această rivalitate pare să se fi extins acum în Levant.

„Republica Islamică a avut reticențe semnificative față de influența turcă în Siria, fie economică, politică sau militară, cu mult înainte de căderea lui Assad. Însă, odată cu pierderea singurului său aliat în regiune, aceste îngrijorări se vor amplifica exponențial”, a declarat Behnam Taleblu, analist iranian la Fundația pentru Apărarea Democrațiilor (FDD), cu sediul la Washington.

Cu toate acestea, experții spun că sporirea vizibilității Turciei în Siria în detrimentul Iranului nu înseamnă neapărat că relațiile Ankara-Teheran vor fi afectate în mod semnificativ.

Ce urmărește Turcia?

De la începutul războiului civil sirian în 2011, Iranul și Rusia l-au susținut pe Assad, în timp ce Turcia a sprijinit grupurile rebele care s-au opus regimului acestuia.

Iranul avea nevoie ca Assad să rămână la putere pentru a folosi Siria ca teren de operațiuni pentru finanțarea și înarmarea forțelor sale proxy și a partenerilor săi, în special a grupării libaneze Hezbollah.

Pentru Rusia, conducerea lui Assad însemna că Moscova își poate menține baza aeriană Hmeimim și baza navală din Tartus, care îi oferă un acces mai ușor la Orientul Mijlociu, Africa de Nord și Marea Mediterană.

Ankara își dorea un guvern în Siria care să se alinieze mai mult viziunii și politicilor sale regionale, în special celor care ar restrânge grupurile kurde din nord-estul Siriei. O coaliție de partide kurde, inclusiv Partidul Uniunii Democratice (PYD), se află acum la cârma Administrației Autonome din Nordul și Estul Siriei.

Aripa armată a PYD, Unitățile de Protecție a Poporului (YPG), conduce Forțele Democratice Siriene (SDF) susținute de SUA.

„Turcia a avut trei preocupări principale în Siria: lupta împotriva YPG/PYD, facilitarea întoarcerii refugiaților sirieni în Siria și prevenirea altor fluxuri de refugiați în Turcia”, a declarat Daria Isacenko, expertă în probleme privind Turcia la Institutul german pentru afaceri internaționale și de securitate.

Căderea lui Assad pe 8 decembrie a oprit afluxul de refugiați în Turcia, însă „primele două preocupări persistă”, a adăugat Isacenko.

Siria este acum condusă efectiv de gruparea Hayat Tahrir al-Sham (HTS) - desemnată drept teroristă de către SUA - și de aliații săi, dintre care unii au legături cu Turcia, rivala Iranului.

Isacenko spune că influența în creștere a Turciei în Siria ar putea consolida și mai mult poziția acesteia în Marea Mediterană, dacă Ankara semnează un acord maritim de tip libian cu noile autorități de la Damasc.

Ministrul turc de externe Hakan Fidan (stânga) dă mâna cu Ahmad al-Sharaa, cunoscut anterior sub numele de Abu Muhammad al-Julani, liderul grupării Hayat Tahir al-Sham (HTS) în timpul întâlnirii lor din Damasc, Siria, 22 decembrie 2024.

Calea de urmat

Creșterea importanței Turciei și slăbirea poziției Iranului în Siria ar putea avea repercusiuni asupra evoluțiilor din Caucazul de Sud, unde Iranul, Rusia și Turcia își dispută influența.

Experții spun că, deși negocierile de la Astana - un format susținut de cele trei țări pentru a pune capăt conflictului din Siria - ar putea fi inutile deja, acestea au servit totuși drept platformă pentru gestionarea diferitelor interese.

„Nu ar trebui excluse o coordonare și consultări privind gestionarea conflictelor între Turcia și Iran, precum și în cazul Rusiei cu privire la Orientul Mijlociu și Caucazul de Sud”, a declarat Isacenko.

Ea adaugă că, până și în Siria, Turcia și Iranul și-ar putea alinia unele dintre interesele lor, cum ar fi găsirea unui adversar comun în Israel, care a intrat pe teritoriul sirian de la căderea lui Assad.

Cu toate acestea, unii comentatori susțin că Teheranul va încerca să submineze Turcia în Siria, în speranța de a readuce țara pe așa-numita axă a rezistenței - rețeaua largă a Iranului de aliați și agenți regionali.

„Corpul Gardienilor Revoluției Islamice va căuta modalități de a recupera influența în Siria”, a declarat Taleblu de la FDD.

„Actorii locali doborâți, eliminați și respinși sunt ușor de cooptat, în special în statele în care autoritatea centrală este slabă.”

Problema kurdă

Sprijinul SUA pentru FDS conduse de kurzi a slăbit în ultimii ani din cauza unei combinații de factori, inclusiv retragerea majorității trupelor americane în 2018 și 2019 și presiunea exercitată de aliatul NATO al Washingtonului, Turcia.

Ankara, care a lansat o incursiune în nordul Siriei în 2019 împotriva forțelor kurde, se află acum într-o poziție puternică pentru a-i pune în continuare la încercare pe kurzi, spun experții.

Un bărbat trece pe lângă o pictură murală înfățișând susținători ai forțelor kurde FDS în orașul Qamishli din nord-estul Siriei, pe 16 decembrie.

De la căderea lui Assad, grupurile rebele susținute de Ankara s-au confruntat cu forțele kurde și au cucerit orașele Manbij și Tarafat, controlate anterior de kurzi, în apropierea graniței cu Turcia.

Wladimir van Wilgenburg, un analist din Kurdistanul irakian, coautor al unor cărți despre kurzii sirieni, spune că prezența celor 900 de soldați americani rămași ar putea oferi o anumită protecție kurzilor, dar situația rămâne precară.

„Noua administrație de la Damasc va prefera probabil relațiile cu Turcia în detrimentul FDS”, a declarat el. „Situația este dificilă pentru kurzi dacă nu ajung la un acord cu HTS”.

Liderul HTS, Ahmad al-Sharaa, cunoscut anterior sub numele de luptă Abu Muhammad al-Jolani, dorește să unifice toate grupurile armate din Siria sub un singur steag. Dar dacă FDS s-ar alătura, aceasta ar pune efectiv capăt autonomiei kurde în Siria, spune Wilgenburg.

Articol publicat inițial pe rferl.org și preluat de la Europa Liberă Moldova.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.